Legatura dintre factorii psiho-emotionali si inima
Scris: Vin Mai 21, 2010 10:58 pmFactorii psiho-emotionali au un rol foarte important in declansarea bolilor de inima. In acest sens se poate preciza ca bataile inimii constituie un proces in mare masura autonom, care se sustrage interventiei voluntare daca nu exista un anumit antrenament in acest sens (de exemplu biofeedback). Acest ritm sinusoidal este expresia unor norme stricte din corp.
Ritmul inimii se aseamana ritmului respirator, numai ca acesta din urma poate fi considerabil modificat prin intentie voluntara. Bataile inimii formeaza un ritm armonios, strict ordonat. In cazul asa-numitelor tulburari de ritm cardiac, (de exemplu in cazul extrasistolelor) cand inima se poticneste sau se grabeste, se intrezareste o bresa intervenita in ordinea interioara, respectiv o deviere de la echilibrul normal.
Multe dintre expresiile verbale legate de inima sunt in legatura cu situatiile emotionale.
O emotie este ceea ce persoana manifesta in afara, este o miscare din interiorul omului spre afara (in limba latina, "emovere" inseamna "miscare dinlauntru in afara").
Ceea ce scoate inima din tactul sau obisnuit si plin de masura este intotdeauna o emotie, fie ca este vorba de spaima, care o face sa bata nebuneste sau o aduce la oprire, fie ca este vorba de bucurie sau iubire, care accelereaza intr-atat bataile inimii incat pot fi auzite iar inima se simte pana la gat.
In cazul tulburarilor ritmului inimii, se intampla acelasi lucru. Numai ca emotia corespunzatoare nu se vede. Si tocmai in asta consta problema: tulburarile de ritm cardiac afecteaza acele persoane care nu se lasa smulse de "vreo emotie oarecare" din uniformitatea pe care le-o impun normele. Si atunci inima se deregleaza pentru ca persoana nu-si permite sa se lase dereglata vreodata de emotiile sale. Ea asculta de ratiunea sa si de norme si nu este pregatita sa se lase smulsa de sentimente si emotii din mersul sau obisnuit. Nu vrea sa-si tulbure uniformitatea armonioasa a vietii prin interventii emotionale. Dar, in astfel de cazuri, emotiile se somatizeaza, iar inima incepe sa trimita semnale. Bataile inimii deraiaza, constrangand astfel, literalmente, persoana sa o asculte.
In mod normal, noi nu ne percepem bataile inimii - le auzim si le simtim abia cand ne aflam sub impresia vreunei emotii sau in cazuri de boala. Acestea ne ajung in constienta abia cand ceva ne impresioneaza sau cand ceva se schimba. Aici avem cheia principala a intelegerii tuturor simptomelor legate de inima, acestea conving persoana sa o asculte din nou.
Cei cu acest tip de probleme sunt persoane care vor sa asculte numai de capetele lor, si in a caror viata inima intervine prea putin. Acest proces devine deosebit de limpede in cazul bolnavilor de nevroza cardiaca.
Prin nevroza cardiaca se intelege o teama neintemeiata din punct de vedere somatic in privinta propriilor procese cardiace si care duc la o observare exagerata, maladiva, a inimii. Teama fata de o bataie a inimii - respectiv de infarct - in cazul nevroticilor cardiaci este atat de mare, incat ei sunt dispusi sa-si schimbe intreaga viata.
Daca vom privi acest raport in mod simbolic, vedem inca o data cu ce intelepciune si cu cata ironie lucreaza boala: bolnavul de nevroza cardiaca este constrans sa-si observe necontenit inima si sa-si ordoneze intreaga viata in functie de nevoile acesteia. Lui ii este atata teama, foarte justificata in realitate, ca intr-o zi inima sa va inceta sa bata. Nevroza cardiaca il constrange sa aduca din nou inima in centrul constientei sale.
Ceea ce la bolnavul de nevroza cardiaca se mai desfasoara inca la nivel de Psyche, a coborat in cazul anginei pectorale (angina pectoris) deja in corporalitate. Vasele sanguine s-au intarit si s-au ingustat (insuficienta coronariana), astfel incat inima nu mai primeste suficiente substante nutritive. Angina inseamna, textual, ingustime, iar "angina pectoris" inseamna ingustare a inimii.
O simbolistica originara o prezinta in acest caz terapia medicinii traditionale: bolnavului de inima i se administreaza in cazurile de nevoie capsule cu nitroglicerina (de exemplu Nitrolingual) – asadar o substanta explozibila. In felul acesta se dinamiteaza ingustimea, pentru a crea din nou loc inimii in viata bolnavului.
Si daca teama de sentimente a devenit atat de mare incat persoana nu se mai increde decat in normele absolute, ea lasa sa i se implanteze un stimulator cardiac. In felul acesta, ritmul viu este inlocuit cu un furnizor mecanic de tact (tactul mecanic se raporteaza la ritm asa cum se raporteaza ceea ce este mort la ceea ce este viu!). Ceea ce era realizat anterior de catre sentiment este preluat acum de catre o masinarie. Persoana pierde flexibilitatea si capacitatea de adaptare a ritmului cardiac, dar nu mai este amenintata de exploziile unei inimi vii.
Cel care are o inima "stramta" a devenit jertfa a fortelor eului sau si a dorintelor sale de putere. Se stie ca hipertonia constituie o premisa favorabila pentru infarctul miocardic. Bolnavul de hipertonie este un om care prezinta o agresivitate pe care si-o retine insa prin stapanirea de sine. Aceasta acumulare de energie agresiva se descarca in infarctul miocardic: acesta ii rupe inima.
Criza cardiaca este suma tuturor batailor nedaruite ale inimii. Prin infarctul miocardic, omul poate simti in mod impresionant ceea ce spune stravechea intelepciune, si anume, supraevaluarea fortelor eului si predominanta vointei ne deconecteaza de la fluxul viului. Exista o senzatie generalizata de «neimplinire a viselor», dublata de o convingere puternica a faptului ca oamenii sunt neputinciosi in fata acestei situatii.
Aceasta senzatie de limitare este reflectata in patologia bolii, in care vasele de sange care hranesc inima sunt ingustate (blocate) prin crearea unei placi inflexibile; ele nu mai permit astfel decat trecerea unei cantitati mici de sange, acest purtator al fortei vietii si al bucuriei, care sa hraneasca inima. Acest sistem inradacinat de convingeri care include senzatia de limitare, neajutorare si control se poate mosteni de la o generatie la alta a aceleasi familii, toti membrii acesteia suferind de atacuri de cord la aceeasi varsta.
Transcederea convingerilor depasite necesita mult curaj, mai ales daca presupune impotrivirea in fata sistemului de valori al familiei sau al societatii.
In declansarea bolilor de inima, un rol major il are «singuratatea». Orice om are nevoia de «a se conecta», de « a fi intim» si de «a comunica» cu cei din jur.
Tipul A de personalitate, asociat de regula cu bolile de inima, pretuieste de multe ori succesul mai mult decat prietenia, ajungand in varful ierarhiei, dar fara familie si prieteni, sau incapabili sa comunice cu acestia mai departe de micile probleme de zi cu zi.
Alteori, munca devine o cale acceptabila de a scapa de dificultatile de acasa, unde comunicarea se reduce in mare parte la o critica continua, lucru care blocheaza treptat inima, care nu mai asteapta nici o intimitate de la o relatie.
In ultimul timp s-a constatat o incidenta crescuta a tulburarilor inimii in randul femeilor, datorita tendintei de a-si pierde simtul lor natural de conexiune prin vorbire, fiind mult prea ocupate cu grijile lor de zi cu zi, indepartandu-se astfel de sentimentele lor.
In cazul pericarditei, invelisul inimii se inflameaza generand dureri severe, confundate de multe ori cu angina. Factorul care sta la baza afectiunii poate fi de natura virala, dar implica de regula un mare nivel de stres, cu incalcarea tuturor «barierelor» care protejeaza inima, ceea ce conduce la vulnerabilitatea si dezolarea persoanei.
Anxietatea datorata bolilor de inima este legata de teama de anihilare, de absorbirea totala de experienta si de pierderea simtului de identitate. In majoritatea culturilor, arhetipul acestei energii distructive sau devoratoare este reprezentat de figurile feminine, Kali sau Lilith, a caror putere se manifesta indeosebi in timpul momentelor de intimitate. Aceste zeite, aceste Mame ancestrale elimina toate obstacolele din viata noastra care se opun experimentarii nasterii noastre spirituale. Deschiderea si acceptarea constienta a acestor forte universale este esentiala pentru atingerea iluminarii. Aceste obstacole care blocheaza inima si pe care aceste Zeite incearca sa le elimine sunt : durerile de orice fel, rusinea, dezamagirile, tristetea, senzatia de pierdere, lacrimile si chiar sentimentele profunde de conexiune care ne coplesesc. Pentru ca inima sa se poata elibera si sa experimenteze cu adevarat puterea fascinanta si extraordinara a iubirii este necesar ca aceste sentimente sa iasa la suprafata, sa le acceptam prezenta fara a le judeca iar apoi sa le resorbim in fiinta noastra prin iertare si compasiune.
In cazul dereglarilor si bolilor inimii, orice persoana ar fi bine sa-si puna urmatoarele intrebari:
1. Se afla oare la mine, intr-un echilibru armonios, capul si inima, ratiunea si sentimentul?
2. Acord eu suficient spatiu sentimentelor mele si indraznesc sa le exteriorizez?
3. Traiesc si iubesc din toata inima, sau mai degraba doar cu jumatate de inima?
4. Imi conduc viata intr-un ritm viu, sau ii impun un tact prea rigid?
5. Mai exista in viata mea substante incendiare si explozibili?
6. Imi ascult eu inima?
Ritmul inimii se aseamana ritmului respirator, numai ca acesta din urma poate fi considerabil modificat prin intentie voluntara. Bataile inimii formeaza un ritm armonios, strict ordonat. In cazul asa-numitelor tulburari de ritm cardiac, (de exemplu in cazul extrasistolelor) cand inima se poticneste sau se grabeste, se intrezareste o bresa intervenita in ordinea interioara, respectiv o deviere de la echilibrul normal.
Multe dintre expresiile verbale legate de inima sunt in legatura cu situatiile emotionale.
O emotie este ceea ce persoana manifesta in afara, este o miscare din interiorul omului spre afara (in limba latina, "emovere" inseamna "miscare dinlauntru in afara").
Ceea ce scoate inima din tactul sau obisnuit si plin de masura este intotdeauna o emotie, fie ca este vorba de spaima, care o face sa bata nebuneste sau o aduce la oprire, fie ca este vorba de bucurie sau iubire, care accelereaza intr-atat bataile inimii incat pot fi auzite iar inima se simte pana la gat.
In cazul tulburarilor ritmului inimii, se intampla acelasi lucru. Numai ca emotia corespunzatoare nu se vede. Si tocmai in asta consta problema: tulburarile de ritm cardiac afecteaza acele persoane care nu se lasa smulse de "vreo emotie oarecare" din uniformitatea pe care le-o impun normele. Si atunci inima se deregleaza pentru ca persoana nu-si permite sa se lase dereglata vreodata de emotiile sale. Ea asculta de ratiunea sa si de norme si nu este pregatita sa se lase smulsa de sentimente si emotii din mersul sau obisnuit. Nu vrea sa-si tulbure uniformitatea armonioasa a vietii prin interventii emotionale. Dar, in astfel de cazuri, emotiile se somatizeaza, iar inima incepe sa trimita semnale. Bataile inimii deraiaza, constrangand astfel, literalmente, persoana sa o asculte.
In mod normal, noi nu ne percepem bataile inimii - le auzim si le simtim abia cand ne aflam sub impresia vreunei emotii sau in cazuri de boala. Acestea ne ajung in constienta abia cand ceva ne impresioneaza sau cand ceva se schimba. Aici avem cheia principala a intelegerii tuturor simptomelor legate de inima, acestea conving persoana sa o asculte din nou.
Cei cu acest tip de probleme sunt persoane care vor sa asculte numai de capetele lor, si in a caror viata inima intervine prea putin. Acest proces devine deosebit de limpede in cazul bolnavilor de nevroza cardiaca.
Prin nevroza cardiaca se intelege o teama neintemeiata din punct de vedere somatic in privinta propriilor procese cardiace si care duc la o observare exagerata, maladiva, a inimii. Teama fata de o bataie a inimii - respectiv de infarct - in cazul nevroticilor cardiaci este atat de mare, incat ei sunt dispusi sa-si schimbe intreaga viata.
Daca vom privi acest raport in mod simbolic, vedem inca o data cu ce intelepciune si cu cata ironie lucreaza boala: bolnavul de nevroza cardiaca este constrans sa-si observe necontenit inima si sa-si ordoneze intreaga viata in functie de nevoile acesteia. Lui ii este atata teama, foarte justificata in realitate, ca intr-o zi inima sa va inceta sa bata. Nevroza cardiaca il constrange sa aduca din nou inima in centrul constientei sale.
Ceea ce la bolnavul de nevroza cardiaca se mai desfasoara inca la nivel de Psyche, a coborat in cazul anginei pectorale (angina pectoris) deja in corporalitate. Vasele sanguine s-au intarit si s-au ingustat (insuficienta coronariana), astfel incat inima nu mai primeste suficiente substante nutritive. Angina inseamna, textual, ingustime, iar "angina pectoris" inseamna ingustare a inimii.
O simbolistica originara o prezinta in acest caz terapia medicinii traditionale: bolnavului de inima i se administreaza in cazurile de nevoie capsule cu nitroglicerina (de exemplu Nitrolingual) – asadar o substanta explozibila. In felul acesta se dinamiteaza ingustimea, pentru a crea din nou loc inimii in viata bolnavului.
Si daca teama de sentimente a devenit atat de mare incat persoana nu se mai increde decat in normele absolute, ea lasa sa i se implanteze un stimulator cardiac. In felul acesta, ritmul viu este inlocuit cu un furnizor mecanic de tact (tactul mecanic se raporteaza la ritm asa cum se raporteaza ceea ce este mort la ceea ce este viu!). Ceea ce era realizat anterior de catre sentiment este preluat acum de catre o masinarie. Persoana pierde flexibilitatea si capacitatea de adaptare a ritmului cardiac, dar nu mai este amenintata de exploziile unei inimi vii.
Cel care are o inima "stramta" a devenit jertfa a fortelor eului sau si a dorintelor sale de putere. Se stie ca hipertonia constituie o premisa favorabila pentru infarctul miocardic. Bolnavul de hipertonie este un om care prezinta o agresivitate pe care si-o retine insa prin stapanirea de sine. Aceasta acumulare de energie agresiva se descarca in infarctul miocardic: acesta ii rupe inima.
Criza cardiaca este suma tuturor batailor nedaruite ale inimii. Prin infarctul miocardic, omul poate simti in mod impresionant ceea ce spune stravechea intelepciune, si anume, supraevaluarea fortelor eului si predominanta vointei ne deconecteaza de la fluxul viului. Exista o senzatie generalizata de «neimplinire a viselor», dublata de o convingere puternica a faptului ca oamenii sunt neputinciosi in fata acestei situatii.
Aceasta senzatie de limitare este reflectata in patologia bolii, in care vasele de sange care hranesc inima sunt ingustate (blocate) prin crearea unei placi inflexibile; ele nu mai permit astfel decat trecerea unei cantitati mici de sange, acest purtator al fortei vietii si al bucuriei, care sa hraneasca inima. Acest sistem inradacinat de convingeri care include senzatia de limitare, neajutorare si control se poate mosteni de la o generatie la alta a aceleasi familii, toti membrii acesteia suferind de atacuri de cord la aceeasi varsta.
Transcederea convingerilor depasite necesita mult curaj, mai ales daca presupune impotrivirea in fata sistemului de valori al familiei sau al societatii.
In declansarea bolilor de inima, un rol major il are «singuratatea». Orice om are nevoia de «a se conecta», de « a fi intim» si de «a comunica» cu cei din jur.
Tipul A de personalitate, asociat de regula cu bolile de inima, pretuieste de multe ori succesul mai mult decat prietenia, ajungand in varful ierarhiei, dar fara familie si prieteni, sau incapabili sa comunice cu acestia mai departe de micile probleme de zi cu zi.
Alteori, munca devine o cale acceptabila de a scapa de dificultatile de acasa, unde comunicarea se reduce in mare parte la o critica continua, lucru care blocheaza treptat inima, care nu mai asteapta nici o intimitate de la o relatie.
In ultimul timp s-a constatat o incidenta crescuta a tulburarilor inimii in randul femeilor, datorita tendintei de a-si pierde simtul lor natural de conexiune prin vorbire, fiind mult prea ocupate cu grijile lor de zi cu zi, indepartandu-se astfel de sentimentele lor.
In cazul pericarditei, invelisul inimii se inflameaza generand dureri severe, confundate de multe ori cu angina. Factorul care sta la baza afectiunii poate fi de natura virala, dar implica de regula un mare nivel de stres, cu incalcarea tuturor «barierelor» care protejeaza inima, ceea ce conduce la vulnerabilitatea si dezolarea persoanei.
Anxietatea datorata bolilor de inima este legata de teama de anihilare, de absorbirea totala de experienta si de pierderea simtului de identitate. In majoritatea culturilor, arhetipul acestei energii distructive sau devoratoare este reprezentat de figurile feminine, Kali sau Lilith, a caror putere se manifesta indeosebi in timpul momentelor de intimitate. Aceste zeite, aceste Mame ancestrale elimina toate obstacolele din viata noastra care se opun experimentarii nasterii noastre spirituale. Deschiderea si acceptarea constienta a acestor forte universale este esentiala pentru atingerea iluminarii. Aceste obstacole care blocheaza inima si pe care aceste Zeite incearca sa le elimine sunt : durerile de orice fel, rusinea, dezamagirile, tristetea, senzatia de pierdere, lacrimile si chiar sentimentele profunde de conexiune care ne coplesesc. Pentru ca inima sa se poata elibera si sa experimenteze cu adevarat puterea fascinanta si extraordinara a iubirii este necesar ca aceste sentimente sa iasa la suprafata, sa le acceptam prezenta fara a le judeca iar apoi sa le resorbim in fiinta noastra prin iertare si compasiune.
In cazul dereglarilor si bolilor inimii, orice persoana ar fi bine sa-si puna urmatoarele intrebari:
1. Se afla oare la mine, intr-un echilibru armonios, capul si inima, ratiunea si sentimentul?
2. Acord eu suficient spatiu sentimentelor mele si indraznesc sa le exteriorizez?
3. Traiesc si iubesc din toata inima, sau mai degraba doar cu jumatate de inima?
4. Imi conduc viata intr-un ritm viu, sau ii impun un tact prea rigid?
5. Mai exista in viata mea substante incendiare si explozibili?
6. Imi ascult eu inima?