Logo DespreSuflet www.DespreSuflet.ro

Educatia, drumul spre cunoasterea copilului tau


Educatia, drumul spre cunoasterea copilului tauEducatia, in sensul cresterii copilului, provoaca tot mai multe controverse in legatura cu metoda cea mai adecvata de a obtine rezultate care sa raspunda cerintelor tot mai ridicate ale societatii. Desi educatia este instinctuala, parintii cunoscand nevoile de baza ale copilului lor, undeva pe acest drum apar abateri de la satisfacerea corecta a acestor nevoi.

Cumva, ei inverseaza ierarhia nevoilor pentru ca se concentreaza in prim plan pe nevoile de la nivele superioare – cele de stima si de autodezvoltare. Astfel, sunt regizate scenarii, din ce in ce mai fanteziste, in care copiii sunt doctori, arhitecti, savanti, castigatorii unor concursuri de frumusete etc. Practic, devin instrumentul prin care parintii reusesc sa-si realizeze propriile vise.

Pun presiune din ce in ce mai mare pentru atingerea acestor obiective (uneori chiar apeleaza la diverse pedepse cu scopul de a-i motiva pe copii), si-i trimit la tot mai multe activitati extracurriculare (invata sa cante la un instrument, merg la ateliere de creatie, fac meditatii etc). Ba chiar, pentru a face fata cheltuielilor aferente acestor activitati, recurg la reducerea sumelor banesti destinate unei alimentatii sanatoase sau iesirilor impreuna, ca familie.

La majoritatea parintilor exista tendinta naturala si intentia pozitiva de a face ce-i mai bine pentru copilul lor, dar uneori realizarea dorintelor proprii castiga teren in fata identificarii nevoilor reale ale copilului. In locul sigurantei familiei, copilul asista la certuri interminabile intre parinti in legatura cu resursele insuficinte sau prost alocate. Alteori in locul mangaierilor calde si al cuvintelor de incurajare din partea parintilor primesc doar atentia bonei, cei care ar trebui sa faca acest lucru fiind prea ocupati cu aducerea banilor in casa “pentru a-i oferi un viitor sigur copilului”.

Iubirea, o alta componenta importanta in educatia copilului si in procesul lui de dezvoltare armonioasa, este de multe ori inteleasa gresit. Deseori auzim: “il bat pentru ca-l iubesc si nu vreau sa ajunga o haimana”, sau specific mamelor: “lasa ca fac eu totul, el doar sa invete”.
Iubirea pe care parintele o datoreaza unui copil inseamna oferirea unui cadru in care acesta sa se descopere, sa ajunga sa-si cunoasca limitele, sa aiba posibilitatea de a-si construi propriile experiente de viata din care sa culeaga lectii pentru viitor. Orice copil are dreptul la propriile greseli, iar hiperprotectia nu face altceva decat sa invalideze dezvoltarea sa. Acelasi lucru se intampla si daca este pedepsit de fiecare data cand nu se supune regulilor inflexibile.

Un copil capata incredere sa impartasesca parintilor problemele sale daca se simte acceptat si protejat de acestia. Criticarea sau respingerea opiniilor diferite (parintii erijandu-se in detinatorii adevarului absolut) inchid caile de comunicare si-l transforma pe copil intr-o persoana tematoare si retrasa. O abordare constructiva a diferentei de opinii este aceea in care parintele ii arata copilului ca ia in considerare varianta sa si il incurajeaza sa argumenteze ceea ce sustine.

Desi pare simplu, educatia este un proces complex. Deseori, chiar daca parintii cunosc teoriile si strategiile potrivite, aplicarea lor este dificila pentru ca este necesara centrarea pe rational si ignorarea emotionalului. Dar, nu-i deloc usor cand mintea se cearta cu inima.

Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog

Educatie

Educatie - 4 articole

Psihologie - Citeste si...



Curs valutar

23.01.2024

1 EUR 4.9767
1 USD 4.5780

Indice masa corporala
Greutate [kg]
Inaltime [cm]


Gaseste-ne pe Facebook


Psihologie    Servicii Psihologice    Cabinete Psihologice    Asociatii Psihologice    Dezvoltare Personala    Biblioteca Online    Contact    Forum

Powered by SC REFRAMING SRL

Copyright 2025 DespreSuflet.
Toate drepturile asupra site-ului www.despresuflet.ro apartin SC REFRAMING SRL.
Reproducerea integrala sau partiala a textelor din orice pagina a site-ului www.despresuflet.ro
este posibila numai cu acordul prealabil scris al SC REFRAMING SRL.
Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.

DespreSuflet Logo RSS        DespreSuflet Logo Sitemap               Psiholog in Bucuresti Logo