Misterul feminin este o tema care a preocupat indelung cercetarile stiintifice, dar si oamenii de rand. Ce anume e in mintea femeilor atunci cand ii permit sau nu unui barbat sa le seduca? Dar mai ales ce le influenteaza in alegerea barbatului pe care si l-ar dori ca partener de viata? Femeile pot alege intre barbati sociabili sau introvertiti, rationali sau afectivi, saraci sau bogati, urati sau frumosi, cu trasaturi fizice masculine sau feminine... Se pare ca in spatele fiecarei astfel de alegeri sta o anumita motivatie. Ea poate parea initial simpla, legata de vreun nou trend sau nevoie personala, insa in realitate, un complex de factori mult mai profunzi ne fac alegerile si gusturile „indiscutabile”. „Ce e frumos, e frumos”... si totusi alegerile noastre atunci cand vine vorba de un viitor partener sunt atat de diferite.
Cuplul, aceasta inevitabila forma la care aspira majoritatea dintre noi, se formeaza si evolueaza in functie de tot ce inseamna persoanele ce il compun, punctul cel mai important fiind tocmai acordul mutual de a se alege unul pe celalalt. Majoritatea studiilor si teoriilor incearca sa contureze care este elixirul fericirii si longevitatii unui cuplu deja format, neglijand de cele mai multe ori ce anume i-a adus impreuna, ce i-a determinat sa se aleaga „unul pe celalalt” si nu pe „un altul” sau „o alta”.
Cuplul este definit ca o asociere stabila de parteneri, rezultat al recunoasterii si valorizarii unei relatii interumane specifice, pe considerente biologice, psihologice, sociale si cultural-morale.
Constantin Enachescu, psiholog si medic psihiatru, prezinta in lucrarea sa “Tratat de psihosexologie” evolutia cuplului asa cum s-a constituit el treptat. Astfel, asocierea indivizilor de sexe diferite pe baza atractiei interpersonale in scopul procrearii este prima forma de cuplu intalnita; durata este limitata la perioada acuplarii, nasterii si ingrijirii copiilor. A doua forma este insotirea, care depaseste simpla asociere biologica intrucat are la baza considerente emotional-afective, ceea ce permite mentinerea unei legaturi profunde si de durata intre parteneri. Cuplul de parteneri, ca forma socioculturala, reprezinta etapa cea mai evoluata, marcand inceputul umanitatii; aceasta forma dobandeste un caracter constant devenind institutie social-juridica.
Se poate observa cum de-a lungul timpului ideea, forma si atitudinea fata de cuplu s-au modificat considerabil de mult. Aceste modificari au la baza lor sistemul de valori care este atribuit cuplului de catre modelul socio-cultural si moral-religios respectiv. Dincolo de aceste considerente, un cuplu de indivizi se caracterizeaza prin faptul ca cei doi parteneri isi unesc vietile in scopul realizarii unui destin comun, a unui model de viata unic. Aceasta presupune participarea unui complex de factori specifici care contribuie la formarea si mentinerea cuplului, conform studiului realizat de psihosexologul Constantin Enachescu. De exemplu:
- interese si atractia reciproca ale celor doi indivizi;
- recunoasterea de catre fiecare partener a celuilalt ca reprezentand o „persoana potrivita” cu si pentru el;
- existenta unui acord intre parteneri, care provine din atractia lor reciproca si care mentine acest acord si il dezvolta in mod continuu;
- afectiune reciproca intre parteneri;
- completare reciproca intre cei doi parteneri;
- complementaritatea partenerilor cuplului;
- identificarea reciproca in plan interior (sensibilitate, model de gandire, reprezentari etc.) a celor doi parteneri;
- construirea unui ideal comun de viata.
Dupa constituirea cuplului, se pune problema dobandirii satisfactiei si confortului maxim. In vederea gasirii unui numitor comun care sa explice succesul si satisfactia in cuplu, o echipa de psihologi au efectuat un studiu pe 2000 de cupluri si au ajuns la concluzia ca pentru reusita unei casnicii sunt necesare trei elemente: siguranta economica, idealuri si valori identice si o varsta cat mai apropiata intre cei doi parteneri. Toate aceste trei elemente intra in scena abia dupa ce partenerii incep sa se cunoasca. Nu avem de unde sa stim statutul economic sau ce valori impartasesete celalalt in momentul in care decidem sa zambim sau sa intram in conversatie cu cineva.
Momentul decisiv care ne da ocazia sa alegem pe cineva si nu pe „un altul” este atractia reciproca si recunoasterea celuilalt ca o posibila persoana potrivita. Abia dupa acest moment intra in scena intercunoasterea si identificarea in celalalt un potential partener.
Cercetarile dovedesc ca inclinatia noastra este de a evalua practic instantaneu fiecare sunet, cuvant, imagine, si cu atat mai mult, fiecare persoana pe care o intalnim nemijlocit, activand imediat mecanismele perceptiei celuilalt, uneori chiar inainte de a deveni constienti de faptul ca am perceput ceva anume.
Articol realizat de Mona Vintila, psiholog
