Tomofobia este teama irationala pe care o traiesc unele persoane cand trebuie sa fie supuse unor interventii chirurgicale. De cele mai multe ori, acestea aleg sa duca mai departe boala decat sa se afle pe patul de spital in asteptarea operatiei. Elementul principal al fobiilor este anxietatea excesiva la anticiparea unui eveniment sau situatii neplacute care s-ar putea intampla. Fobicul isi creeaza in minte scenarii care au la baza convingeri ce nu pot fi sustinute sau care pot fi demontate cu usurinta prin argumente logice.
Nu sunt putine cazurile in care doctorii s-au aflat in fata unor situatii inedite, cand pacientii au refuzat cu indarjire interventia chirurgicala, desi ar fi insemnat salvarea vietii lor. Din cauza fricii irationale a acestora, medicii au fost nevoiti sa apeleze la alte metode, nu tot atat de eficiente, fiindca nu au primit acordul pentru operatie, chiar daca era vorba de un demers prin care aveau posibilitatea sa-si recapete in totalitate sanatatea.
Uneori, in tomofobie, slaba comunicare intre persoana care are nevoie de tratament medical si cel care trebuie sa i-l ofere conduce la mentinerea acestei frici. Pacientul isi imagineaza ca exista riscul foarte mare de a nu se mai trezi dupa operatie, de a se intampla ceva in timpul acesteia, de a ramane cu cicatrice, de a aparea erori care ii vor pune viata in pericol, de a nu functiona aparatele, de a i se face o anestezie gresita, de a i se indeparta o parte sanatoasa a corpului, dar si multe alte scenarii. Pentru a preveni aceste temeri, un dialog intre medic si pacient este binevenit.
Bolnavul poate sa-i chestioneze pe cei care sunt responsabili de actul medical despre orice ar avea legatura cu frica lui: despre experienta lor (cate interventii de acest gen au mai facut, care au fost rezultatele, gradul de recuperare dupa operatie), despre riscurile asociate interventiei, despre cum va decurge si cum se va simti in timpul si dupa aceasta. De asemenea, poate sa afle daca semnele ramase ii vor afecta in vreun fel imaginea, daca vor exista schimbari in viata sexuala, in comportamentul alimentar sau in alte aspecte pe care le considera importante.
Medicul, la randul lui, cand constata aceste retineri, trebuie sa afle ce experiente neplacute a avut sau daca exista unele informatii care sustin aceste temeri ale fobicului. Urmatorul pas pentru a se construi o relatie intre cei doi este de a oferi contrargumente si de a discuta despre beneficiile pe care le va obtine ulterior.
Cand aceste strategii nu functioneaza, o discutie cu psihologul este binevenita, mai ales in cazul in care operatia este necesara, iar refuzul acesteia pune viata in pericol. Psihoterapeutul il va ajuta pe bolnav sa evalueze corect situatia, sa identifice blocajele si sa gasesca resurse pentru a le depasi.
Cele mai multe fobii se dezvolta in copilarie, fie in urma unor evenimente traumatizante, fie in urma receptarii unor informatii care au un impact mai puternic asupra unor persoane. Simptomele pe care le manifesta acestea la confruntarea cu stimulul fobic sunt: anxietate excesiva, respiratie scurta si rapida, atacuri de panica, palpitatii, transpiratie brusca, uscarea gurii, ameteala, tremuraturi, imposibilitatea de a articula cuvinte.
Tomofobia este o tulburare care poate fi tratata prin: hipnoza clinica, psihoterapie, programare neurolingvistica, terapii care actioneaza la nivelul campului energetic, sau pe termen scurt prin medicatie. Prin medicatie se obtine doar ameliorarea simptomelor fara a se rezolva problema de fond.
Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog