Ce este metoda Sandplay?
Scris: Mar Apr 03, 2012 9:41 amPentru a crea ceea ce numim Sandplay (Jocul cu nisip), Dora Maria Kalff (1904-1990) a combinat principiile psihologiei jungiene, principii ale gandirii orientale si principiile Tehnicii Lumii a Margaretei Lowenfeld. Initial folosita ca o tehnica de terapie non-verbala dedicata in special copiilor, a devenit atractiva si pentru parinti datorita rezultatelor spectaculoase si este in prezent folosita cu succes si in terapia adultilor, compensand unilateralitatea orientarii mentale predominante in civilizatia occidentala.
In terapia sandplay, i se pun la dispozitie pacientului, intr-o cutie cu nisip, figurine reprezentand oameni din toate tarile si de toate varstele, animale provenind de pe toate continentele, cladiri de toate felurile, copaci, garduri, masini, vapoare etc, din care el poate alcatui, complet liber, peisaje, situatii si imagini. Scenariul care prinde astfel forma are pentru cel care se joaca semnificatia unei trairi sufletesti care ii aduce atat lui, cat si terapeutului, informatii despre situatia lui interioara.
Atunci cand un copil depresiv intra in cabinet, observam ca el nu are energie disponibila pentru propria sa dezvoltare – aflam ca el nu se joaca si nu socializeaza adecvat, nu invata bine, stima sa fata de sine este extrem de scazuta, etc. Singura cale prin care situatia poate fi transformata este prin joc, care este incepand cu primele zile de viata principalul instrument de cunoastere al copilului. Astfel, primele sedinte se axeaza pe restaurarea in copil a sentimentului pozitiv, a increderii, bucuriei si interesului fata de joc.
Uneori, primul lucru care apare la inceputul terapiei in jocul copiilor si ii sperie deopotriva pe parinti si pe educatori este o lupta continua si dezordonata in care figurinele par ca lupta una impotriva celeilalte, sau imaginea unor case, orase sau figuri umane atacate de dinozauri sau dragoni. Este imaginea lumii primitive a senzatiilor, gandurilor si emotiilor fragmentate cu care copilul se confrunta inca de dinainte de aparitia functiei integratoare a constiintei.
In creierul fiecarui om se gasesc inca structuri ale creierului vechi, reptilian, la care se adauga etajul superior al creierului mamifer si structurile neocorticale recente care definesc umanitatea , astfel incat in cabinetul de terapie sunt prezenti pentru tratament in acelasi moment crocodilul, calul si omul iar povestea fiecarui copil repeta povestea intreagii istorii a umanitatii.
Acceptarea si metabolizarea de catre terapeut a agresivitatii primitive corespunzatoare imaginii dinozaurilor, ofera copilului increderea ca va putea sa contina, sa stapaneasca si sa foloseasca in scop constructiv aceasta energie primitiva.
Cu fiecare sedinta si cu fiecare imagine in nisip copilul creaza o harta, o structura neuronala noua. Drumul de la senzatii sau emotii care nu pot fi numite si creaza anxietate, la imagini simbolice care relaxeaza si dau incredere se intareste. La inceput este sarcina terapeutului de a reflecta, de a numi starile si emotiile care apar in cabinet, in ceea ce numim interpretari tacute, metabolizand starile psihosomatice care incarca copilul. Treptat, copilul devine din ce in ce mai mult persoana competenta in propria sa vindecare. Spatiul liber si protejat al cabinetului devine tot mai mult atmosfera interioara a copilului.
In mod normal luptele sau distrugerile sunt insotite de miscari de reconstructie, iar taberele aflate in conflict sunt urmarite de figurine care sunt martori detasati, de multe ori figuri divine, de care se pot lega ulterior solutiile de depasire a conflictelor si care semnalizeaza aparitia unei constiinte globale, spirituale, mai largi in care blocajele de tip „ori, ori” fac loc comportamentelor de tip „si,si”.
Dora Kalff descrie intr-unul din cazurile prezentate in cartea sa modul in care intelegea agresivitatea copiilor:
„Ceea ce am vazut in spatele distructivitatii lui Kim ar putea sa nu para evident la prima vedere. Arta tragerii cu arcul este practicata de maestrii Zen. Nu este vorba despre o disputa sangeroasa cu un oponent real. Este un exercitiu spiritual, o disputa cu sine insusi. Atunci cand tintim in centrul tintei, tintim in propriul nostru centru. In acest fel, arcasul incearca sa ajunga in propriul lui centru.”
Este nevoie de o centrare puternica, de o imagine de sine puternica, pentru a putea faca fata intr-un mod sanatos miilor de imagini si informatii, cu care mintea umana este astazi potopita. O data ce copilul a reusit sa nimereasca in propriul sau centru, sa se ia in stapanire, sa imblanzeasca, sa domesticeasca instinctele si propriul corp, sentimentul nou de incredere in sine si de protectie interioara si exterioara, ii da copilului sansa de a intra in lupta care se ascute la pubertate si care conduce la constructia caracterului si la gasirea unui loc in lume: „Baiatul nostru trebuia, si el, sa ajunga in regatul sau.
Pentru Kim asta insemna sa devina un individ complet, in acord cu abilitatile sale si un membru util al colectivitatii. Nu este fiecare propriul lui stapan si rege, dotat cu daruri si talente pentru a rezolva sarcini care il reinsufletesc zilnic si il fac fericit? Nu conteaza care este domeniul. Regele poate lucra ca mestesugar sau intr-o disciplina intelectuala. Ceea ce este important este ca regele sa aiba regatul sau unic de daruri si abilitati. Dincolo de orice, de aici el isi trage puterea mai-mult-decat-omeneasca de care are nevoie pentru a indruma si conduce regatul sau.”
Cartea fondatoarei metodei sandplay - „Sandplay - O abordare psihoterapeutica a sufletului” - descrie intr-un mod empatic numeroase cazuri si poate oferi un ghid util persoanelor care cauta suport si doresc sa se orienteze in domeniul vast al psihoterapiei. Este o carte scrisa de un om cu o inzestrare terapeutica desavarsita a carei lectura bucura si elibereaza.
Este important de notat, ca folosirea sandplay este posibila si in afara cabinetului de psihoterapie. Datorita universalitatii limbajului sau simbolic nonverbal, sandplay este folosit cu succes ca metoda de asistenta terapeutica pentru copiii si adolescentii din zone calamitate sau zone cu situatie socio-economica precara din toate colturile lumii.
Articol realizat de Cristian Constantinescu, psiholog
Cabinet Individual de Psihoterapie - Cristian Constantinescu
In terapia sandplay, i se pun la dispozitie pacientului, intr-o cutie cu nisip, figurine reprezentand oameni din toate tarile si de toate varstele, animale provenind de pe toate continentele, cladiri de toate felurile, copaci, garduri, masini, vapoare etc, din care el poate alcatui, complet liber, peisaje, situatii si imagini. Scenariul care prinde astfel forma are pentru cel care se joaca semnificatia unei trairi sufletesti care ii aduce atat lui, cat si terapeutului, informatii despre situatia lui interioara.
Atunci cand un copil depresiv intra in cabinet, observam ca el nu are energie disponibila pentru propria sa dezvoltare – aflam ca el nu se joaca si nu socializeaza adecvat, nu invata bine, stima sa fata de sine este extrem de scazuta, etc. Singura cale prin care situatia poate fi transformata este prin joc, care este incepand cu primele zile de viata principalul instrument de cunoastere al copilului. Astfel, primele sedinte se axeaza pe restaurarea in copil a sentimentului pozitiv, a increderii, bucuriei si interesului fata de joc.
Uneori, primul lucru care apare la inceputul terapiei in jocul copiilor si ii sperie deopotriva pe parinti si pe educatori este o lupta continua si dezordonata in care figurinele par ca lupta una impotriva celeilalte, sau imaginea unor case, orase sau figuri umane atacate de dinozauri sau dragoni. Este imaginea lumii primitive a senzatiilor, gandurilor si emotiilor fragmentate cu care copilul se confrunta inca de dinainte de aparitia functiei integratoare a constiintei.
In creierul fiecarui om se gasesc inca structuri ale creierului vechi, reptilian, la care se adauga etajul superior al creierului mamifer si structurile neocorticale recente care definesc umanitatea , astfel incat in cabinetul de terapie sunt prezenti pentru tratament in acelasi moment crocodilul, calul si omul iar povestea fiecarui copil repeta povestea intreagii istorii a umanitatii.
Acceptarea si metabolizarea de catre terapeut a agresivitatii primitive corespunzatoare imaginii dinozaurilor, ofera copilului increderea ca va putea sa contina, sa stapaneasca si sa foloseasca in scop constructiv aceasta energie primitiva.
Cu fiecare sedinta si cu fiecare imagine in nisip copilul creaza o harta, o structura neuronala noua. Drumul de la senzatii sau emotii care nu pot fi numite si creaza anxietate, la imagini simbolice care relaxeaza si dau incredere se intareste. La inceput este sarcina terapeutului de a reflecta, de a numi starile si emotiile care apar in cabinet, in ceea ce numim interpretari tacute, metabolizand starile psihosomatice care incarca copilul. Treptat, copilul devine din ce in ce mai mult persoana competenta in propria sa vindecare. Spatiul liber si protejat al cabinetului devine tot mai mult atmosfera interioara a copilului.
In mod normal luptele sau distrugerile sunt insotite de miscari de reconstructie, iar taberele aflate in conflict sunt urmarite de figurine care sunt martori detasati, de multe ori figuri divine, de care se pot lega ulterior solutiile de depasire a conflictelor si care semnalizeaza aparitia unei constiinte globale, spirituale, mai largi in care blocajele de tip „ori, ori” fac loc comportamentelor de tip „si,si”.
Dora Kalff descrie intr-unul din cazurile prezentate in cartea sa modul in care intelegea agresivitatea copiilor:
„Ceea ce am vazut in spatele distructivitatii lui Kim ar putea sa nu para evident la prima vedere. Arta tragerii cu arcul este practicata de maestrii Zen. Nu este vorba despre o disputa sangeroasa cu un oponent real. Este un exercitiu spiritual, o disputa cu sine insusi. Atunci cand tintim in centrul tintei, tintim in propriul nostru centru. In acest fel, arcasul incearca sa ajunga in propriul lui centru.”
Este nevoie de o centrare puternica, de o imagine de sine puternica, pentru a putea faca fata intr-un mod sanatos miilor de imagini si informatii, cu care mintea umana este astazi potopita. O data ce copilul a reusit sa nimereasca in propriul sau centru, sa se ia in stapanire, sa imblanzeasca, sa domesticeasca instinctele si propriul corp, sentimentul nou de incredere in sine si de protectie interioara si exterioara, ii da copilului sansa de a intra in lupta care se ascute la pubertate si care conduce la constructia caracterului si la gasirea unui loc in lume: „Baiatul nostru trebuia, si el, sa ajunga in regatul sau.
Pentru Kim asta insemna sa devina un individ complet, in acord cu abilitatile sale si un membru util al colectivitatii. Nu este fiecare propriul lui stapan si rege, dotat cu daruri si talente pentru a rezolva sarcini care il reinsufletesc zilnic si il fac fericit? Nu conteaza care este domeniul. Regele poate lucra ca mestesugar sau intr-o disciplina intelectuala. Ceea ce este important este ca regele sa aiba regatul sau unic de daruri si abilitati. Dincolo de orice, de aici el isi trage puterea mai-mult-decat-omeneasca de care are nevoie pentru a indruma si conduce regatul sau.”
Cartea fondatoarei metodei sandplay - „Sandplay - O abordare psihoterapeutica a sufletului” - descrie intr-un mod empatic numeroase cazuri si poate oferi un ghid util persoanelor care cauta suport si doresc sa se orienteze in domeniul vast al psihoterapiei. Este o carte scrisa de un om cu o inzestrare terapeutica desavarsita a carei lectura bucura si elibereaza.
Este important de notat, ca folosirea sandplay este posibila si in afara cabinetului de psihoterapie. Datorita universalitatii limbajului sau simbolic nonverbal, sandplay este folosit cu succes ca metoda de asistenta terapeutica pentru copiii si adolescentii din zone calamitate sau zone cu situatie socio-economica precara din toate colturile lumii.
Articol realizat de Cristian Constantinescu, psiholog
Cabinet Individual de Psihoterapie - Cristian Constantinescu