Mai multe studii au indicat o probabilitate mai crescuta de a avea diverse reusite pe parcursul vietii cand cunostintele intr-un anumit domeniu sunt insotite si de un aspect fizic atragator. Mijloacele media tind, de asemenea, sa promoveze frumusetea in detrimentul altor calitati ale unor persoane.
Pentru adolescentii si tinerii adulti, care se afla in aceasta perioada in pragul unor schimbari foarte importante pentru ei: prima dragoste, castigarea independentei financiare, planuri de viitor etc, infatisarea fizica ocupa un loc central in preocuparile lor.
Dorinta de a se afla printre cei care au o sansa in realizarea planurilor, care implica ocuparea unui loc de munca mai bine platit sau gasirea partenerului ideal, aduce cu sine o foarte mare presiune si nu este intotdeauna usor sa gaseasca solutia potrivita pentru fiecare situatie in parte.
Cand asteptarile sunt la nivel maxim si eforturile nu sunt incununate de succes, pentru unele esecuri este nevoie de gasirea unor explicatii care sa satisfaca eul sifonat. Desi cei mai multi indivizi au dezvoltat de-a lungul timpului strategii de protejare in fata unor situatii stresante, sunt si care nu stiu cum sa faca fata acestora. Pentru ei orice obstacol reprezinta o piedica de nedepasit si inseamna naruirea oricarei sperante de a-si realiza vreodata visurile. Din aceasta cauza percep nereusitele ca rani care nu se vindeca usor si care sunt insotite de sentimente profunde si neplacute.
Neputinta de a exprima si exterioriza ceea ce simt poate sa conduca la transferarea conflictului emotional dintr-o zona care provoaca foarte mult disconfort intr-o zona perceputa ca fiind mai putin amenintatoare.
Preocuparea excesiva pentru propria infatisare si transformarea unui defect minor sau chiar imaginar intr-o frica irationala de propria uratenie ar putea muta accentul de la ansamblu la parte. Ceea ce anterior era “sunt un dezastru total” este inlocuit de “sunt urat/-a si asta explica tot”. Individul se concentreaza pe uratenia fizica si motiveaza astfel incapacitatea sa de a se accepta neconditionat.
Desi primele mentiuni despre dismorfofobie le facea Henry Morselli cam prin 1886, tulburarea dismorfiei corporale a fost oficial recunoscuta si introdusa in Manualul de Diagnostic si Statistica al Tulburarilor Mentale in anul 1987.
Studiile indica diversi factori care predispun la instalarea acestei tulburarari: biologici, genetici, psihologici, fara sa poata spune ca unul este absolut. Perioada in care isi are debutul aceasta tulburare, adolescenta, pare sa aiba legatura cu sensibilitatea crescuta la propria infatisare, raportata direct la feedbackul din exterior.
Un profil psihologic al persoanelor care se confrunta cu aceasta tulburare arata ca sunt: perfectioniste, introvertite, lipsite de asertivitate, isi insusesc intens crticile, resemnifica negativ evenimentele din viata lor.
Simptomele tulburarii dismorfice corporale includ: ganduri obsesive despre propria uratenie ca urmare a unui defect corporal; depresie majora; frica de evaluarea negativa a persoanelor din jur, fapt ce atrage izolarea sociala; ideatie suicidala; anxietate si posibile atacuri de panica, stima de sine scazuta; ganduri irationale cum ca cei din jur se amuza pe seama defectului lor; sentimente de rusine; comportament evitant de a parasi casa in timpul zilei; personalitate dependenta; neputinta de a se concentra asupra realizarii sarcinilor de munca din cauza preocuparii in legatura cu infatisarea; performanta academica redusa; dificultati in initierea si pastrarea relatiilor de prietenie si romantice; uz de alcool sau droguri.
Cercetarile realizate pana acum semnaleaza ca 76% dintre persoanele cu TDC (tulburarea dismorfica corporala) se confrunta si cu depresie majora la un moment dat in viata lor.
Cu ajutorul persoanelor de referinta pentru persoana cu TDC, prin sprijin specializat si verificare periodica, aceasta tulburare poate fi tratata.
Autor: Gabriela Diaconescu, psiholog