ADHD

De-a lungul timpului, tulburarea hiperactivitate/deficit de atentie (ADHD) a avut mai multe nume. Prima semnalare intr-o publicatie medicala despre simptomele ADHD a aparut in anul 1902, intr-un studiu realizat de medicul pediatru George Still, si prezentat in Jurnalul Britanic de Medicina “The Lancet”. La vremea respectiva, denumirea utilizata a fost “Defect morbid al controlului moral”.

Pentru a prezenta simptomele observate la cei 20 de pacienti ai studiului sau, dr. George Still a facut referire la un personaj dintr-o colectie de poeme pentru copii, Fidgety Philip. Acesta este un copil care isi insuseste lectiile vietii doar in urma unor experiente neplacute pentru el. Din cauza unui comportament agitat si impulsiv, deseori se confrunta cu consecintele negative ale actiunilor sale. Modul in care il descrie Heinrich Hoffmann, autorul cartii, pe Fidgety Philip permite identificarea simptomelor ADHD si asocierea lor cu cele observate de catre dr. Still la pacientii sai.

In anul 1922, ADHD aparea sub numele “Tulburare de comportament post-encefalitica”, in 1968 a fost numita “Tulburare hiperkinetica a copilariei”, iar ulterior, in 1987, Asociatia Psihiatrilor din America decide ca denumirea acestei afectiuni sa fie “Tulburarea Hiperactivitate/Deficit de Atentie”.

Tulburarea Hiperactivitate/Deficit de Atentie are ca elemente esentiale: distragerea atentiei de lucruri nesemnificative sau dificultate in focusarea asupra unor activitati (inatentie), tendinta de a fi tot timpul in miscare (hiperactivitate), lipsa controlului (impulsivitate). Aceasta combinatie de trasaturi conduce la o deteriorare semnificativa a calitatii vietii persoanei care se confrunta cu aceasta tulburare.

ADHD este diagnosticata de cele mai multe ori la varsta prescolara, cand simptomele sunt mult mai evidente prin faptul ca educatorii si parintii trebuie sa depuna un efort considerabil pentru a se face ascultati de copil, sau in primii ani de scoala, cand rezultatele slabe la invatatura atrag atentia familiei.

O persoana cu ADHD are dificultati mari in a se concentra asupra sarcinilor pe care le primeste, iar asta o si impiedica de a le duce la capat. De exemplu, a-i cere unui copil care prezinta ADHD sa sorteze un numar de figurine dupa forma si culoare, intr-un interval de timp, va fi de cele mai multe ori o corvoada pentru acesta, fara sanse de a se obtine rezultatele scontate, in timp ce pentru un alt copil de aceeasi varsta, dar fara simptomele tulburarii, va fi ceva simplu, chiar o joaca.

Pentru unii copii simptomele predominante sunt din zona hiperactivitate/impulsivitate, acestia dovedesc o lipsa de control a impulsului si/sau agitatie motorie. Daca, de exemplu, sunt la scoala si trebuie sa ridice mana pentru a raspunde, ei nu asteapta sa le vina randul, ci vorbesc fara a fi intrebati sau invitati sa-si spuna parerea.

Cand sunt rugati de parinti sa se aseze pentru a lua masa impreuna, parca stau pe o perna cu furnici, sunt agitati si nu pot rezista impulsului de a se ridica de mai multe ori, de a se intinde, de a lua recipientele de pe masa si de a citi ce scrie pe eticheta lor, de a se juca cu tacamurile etc.

Din nefericire, cei mai multi parinti, educatori, profesori sunt depasiti de aceste situatii si, in general, tendinta este de a-i penaliza pe copiii cu ADHD, desi comportamentul lor nu este intentionat, ci doar nu au capatat deprinderi de a-l gestiona.

Studiile arata ca acesti copii raman mult in urma celor de seama lor, si nu din cauza ca ar suferi de vreun retard, ci doar pentru ca sistemul de invatamant si sistemul familial nu folosesc metodele adecvate pentru integrarea lor. Chiar si mai tarziu, adulti fiind, din cauza ca nu beneficiaza de orientare vocationala, ajung in profesii care nu corespund profilului lor si, din nou, sunt supusi marginalizarii, ostracizarii si stigmatizarii pentru ca nu sunt in stare sa-si pastreze locul de munca: “inadaptat”, “pierde-vara”.

De foarte multe ori, lipsa de educatie a fost diagnosticata ca fiind ADHD. Si nu putem sa nu ne gandim la domnul Goe, mam-mare, mamitica si tanti Mita, celebrele personaje ale lui I. L. Caragiale. Sa fi suferit domnul Goe de ADHD? Nici pe departe!

In timp ce simptomele ADHD sunt observabile inca de la varste fragede, dupa primele luni de viata (copilul este foarte agitat, nu are stare, se misca aproape continuu, nu sta cu parintele sa se uite intr-o carte cu imagini, pentru ca se plictiseste repede si vrea sa faca altceva), dar se evita punerea unui diagnostic atat de devreme, pentru ca fiecare copil se dezvolta intr-un mod propriu, iar mai tarziu este posibil ca aceasta agitatie sa dispara, carentele in educatie pot fi usor identificate in sistemul familial al copilului.

Daca observam cele doua componente ale relatiei parinte-copil, o sa constatam cu usurinta ca cei care au un rol major in oferirea unui model adecvat, persoanele de referinta, sunt cei care-i incurajeaza pe copii spre un comportament deficitar si in contradictie cu normele morale ale societatii: sa nu asculte, sa nu respecte regulile, sa folosesca un limbaj agresiv si injurios, sa fie agresivi cu cei din jur, sa desconsidere drepturile celorlalti etc.

“- Vezi ce bine-i sade lui - zice mam' mare - cu costumul de marinel?

- Mamito, nu ti-am spus ca nu se zice marinel?
- Da' cum?
- Marinal...

- Ei! ziceti voi cum stiti; eu zic cum am apucat. Asa se zicea pe vremea mea, cand a iesit intai moda asta la copii - marinel.

- Vezi, ca sunteti proaste amandoua? intrerupe tanarul Goe. Nu se zice nici marinal, nici marinel...

- Da' cum, procopsitule? intreaba tanti Mita cu un zambet simpatic.

- Mariner...

- Apoi de! n-a invatat toata lumea carte ca d-ta! zice mam' mare, si iar saruta pe nepotel si iar ii potriveste palaria de mariner.”

Asadar, diagnosticarea unui copil cu ADHD necesita o perioada de observare a copilului, atat in mediul sau familial, cat si in diferite contexte de interactiune: la scoala, cu prietenii, cu persoanele necunoscute.

Daca activitatile in care este implicat un copil sunt plictisitoare, atunci nu poate fi diagnosticat cu ADHD doar pentru ca e usor de distras de lucruri mai interesante pentru el. Atata timp cat sportul ca activitate scolara aproape a disparut, sau timpul alocat este limitat, nu trebuie sa ne surprinda ca excesul de energie este consumat prin agitatie la ore, prin neliniste, prin vorbit neintrebati, prin scaderea capacitatii de concentrare.

De asemenea, nu se poate pune ADHD doar pentru ca exista invatatori/profesori care nu doresc sa renunte la metodele de predare rigide, si nici cand parintii au rolul acesta doar de forma, iar copiii depun eforturi de a le atrage atentia, in felul lor, prin mici nazbatii.

Initial, in DSM-III (Manualul de Diagnostic si Statistica a Tulburarilor Mentale) era mentionata doar Tulburarea de deficit de atentie (ADD), iar din 1987, in DSM-III-R, s-a adaugat si componenta hiperactivitate.

ADHD este intalnita sub una dintre urmatoarele forme:

1. deficit de atentie;

2. hiperactivitate/impulsivitate;

3. o combinatie a celor doua.

In timp ce componenta hiperactivitate/impulsivitate este intalnita mai mult in cazul baietilor, intr-un raport mergand de la 2:1 pana la 9:1, deficitul de atentie este intalnit aproape egal baieti/fete.

A. Fie (1) sau (2):

(1) sase (sau mai multe) dintre simptomele de inatentie au persistat cel putin 6 luni intr-un grad care este dezadaptativ si discrepant in raport cu nivelul de dezvoltare;

(2) sase (sau mai multe) dintre simptomele de hiperactivitate-impulsivitate au persistat timp de cel putin 6 luni intr-un grad care este dezadaptativ si in contradictie cu nivelul de dezvoltare;

B. Unele simptome de inatentie sau de hiperactivitate-impulsivitate care au cauzat deteriorarea erau prezente inainte de etatea de 7 ani;

C. O anumita deteriorare din cauza simptomelor este prezenta in doua sau mai multe situatii (de ex , la scoala, sau la serviciu - in cazul adultilor, si acasa)

D. Trebuie sa fie clara proba deteriorarii semnificative clinic in functionarea sociala, scolara sau profesionala;

E. Simptomele nu survin exclusiv in cursul unei tulburari de dezvoltare pervasive, al schizofreniei ori al altei tulburari psihotice si nu sunt explicate mai bine de alta tulburare mentala (de ex, de o tulburare afectiva.

Lista simptomelor intalnite in ADHD, in functie de subtip:

(a) incapabil adesea de a da atentia cuvenita detaliilor ori face erori prin neglijenta in efectuarea temelor scolare, la serviciu, sau in alte activitati;

(b) adesea are dificultati in sustinerea atentiei asupra sarcinilor sau activitatilor de joc;

(c) adesea pare a nu asculta cand i se vorbeste direct;

(d) adesea nu se conformeaza instructunilor si este incapabil sa-si termine temele pentru acasa, sarcinile casnice ori obligatiile la locul de munca (nedatorate comportamentului opozitionist sau incapacitatii de a intelege instructiunile);

(e) adesea are dificultati in organizarea sarcinilor si activitatilor;

(f) adesea evita, are aversiune, nu este dispus sa se angajeze in sarcini care necesita un efort mental sustinut (cum ar fi efectuarea temelor in clasa sau acasa);

(g) adesea pierde lucruri necesare pentru diverse sarcini sau activitati (de ex., jucarii, teme pentru acasa, creioane, carti, instrumente);

(h) adesea este usor de distras de stimuli irelevanti;

(i) adesea este uituc referitor la activ itatile cotidiene;

(a) adesea se joaca cu mainile sau sau cu picioarele sau se foieste pe loc,

(b) adesea isi lasa locul in clasa sau in alte situatii in care este de dorit sa ramana asezat;

(c) adesea alearga in jur sau se catara excesiv de mult, in situatii in care acest lucru este inadecvat (la adolescenti sau la adulti poate fi limitat la sentimentul subiectiv de neliniste);

(d) adesea are dificultati in a se juca sau in a se angaja in activitati distractive in liniste;

(e) adesea este „in continua miscare" sau actioneaza ca si cum „ar fi impins de un motor";

(f) adesea vorbeste excesiv de mult;

(g) adesea „tranteste” raspunsuri inainte ca intrebarile sa fi fost complet formulate;

(h) adesea are dificultati in a-si astepta randul;

(i) adesea intrerupe sau deranjeaza pe altii (de ex, intervine in conversatiile sau jocurile altora).