Imaginea de sine pozitiva determina un nivel inalt al stimei de sine

[Diana Ioanes]

Daca imaginea de sine este o dimensiune descriptiva a personalitatii (este modul in care o persoana se descrie pe ea insasi, modul in care cineva se gandeste ca este) stima de sine sau respectul de sine este o dimensiune evaluativa a personalitatii (care ne arata cat de multumiti suntem de imaginea de sine sau cat de mult ne place propria persoana).
Imaginea de sine raspunde la intrebarea: “Cine sunt eu si ce pot sa fac?”. Ea este un “filtru” prin care oamenii percep realitatea, de exemplu unele persoane vor retine doar esecurile si vor atribui succesele intamplarii, mentinandu-si astfel o imagine de sine negativa.

Stima de sine se refera la modul in care ne autoevaluam, la cat de “buni” ne consideram comparativ cu ceilalti sau cu propriile noastre standarde, ea exprima masura in care ne acceptam sau ne aprobam pe noi insine.
Stima de sine reflecta cat de mult valoram in proprii ochi, exprima sentimentele fata de noi insine ca persoane - altfel spus, atitudinea favorabila sau nefavorabila fata de noi.

Deci o persoana care se descrie pe sine mai degraba in termeni pozitivi va avea o imagine de sine pozitiva si un nivel ridicat al stimei de sine, in timp ce o descriere in termeni predominant negativi a propriei persoane exprima o imagine de sine negativa si un nivel scazut al stimei de sine.

Cum se formeaza imaginea de sine?
Experientele din timpul copilariei au un rol esential in dezvoltarea imaginii de sine. Astfel, succesele si esecurile din copilarie, precum si modalitatile de reactie ale parintilor la acestea, definesc imaginea pe care o vom avea despre noi. Atitudinea parintilor, profesorilor, colegilor, fratilor, prietenilor, rudelor, contribuie la crearea imaginii de sine a viitorului adult. De exemplu, etichetarile negative repetate “nu esti bun de nimic”, “esti un prost”, vor induce copilului neincredere in propria persoana, creandu-i acestuia o imagine de sine negativa, pe cata vreme daca unui copil i se repeta ca este inteligent si capabil, acesta va ajunge sa creada acest lucru, integrandu-l ca parte a imaginii de sine.

Interactiunea mama-copil poate influenta imaginea de sine, generand o imagine de sine pozitiva, care se mentine si la varsta adulta, in cazul in care a fost o relatie bazata pe empatie, caldura si incredere; in timp ce o privare a copilului de relatia materna sau o relatie conflictuala, agresiva cu mama poate genera o imagine de sine negativa.

Influenta educatiei - mai ales respectul cu care am fost tratati de catre parinti - este majora in formarea respectului de sine. Acest aspect ne ajuta sa intelegem faptul ca oamenii traiesc realitatea dupa anumite “scenarii” interioare. Ei au o anumita imagine de sine si un anumit nivel al stimei de sine construit in relatia cu parintii si atunci ei tind sa-si “aleaga“ acele situatii de viata si acei parteneri care sa le confirme propria imagine de sine (de exemplu persoanele care au avut unul dintre parinti critici tind sa aleaga parteneri la fel de critici).

Cercetarile efectuate au demonstrat ca experientele din copilarie care dezvolta viitorului adult o stima de sine inalta sunt: incurajarea, lauda, respectul, sa fie ascultat, sa i se acorde atentie, sa fie imbratisat. Experientele din copilarie care determina o stima de sine scazuta sunt: critica, ignorarea, ridiculizarea, standardele exagerate din partea parintilor, comparatiile frecvente intre frati.

Parintii care reusesc sa construiasca un nivel inalt al stimei de sine la proprii copii au urmatoarele trasaturi: sunt optimisti, increzatori in fortele proprii, stabili emotional, furnizeaza modele educationale clare si consecvente, ofera copiilor incurajare si sprijin, isi privesc copiii ca pe niste fiinte importante, tind sa pedepseasca prompt si in concordanta cu situatia, stiu foarte multe lucruri despre copiii lor, sunt perceputi de copiii lor ca fiind “corecti” fata de ei.

La polul opus sunt parintii care prin trasaturile lor de personalitate vor genera un nivel scazut al stimei de sine la proprii copii. Acesti parinti au urmatoarele trasaturi: utilizeaza critica, par sa-si considere copiii ca fiind nesemnificativi, furnizeaza copiilor mai degraba un mediu intelectual decat un mediu cald si armonios, prezinta confuzii in ceea ce priveste standardele si expectantele cu privire la copiii lor, modul lor de disciplinare este foarte imprevizibil – proprii copii nefiind niciodata siguri de ceea ce va urma dupa o greseala, prefera pedeapsa recompensei, utilizeaza pedeapsa fizica, stiu putine lucruri despre copiii lor si ii trateaza pe acestia ca si cum ar fi o povara pentru ei, sunt perceputi de proprii copii ca fiind “incorecti” fata de ei.

Modificarea stimei de sine in cadrul diferitelor boli
In anumite tulburari psihice sau somatice, nivelul stimei de sine sufera anumite modificari. Astfel, episoadele depresive se manifesta prin sentimente de inutilitate, autocritica, zadarnicie, izolare. Personalitatile anxioase (evitante) prezinta ca simptom o fragilitate a autostimei si o tendinta spre devalorizare a propriei persoane, acestea considerandu-se incapabile, inadecvate sau chiar inferioare celor cu statut social asemanator. Personalitatile codependente (dependente de o alta persoana) se caracterizeaza prin autostima redusa, neincredere in posibilitatile proprii, cautare a suportului unei persoane de incredere. Chiar personalitatile narcisice care aparent au un sentiment exagerat al importantei propriei persoane sunt de fapt persoane cu un respect de sine redus.

Modificari ale imaginii de sine si ale stimei de sine se produc si in bolile somatice grave. Aceste modificari vor determina o neincredere in propria persoana, deteriorari la nivelul relatiilor cu ceilalti; acesti indivizi manifesta o tendinta spre izolare, simtindu-se exclusi din randurile celorlalti din cauza bolii pe care o au.

Abordarea terapeutica a imaginii si stimei de sine
Psihoterapia constituie tratamentul esential si eficace pentru persoanele care prezinta o imagine de sine negativa si un nivel scazut al stimei de sine. Intrucat imaginea de sine se construieste in primii ani de viata, psihoterapia psihanalitica isi dovedeste eficienta tocmai prin faptul ca se bazeaza pe analiza profunda a experientelor din copilarie, precum si a relatiilor cu parintii sau cu alte figuri familile importante care au avut un rol esential in construirea imaginii de sine.

Articol realizat de Diana Ioanes, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Ioanes Diana

---

Alte subiecte postate de Diana Ioanes

Cum sa ii spui copilului despre divort?