De cand s-a casatorit, prietena mea, M., s-a schimbat foarte mult. Atunci cand am invitat-o in oras, sa ne vedem si sa mai vorbim si noi ca fetele, m-a refuzat usor jenata, spunandu-mi ca sotul ei este foarte gelos si nu este de acord ca ea sa iasa singura, fara el. Am fost foarte surprinsa si nu am stiut cum sa reactionez.
Ce este gelozia? Ce o alimenteaza? Este o forma de dragoste? Este innascuta? Este un blestem?
Wilhem Stekel, psihanalist austriac si unul dintre cei mai importanti colaboratori ai lui Sigmund Freud din perioada de inceput a psihanalizei, considera ca gelozia are doua radacini importante.
Animalele inteligente prezinta semne de gelozie – cainii maraie sau scancesc atunci cand stapanii lor mangaie un alt animal sau un om, aratand in mod clar ca nu suporta sa isi imparta afectiunea. Gelozia este o forma de exprimare a posesivitatii. Animalele isi apara posesiunea, indiferent ca este portia de mancare sau afectiunea asupra careia se considera singurele indreptatite. Viata emotionala a copiilor manifesta aceeasi particularitate. Copiii mici nu cunosc diferenta dintre “al meu” si “al tau”, astfel ca orice obiect ajuns in mainile lor este aparat cu strigate puternice.
Aceste observatii ne duc cu gandul la vremurile primitive in care omul nu descoperise inca altruismul si intreaga lume era a lui, in masura in care il ajutau puterile. Gelozia omului s-a dezvoltat, in opinia lui Stekel, din acest sentiment primar al Eului, din dreptul sau la proprietate exclusiva. Civilizatia a adus cu sine depasirea acestui obstacol, intr-o masura mai mare sau mai mica, cerintele vietii ca fiinte sociale fiind mereu in conflict cu salbaticul din noi care isi vrea satisfacute dorintele. Aceste dorinte ne extind proprietatea la nesfarsit. Exista un lucru pe care nu l-am poseda sau pe care nu ni l-am dori? Gelozia nu priveste doar ceea ce posedam cu adevarat si nu are neaparat un motiv sexual. Cu cat mai putin ne putem indeplini o dorinta, cu atat mai mult ne agatam de ceea ce am fi putut avea – succesele celorlalti, averile celor bogati, performantele artistilor sau sportivilor, cuceririle amoroase facute de altii. Putem fi invidiosi din cauza succesului, mobilierului, proprietatilor, relatiilor de prietenie, distinctiei, responsabilitatilor altcuiva.
O a doua radacina importanta a geloziei poate fi pusa in evidenta observandu-i pe cei care, desi iubesc cu intensitate, nu sunt gelosi. Poate fi gelos acela care, (desi nu este justificat in nici un fel) se gandeste ca ar putea fi necredincios, acela care nu poate garanta pentru el insusi. Altfel spus, gelozia este proiectia propriilor defecte asupra persoanei iubite.
Absenta geloziei in situatiile in care exista o afectiune intense indica (desi nu intotdeauna) o natura imuna la orice atac. Dar, cum spune Stekel, “cu totii suntem niste bieti pacatosi si, mai devreme au mai tarziu, cu totii am putea ajunge sa ne transferam slabiciunile asupra altora, devenind gelosi”. De asemenea, absenta geloziei poate fi nu un semn al sigurantei de sine, ci un semn al vanitatii. O femeie sau un barbat pot fi considerati exemplare ideale, lipsiti de orice defect moral, chiar daca ei apartin unor specii usuratice. In acest caz, caracterul nepotrivit al cuiva poate fi mascat prin supraestimarea calitatilor cu care a fost inzestrat, astfel incat comparatiile nu sunt intemeiate, iar proiectiile nefondate.
Atunci cand este nefondata, gelozia este o boala a sufletului care apare la persoanele ale caror nevoi si dorinte nu corespund cu realitatea, virtutea lor fiind o forma extrem de accentuata de opozitie fata de propria slabiciune si dorinte surghiunite in lumea inconstientului.
Totusi, cea mai dulce armonie poate fi regasita in contraste. O viata lipsita de orice durere, gelozie sau pasiune este cu adevarat ceea ce ne dorim?
Articol realizat de Valentina Andrei, psiholog
