Abordarea terapeutica a tulburarilor de personalitate este mult mai nuantata, data fiind natura egodistonica a acestora, care face dificila interventia si implica din partea terapeutului o experienta de viata bogata si indelungata de psihoterapie. Terapeutul trebuie sa actioneze cat mai natural si, totodata, profund iteresat de schimbarea pacientului. Aceasta problema – a schimbarii – trebuie sa fie prezentata ca o posibilitate implicita si inerenta actului terapeutic.
La inceputul tratamentului trebuie evitate interpretarile si clarificarile, insa confruntarile sunt benefice, organizate intr-un mediu suportiv si utilizand metoda socratica, poate servi mai bine decat sfaturile si interpretarile dinamice (J.C.Perry, G.E. Vaillant, 1989). [...]
citeste mai departe
