Uneori, fara nicio legatura cu contextul, mintea este invadata de anumite imagini, idei, ganduri, care nu sunt deloc placute. Cand acestea tind sa se repete, se transforma in obsesii. Desi individul intelege ca sunt un produs al propriei minti, nu-si poate explica ce anume le declanseaza.
In obsesiile cu continut agresiv, imaginile care predomina sunt cele in care individul se imagineaza in diverse ipostaze, manifestand un comportament violent sau inadecvat, fie fata de propria persoana, fie fata de altii.
Toate persoanele care se confrunta cu un anumit tip de obsesie ajung sa aiba indoieli in privinta sanatatii lor mintale, tocmai din cauza luptei pe care o duc cu suprimarea gandului obsedant si pe care o pierd de cele mai multe ori. Cu cat dorinta de a anihila gandurile care nu dau pace este mai mare, cu atat acestea prind mai multa forta si sunt mai persistente.
Obsesiile sunt ganduri care nu au legatura cu dificultatile curente ale vietii, ci cu probleme ireale de viata. Aceasta trasatura le transforma in ganduri morbide.
Aceasta tema a agresivitatii poate fi intalnita si in cazul unui parinte care vede cu ochii mintii cum isi molesteaza propriul copil. Chiar daca persoana constientizeaza ca in mod normal nu ar face asa ceva, faptul ca aceste ganduri ii acapareaza mintea constant o face sa se teama ca la un moment dat nu va mai putea sa-si controleze impulsul agresiv.
Imaginile carora incearca sa se opuna sunt cele in care isi brutalizeaza propriul copil, il omoara sau il molesteaza sexual. Acestea pun la grea incercare orice parinte normal, mai ales ca, in mod real, doreste sa-i ofere securitate si protectie. Este dificil de explicat cum, brusc, aceste idei ajung sa capete consistenta si aderenta, daca tii cont ca, pe parcursul vietii, isi doreste ca propriul copil sa fie fericit. Dar, sunt usor de inteles teama si ingrijorarea cu care se confrunta cand nu se poate apara de propriile ganduri.
Acest tip de obsesie da nastere la anxietate si depresie, parintele isi aduce acuze serioase si se indoieste de capacitatile sale in acest rol. Nu poate accepta ca agresarea, sufocarea, inecarea, violarea si orice alta actiune de genul acesta pot exista in mintea sa, chiar daca realizeaza ca nu exista suport real in sustinerea acestor obsesii. Refuzul sau vine ca reactie la imposibilitatea de a schimba continutul acestor idei cu ceva care sa-l confirme ca parinte bun. Persoana se intreba continuu de ce are astfel de ganduri, de ce apar si ce semnifica in termeni de motivatie si intentie.
Imaginile aferente obsesiei cu continut agresiv, in care parintele este agresorul si copilul victima, au fost esalonate in functie de varsta tintei agresiunii imaginare: nou-nascut si copilaria mica; prescolari si adolescenti.
Nou-nascut si copilaria mica – parintele isi inchipuie ca isi agreseaza copilul prin: inecare, sufocare, sugrumare, asfixiere, scuturare violenta sau izbire, aruncarea pe fereastra, otravire, injunghiere, violare etc..
Copii cu varste mai mari si adolescenti - agresarea prin lovirea cu obiecte, ciupire, otravire, atingeri care implica dorinta sexuala, violare, sufocare in timpul somnului etc..
Acest tip de ganduri intruzive poate fi intalnit pe mai multe paliere de actiune. Astfel, parintele:
- experientiaza imboldul de a pune in practica scenariile din minte,
- isi imagineaza ca aceste ganduri isi au radacinile in actiuni care s-au petrecut in prezent sau in trecut,
- sau prezinta o combinatie a ambelor forme.
Cei din prima categorie isi spun ca aceste ganduri arata ca sunt un pericol pentru copiii lor si se tem ca intr-un final vor actiona ca atare. Nu pot sa inteleaga ca aceste idei sunt doar un rezultat al chimiei defectuoase a creierului si sunt convinsi ca reprezinta gandurile lor reale carora trebuie sa le acorde o atentie speciala. Tendinta va fi sa raspunda prin compulsii care sa-i ajute sa se descarce de energia emotionala negativa acumulata. Cele mai multe strategii care implica o compulsie presupun din partea parintelui: evitarea propriului copil, verificarea propriilor reactii cand se afla in preajma acestuia pentru a vedea ce simte in realitate, combaterea proprilor ganduri pentru a-si dovedi ca nu i-ar face ceva rau.
Pe al doile palier sunt cei care se intreaba daca nu au actionat cumva, in trecut sau in prezent, conform imaginilor ce le vin in minte. Au indoieli in privinta comportamentului lor din intervalul de timp petrecut alaturi de copii si se gandesc ca gesturile lor au fost inadecvate atunci cand i-au atins, mangaiat, spalat etc. Din aceasta cauza incearca sa reanalizeze toate evenimentele din trecut, cautand sa gaseasca indicii care sa dovedeasca realitatea gandurilor lor. Uneori, apropiatii sunt chestionati daca au observat ceva, un act violent, o atingere, o mangaiere, sau orice iesit din tipar.
Aceste obsesii ajung de multe ori sa ocupe ore intregi din viata persoanei care se gaseste sub puterea lor.
O buna modalitate de a rezista si a le tine sub control este coborarea pragului de toleranta prin acceptarea faptului ca pot exista si astfel de ganduri si ca ele nu indica si transpunerea in realitate.
Evitarea lor sau compulsiile aduc un echilibru doar pe o perioada scurta de timp, pe cand confruntarea cu obiectul fricii poate ajuta la elaborarea de strategii functionale.
..