Consiliera psihologica este interventie psihologica (a) in scopul optimizarii, autocunoasterii si dezvoltarii personale si/sau (b) in scopul promovarii sanatatii, preventiei si remiterii problemelor emotionale, cognitive si de comportament.
Consilierea psihologica se focalizeaza pe optimizare si dezvoltare personala, probleme psihologice sau de patologie somatica in care sunt implicati factori psihologici.
Consilierea psihologica se poate realiza in regim:
- individual;
- in grup;
- de grup (ex. cuplu, familie).
Componentele unui proces de consiliere psihologica sunt:
- evaluarea cerintelor (obiectivelor/scopurilor)/problemelor clientului;
O problema este o discrepanta intre starea initiala si o stare finala (stare scop). Scopurile stabilite trebuie sa fie clare si precise, eventual organizate pe termen scurt, mediu si lung. Ele pot corespunde starii finale a problemei (ca in rezolvarea de probleme) dar pot fi si independente de aceasta (ca in unele interventii focalizate pe solutii).
- conceptualizarea psihologica a cerintelor (obiectivelor/scopurilor) si/sau a problemelor clientului;
- relatia de consiliere;
- interventii psihologice individuale si de grup;
- evaluarea procesului de consiliere psihologica si a rezultatelor acestuia.
Competentele generale (cifre) si specifice (litere) ale consilierului psihologic deriva din componentele procesului de consiliere si acestea sunt:
(1) (Psiho)Diagnostic si evaluare psihologica in care se pot utiliza:
(a) interviuri structurate, semi-structurate si libere;
(b) scale psihologice;
(c) teste psihologice.
(2) Interventie psihologica (circumscrisa de forma specifica de consiliere psihologica):
(a) de optimizare, dezvoltare si autocunoastere (ex. coaching);
(b) in probleme psihologice si in situatii de risc;
(c) in mentinerea sanatatii (ex. educatia pentru sanatate, preventia primara etc.) si confruntarea cu conditia de boala si impas existential (ex. tratament, preventie secundara, tertiara, recuperare etc.);
(d) de optimizare a proceselor de cuplu, familie, grup, organizatii si colectivitati.
(3) Cercetare:
(a) in limita competentelor sale.
(4) Educatie si training (formare profesionala):
(a) poate organiza workshop-uri si cursuri in limita competentelor sale.
Psihologul atestat in specialitatea consiliere psihologica poate sa isi desfasoare activitatea profesionala la parametrii performanti in cabinete individuale, cabinete asociate si societati civile profesionale de psihologie, precum si in structurile de psihologie infiintate in clinici, spitale, institutii si organizatii publice si/sau private, guvernamentale si/sau non-guvernamentale, structuri care necesita, pentru buna lor functionare interventia psihologului in specialitatea consiliere psihologica.
Se recunosc trei trepte profesionale (niveluri) de specializare in consiliere psihologica:
Nivelul de psiholog practicant in consiliere psihologica (numit si consilier psihologic practicant)
- sub supervizare
- autonom
Nivelul de psiholog specialist in consiliere psihologica (numit si consilier psihologic specialist)
Nivelul de psiholog principal in consiliere psihologica (numit si consilier psihologic principal)
(sursa: extras din Regulamentul Colegiului Psihologilor din Romania)