Logo DespreSuflet www.DespreSuflet.ro

Ce este personalitatea Personalitatea reprezinta un complex de atribute prin care un individ este fie integrat unui grup cu aceleasi caracteristici, fie diferentiat de alte persoane. Cel mai bine reiese personalitatea unei persoane din modul in care aceasta se manifesta in diverse situatii. “Are personalitatea unui invingator” spunem despre o persoana care reuseste sa obtina, de cele mai multe ori, ceea ce doreste. De asemenea, modul in care cineva interactioneaza cu ceilalti ne poate da indicii despre tipul de personalitate: “este o fire sociabila, vorbeste cu toata lumea”, “este o persoana retrasa, nu afli prea usor ce gandeste”.

Desi nu exista un consens asupra definitiei personalitatii, fiecare psiholog venind cu propria interpretare, in functie de orientarea scolii careia ii apartine, exista totusi cativa factori asupra carora majoritatea a cazut de acord ca ar permite identificarea unei structuri de personalitate.
Gordon Allport, unul dintre primii psihologi care si-au concentrat atentia asupra studiului personalitatii, o defineste ca fiind organizarea dinamica la nivel de individ a sistemelor psihofizice care determina gandirea si comportamentul sau caracteristic.

In urma trecerii in revista a definitiilor care aparusera pana in 1937, Gordon Allport a constatat ca in majoritatea definitiilor existau trei elemente comune: fiecare individ are o personalitate unica, fiecare personalitate este formata dintr-un amestec de caracteristici care-i ofera unicitate, caracteristicile intalnite in profilul de personalitate sunt stabile o perioada lunga de timp.

In general, teoriile clasice definesc personalitatea prin prisma factorilor interni, fiind mentionate concepte precum: instincte, trebuinte, scopuri, motivatii, dorinte etc. Totusi, conceptul cel mai des utilizat de psihologi este cel de trasatura de personalitate. Trasaturile de personalitate reprezinta oglindirea factorilor determinanti interni in comportamentul observabil. Folosirea acestui concept ca element de referinta pentru definirea personalitatii se face insa in detrimentul contextului situational, a carui importanta este minimalizata astfel.

Dezvoltarea teoriilor psihologice ale personalitatii s-a facut prin aportul adus de: scoala psihanalitica a lui Sigmund Freud (numit parintele psihanalizei), scoala psihometrica - reprezentata de Hans Eysenck si scoala umanista - prin Carl Rogers (psiholog american cu foarte mari contributii in dezvoltarea psihologiei).

Teoria psihanalitica a personalitatii
Teoria psihanalitica a personalitatii urmareste evidentierea modului in care se realizeaza echilibrul intre diverse aspecte ale personalitatii la fiecare persoana. Aceasta maniera de prelucrare a informatiei colectate este idiografica, adica scopul urmarit este analiza caracteristicilor unui singur individ, pentru descrierea detaliata a capacitatilor sau a caracterului lui.

Conform scolii psihanalitice, personalitatea umana are trei componente: Sinele, Eul si Supraeul.
Fiecare dintre aceste elemente are un rol important in construirea personalitatii, influentand o anumita perioada de dezvoltare a individului.

Sinele este acea parte a personalitatii care cuprinde imboldurile, pulsiunile si instinctele. Este in general preocupat de satisfacerea dorintelor, fiind dominat de principiul placerii. Cand o dorinta nu este indeplinita, apare frustarea, care, deseori, genereaza agresivitate. Sinele se construieste si se manifesta pregnant in prima perioada a dezvoltarii copilului, cand nu sunt constientizate barierele in calea satisfacerii unor dorinte.

Eul se construieste odata cu desprinderea de prima perioada a copilariei si reprezinta acea latura a personalitatii dominata de principiul realitatii. Eul asigura echilibrul intre ceea ce este acceptabil din punct de vedere social si obtinerea placerii, dar fara a incalca normele sociale. Se ajunge astfel la o mediere intre principiul placerii si principiul realitatii, evitandu-se conflictele intrapsihice. Tot eul gestioneaza si aducerea intr-un plan realist a cerintelor exagerate ale supraeului.

Supraeul, numit si parintele interior, se dezvolta mai tarziu, pe masura ce copilul creste. Daca sinele este copilul obraznic si necenzurat al personalitatii, supraeul este gardianul aspru si intolerant. Este continatorul tuturor responsabilitatilor, obligatiilor si interdictiilor preluate intr-o prima faza de la parinti. Supraeul este la fel de nerealist precum sinele si, din cauza ca implica suprasolicitare si exigenta foarte mare, face ca cele mai multe sarcini sa fie imposibil de realizat.
Supraeul copilului se formeaza prin integrarea modelului supraeului parintilor, ci nu prin preluarea modelului rezultat din medierea intre eu si supraeu. Procesul formarii supraeului inseamna o serie de identificari succesive, la inceput prin inglobarea supraeului parintilor, iar ulterior pe cel al educatorilor, profesorilor si a altor persoane investite cu autoritate.
Din teoria psihanalitica a personalitatii reiese ca o personalitate sanatoasa inseamna tensiuni reduse intre partile sale - sinele, eul si supraeul.

Psihanalistii leagastructura de personalitate in principal de achizitiile facute in primii 5 ani de viata si considera ca pentru obtinerea unor schimbari ulterioare este nevoie de exercitiu continuu, in cadrul unui proces de lunga durata.

Teoria psihometrica a personalitatii
Adeptii acestei teorii nu s-au multumit doar cu analiza constructelor personalitatii unui individ, ci au urmarit sa identifice acele trasaturile care pot fi intalnite la multi indivizi, lucru care le permite sa-i integreze intr-un grup si sa-i compare intre ei. O astfel de aboradare se numeste nomotetica - se cauta legi sau principii universale care sa permita compararea indivizilor diferiti, folosind aceeasi scala.

Un reprezentant de seama al abordarii psihometrice a personalitatii este Hans J. Eysenck. El a folosit analiza factoriala pentru identificarea dimensiunilor principale ale personalitatii. In urma unui studiu in care au fost investigati 700 de soldati care erau internati pentru boli nervoase, a ajuns la concluzia ca doua dintre componentele personalitatii au un rol esential, fiind intanite la diferite tipuri umane: extraversiunea si nevroza. Ulterior, a fost adaugata inca o componenta - psihoza.

Fiecare dimensiune este explicata prin mentionarea trasaturilor pe care le insumeaza. Astfel, extraversiunea indica o persoana activa, dinamica, sociabila, dispusa sa-si asume riscuri, nonsalanta, impulsiva, orientata spre interactiune; nevroza face trimitere spre o persoana cu multe rezistente, cu asteptari nerealiste, tematoare, cu capacitate de relationare sociala diminuata; psihoza este insotita de izolare, lipsa empatiei, ignorare a normelor morale, incalcare frecventa a drepturilor celorlalti.

Teoria lui Eysenck introduce un element nou pentru explicarea personalitatii - baza biologica a celor trei dimensiuni. Extraversiunea se manifesta daca exista o stare generala de excitatie a cortexului cerebral, nevroza este legata de functionarea sistemului nervos autonom, iar psihoza se justifica prin cantitatea de hormoni androgeni pe care-i produce organismul.

Numarul mic de subiecti folositi de Eysenck in studiul sau a dat nastere la diverse critici n legatura cu exactitatea rezultatelor.

Conform teoriei psihometrice, personalitatea este innascuta, dar castiga stabilitate in jurul varstei de 20-25 de ani. Asta nu inseamna ca nu pot aparea modificari si ulterior, ci doar ca cele mai multe achizitii (ce e bine si ce e rau, ca se permite si ce nu) au loc pana la aceasta varsta.

Teoria umanista a personalitatii
Spre deosebire de teoria psihanalitica si de cea psihometrica a personalitatii, teoria umanista pleaca de la premisa ca personalitatea este o singura unitate, eliminandu-se astfel probabilitatea de a aparea conflicte intre partile sale.

In viziune lui Carl Rogers, personalitatea umana se afla sub influenta nevoii de autoactualizare si a celei de pretuire. Gradul in care acestea sunt satisfacute permite fie construirea unei personalitati sanatoase, fie conduce spre aparitia unor tulburari de personalitate.

Autoactualizarea ii permite omului sa-si doreasca sa se dezvolte constant, avand astfel posibilitatea sa se adapteze mai usor la modificarile interne si la cele externe. Asta inseamna atat folosirea optima a resurselor sale prezente cat si dorinta de a adauga si altele noi.
Toate experientele de viata sunt evaluate prin prisma necesitatii de autoactualizare, etichetandu-le ca pozitive sau utile pe cele despre care credem ca ne ajuta la dezvoltare, si ca negative sau neplacute pe cele care ne blocheaza accesul la crestere/evolutie.

Pretuirea este ingredientul fara de care autoactualizarea se realizeaza mai greu, ajungandu-se la diverse probleme in lipsa ei. Fiecare om are nevoie sa fie pretuit (prin intermediul iubirii, respectului, afectiunii) de alte persoane pentru a-si construi o conceptie de sine sanatoasa. De cele mai multe ori, insa, oamenii trebuie sa se supuna unor conditii de valoare pentru a beneficia de pretuire - de exemplu, copilul trebuie sa aiba tot timpul note mari pentru a fi apreciat de parinti; adolescentul trebuie sa-si finalizeze studiile si sa intre la o facultate cu faima, pentru a-si face parintii mandri; adultul trebuie sa muncesca din greu pentru a accede la functii de conducere, pentru ca daca este doar inteligent nu este suficient; batranul trebuie sa renunte la linistea castigata cu ani grei de munca si sa se ocupe de nepoti, pentru a-si dovedi in continuare utilitatea etc.

Cu cat o persoana este conditionata mai mult de prezenta unor comportamente adecvate (valorizate de societate) pentru a fi pretuita, cu atat creste probabilitatea ca autoactualizarea sa nu mai aiba loc, daca acele acte nu se inscriu in ceea ce persoana respectiva evalueaza ca pozitiv sau util. Adica, interesul pentru folosirea intregului potential este amenintat. Dar, pentru ca fiinta umana are nevoie sa creada despre sine ca face tot ceea ce sta in puterile ei, alege sa rezolve aceasta problema prin “ascunderea gunoiului sub pres”. Cu alte cuvinte, dezvolta mecanisme de aparare care o ajuta sa evite confruntarea ca situatia reala: negarea (nu recunoaste ca ar exista vreo problema) si distorsionarea (amintirea experientei neplacute este falsificata).

Prin autoactualizare si pretuire, individul isi construieste o imagine despre propria persoana. Daca aceasta corespunde realitatii, si comportamentele sale vor fi unele adaptative.
Rogers a observat insa la pacientii sai ca exista o mare diferenta intre sinele real si cel ideal (“intre cum erau si ce credeau despre ei insisi” si “ceea ce isi imaginau ca ar trebui sa fie sau cum isi doreau sa fie”). De aici si disfunctionalitatile aparute - dezamagire, tristete, frica, manie si alte emotii nesanatoase, atunci cand asteptarile lor nu se confirmau.

Teoria umanista a personalitatii admite ca prin schimbarea asteptarilor si construirea unora realiste dar si a mediului in care o persoana se desfasoara pot aparea schimbari semnificative in personalitate, indiferent de varsta.

Teoria sociala a personalitatii
In psihologia sociala, personalitatea a capatat o noua dimensiune - cea sociala. Psihologii sociali sustin ca personalitatea poate fi definita mult mai bine prin prisma factorilor sociali, afirmand ca acestia favorizeaza raspunsuri comportamentale care sunt in acord cu specificul situatiei si mai putin cu determinantii interni, chiar daca exista o relatie de dependenta prin care factorii interni sunt subordonati celor externi. Daca situatia este puternica, influenta determinantilor interni in propagarea actelor comportamentale scade considerabil.

Modul in care multimea tinde sa influenteze comportamentul unei persoane (aderarea la norma de grup vulnerabilitatea la parerea celorlalti) sau reactia de obedienta in prezenta autoritatii sunt doar cateva dintre argumentele care ne ofera posibilitatea de a medita la ponderea pe care o au factorii sociali in construirea personalitatii.

Conceptele folosite de psihologii sociali in sprijinul teoriei lor sunt: dispozitie (care a inlocuit trasatura de personalitate), context situational, adaptare psihologica, invatarea sociala, tranzactii cu situatii din trecut sau din prezent.

Daca in teoriile psihologilor personalitatii se afirma stabilitatea trasaturilor de personalitate, factorii sociali sunt asociati cu valenta de instabilitate (raspunsul la nivel comportamental se raporteaza direct la influenta factorilor externi).

Autor: DespreSuflet

Personalitate - data postarii: 2013-03-21 08:49:04

Personalitate - 15 articole



Curs valutar

07.12.2016

1 EUR 4.5007
1 USD 4.1980

Indice masa corporala
Greutate [kg]
Inaltime [cm]


Gaseste-ne pe Facebook


Psihologie    Servicii Psihologice    Cabinete Psihologice    Asociatii Psihologice    Dezvoltare Personala    Biblioteca Online    Contact    Forum

Powered by SC REFRAMING SRL

Copyright 2016 DespreSuflet.
Toate drepturile asupra site-ului www.despresuflet.ro apartin SC REFRAMING SRL.
Reproducerea integrala sau partiala a textelor din orice pagina a site-ului www.despresuflet.ro
este posibila numai cu acordul prealabil scris al SC REFRAMING SRL.
Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.

DespreSuflet Logo RSS        DespreSuflet Logo Sitemap               Psiholog in Bucuresti Logo