Ipohondria este, in primul rand, o problema legata de nevoia de perfectiune sau perfectionism. Acesti pacienti doresc sa aiba o viata cat mai lunga, mai fericita (aspiratii normale, dealtfel), dar considera ca pentru aceasta este necesar sa aiba o focalizare excesiva a atentiei asupra starii de sanatate.
Este o tulburare psihica aparent benigna, desi destul de raspandita. Aceasta problema psihica s-a manifestat frecvent in decursul istoriei, daca ne amintim de piesa de teatru a dramaturgului francez Moliere, intitulata "Bolnavul inchipuit".
Ipohondria ar putea fi incadrata intre tulburarile obsesivo-fobice, datorita specificului sau.
Uneori psihiatrii vorbesc si despre "dezvoltare de tip ipohondriac a personalitatii" (deci este inserata printre tulburarile de personalitate) sau "tulburari de somatizare" (cand acuzele fizice ale pacientului – dureri, crampe, arsuri, etc. – nu se pot valida la investigatia clinica sau paraclinica).
Frecvent, o fiinta umana poate avea perioade mai lungi sau mai scurte de sanatate (cand nu sufera nici macar de un guturai). Persoana ipohondra incearca sa se „imbolnaveasca”, pretinzand ca are anumite dureri sau suferinte. In cazul multor bolnavi reali, starea de boala, mai mult sau mai putin grava, este privita uneori ca un avantaj, caci astfel se poate beneficia de compasiunea si atentia deosebita a persoanelor din jur (alte beneficii fiind odihna, deci absenta de la serviciu, regimul alimentar mai consistent, un confort personal sporit etc.). Persoana ipohondra este constienta de aceste „beneficii” ale bolii si incearca sa le speculeze.
Initial ipohondrul este crezut cand acuza anumite suferinte, incat este indrumat sa consulte medicul. Cand consultul medical si investigatiile specifice nu descopera nici o problema reala de sanatate, persoana ipohondra este nemultumita. Atunci opineaza ca „medicul nu este suficient de bun”, ca „laboratorul da rezultate eronate”, sau ca „el trebuia sa faca tomografie, la care s-ar fi vazut boala lui”. Ca urmare, poate urma o noua serie de consultatii si investigatii, la alti medici si laboratoare de buna credinta, care probabil vor ajunge la o concluzie similara, gen „analize normale” sau „fara semne aparente de boala”. Din nou ipohondrul este nemultumit, din nou se apeleaza la medici si investigatii mai complexe.
La un moment dat, cand acest istoric se afla, o asistenta sau un medic ii zice ipohondrului fara menajamente: „dom-le, n-ai nimic cu inima si cu ficatul, ai probleme cu capul!”. Ipohondrul se apara: „Vrei sa spuneti ca sunt nebun?”. Si astfel bolnavul inchipuit este trimis la psihiatrie, unde i se pune un diagnostic din cele mai sus amintite.
Astfel de pacienti pot ajunge si la un psihoterapeut, dupa ce au „incercat” mai multi medici, inclusiv psihiatri (concluzionand, cu tristete, „nimeni nu mi-a gasit boala mea!”). Psihologul poate avea o sarcina relativ delicata, dificila cu o astfel de persoana.
Si, dupa procedurile de rigoare, se poate afla ca acest pacient a avut sau are in familie un parinte/bunic/unchi/matusa/var suferind de o boala cronica, datorita careia acela sta mai mult in pat sau este pensionat anticipat. Atentia si grija primite de acea persoana bolnava (la modul real) poate face pe suferindul imaginar sa-si doreasca acelasi interes sporit trezit fata de persoana lui (si atunci copie acest scenariu al bolii).
Articol realizat de Minola Iuliana BRATOVEANU, psihoterapeut
Cabinet individual de psihologie BRATOVEANU Minola Iuliana
Alte articole scrise de Minola Iuliana BRATOVEANU, psihoterapeut:
Motivatiile minciunii
Deprimarea, nevoia de a distruge propria persoana
Copiii, sprijin la batranete
Relatiile parinti-copii, intre asteptari si realitate
Imaginea de sine - intre sabloane colective si adevar
Psihosomatica - un curent actual in psihologie si medicina
Personalitatea paranoida
Sexualitatea, intre interzis si permis
..