Alaturi de foarte multe frici irationale care pot fi intalnite pe intregul mapamond (frica de insecte, frica de inaltimi, frica de sange, frica de moarte etc.), frica de a vorbi in public ocupa o pozitie fruntasa intr-un top al acestora. Glosofobia, numita si anxietatea de discurs, are legatura cu lipsa de incredere a vorbitorului in resursele sale de a transmite inteligibil un mesaj, pentru ca fie se judeca prea aspru, fie ii investeste pe ascultatori cu o expertiza pe care vorbitorul nu crede ca o detine si el, sau cel putin nu in aceeasi masura. Astfel, isi plaseaza publicul intr-o pozitie mult mai inalta decat a sa, iar in mintea lui se deruleaza un scenariu in care ceilalti il critica, il desconsidera, ii observa tremurul vocii, nelinistea mainilor, fata inrosita sau palida din cauza emotiilor puternice (rusine, frustrare, frica, furie).
Da, este vorba de o paleta intreaga de emotii care, in cele din urma, il fac pe vorbitor sa se decentreze de pe mesajul pe care vrea sa-l transmita si sa se centreze pe ceea ce crede ca i se intampla: “... nu pot sa-mi controlez vocea”, “tremur tot”, “transpiratia imi iese prin toti porii”. “mi s-a pus un nod in gat si nu mai am aer”, “mi s-a uscat gura”, “toata lumea se uita la mine si vede ca nu pot sa ma controlez”, “publicul rade de prestatia mea, pentru ca sunt jalnic...” etc.
In cele din urma este posibil sa apara un blocaj si tot discursul sa-i dispara din minte, iar esecul anticipat sa se transforme in realitate.
Glosofobia inseamna frica excesiva de a vorbi in public acompaniata de evitarea de a face acest lucru. Disconfortul pe care-l simte o persoana care sufera de glosofobie atunci cand trebuie sa sustina un discurs este extrem de mare (supraincordare si anxietate), find urmat de usurare odata cu finalizarea actiunii de transmitere a mesajului. Din nefericire, supraincordarea si anxietatea excesiva pot atrage manifestari disfunctionale aditionale: balbaiala, ezitari si intreruperi in comunicare, pierderea sirului textului, agitatie (cu consecinte neprevazute: loveste cu cotul paharul de apa de pe pupitru, imprastie foile pe care se gaseste textul etc).
Anxietatea de discurs se transforma in fobie, adica frica plus evitare, fie in urma unor experiente personale neplacute, fie a celor relatate de persoane apropiate care pot sa influenteze prin model subiectul. Daca prima experienta de a tine un discurs, sau de a se afla pe o scena in fata unui public, s-a soldat cu consecinte neplacute - critica, presiune din partea persoanelor de referinta, ironie din partea auditorului, rasete etc - tendinta celor mai multor persoane va fi de a evita expunerea la o situatie asemanatoare, iar in cele din urma se ajunge la intarirea comportamentului fobic: ganduri irationale despre stimul (daca vorbesc ma fac de ras), emotii negative (frica de esec), evitare (mai bine stau in “banca mea”), intarire (nu vorbesc, asa ca nu ma fac de ras).
Vorbitorii buni, cand sustin un discurs in public, sunt preocupati de efectele pe care acesta le produce: “cum a fost receptat mesajul”, “daca au reusit sa transmita ceea ce doreau”, “daca a fost interesant, sau plictisitor”, “oare ce feedback or sa primesca” etc. La polul opus, persoanele cu glosofobie sunt atente la simptomele corporale, in detrimentul continutului mesajului.
Dincolo de aceasta diferenta, centrarea pe mesaj versus centrarea pe interpretarea reactiilor psihosomatice, vorbitorii ajung in pozitia de a fi considerati buni prin exercitiu constant si prin expunere repetata la criticile publicului.
Ei reusesc aceasta performanta pentru ca-si permit: “luxul de a gresi”, sa fie emotionali si congruenti cu ceea ce vor sa spuna, sa accepte ca altii pot avea opinii diferite.
Daca glosofobia devine un impediment in realizarea unor atributii profesionale, in sustinerea unui proiect etc, desensibilizarea prin expunere progresiva este o tehnica prin care se pot obtine rezultate vizibile.
Articol realizat de Gabriela Diaconescu