Factori determinanti in cresterea nivelului de agresivitate
Scris: Lun Oct 05, 2009 8:06 pmInfluenta drogurilor asupra agresivitatii
Phil & colab. (1981) au confirmat experimental ipoteza cotidiana conform careia exista o legatura intre gradul de agresivitate si nivelul de alcool in sange. S-a afirmat mereu ca efectele alcoolului s-ar datora faptului ca reduce inhibitiile. Dar pe de alta parte alcoolul produce hipoglicemie, deci s-ar putea ca nu alcoolul in sine sa fie cauza (alti cercetatori au legat cauza de starea hipoglicemica).
Relatia dintre cantitatea de drog (includem si alcoolul in categoria aceasta) ingerata si nivelul agresivitatii este una complexa, fapt evidentiat si de studiul lui Taylor & colab. (1976). Participantilor la experiment le-au fost administrate variate cantitati de alcool, respectiv T.H.C. (T.H.C. sau tetrahidrocanabinolul este ingredientul activ din marijuana).
Apoi au fost supusi unei probe ce masura timpul de reactie. Castigatorilor la aceasta proba li se oferea "sansa" de a administra socuri electrice "invinsilor".
S-a urmarit relatia dintre:
- gradul de agresivitate (ca variabila dependenta), masurat prin socul mediu administrat de "invingatori" invinsilor;
- natura si doza drogului folosit (ca variabila independenta, manipulata de experimentator).
S-a observat ca alcoolul in cantitati mici reduce agresivitatea. Administrat in cantitati mari insa, produce cresterea treptata a agresivitatii, se dizolva siguranta de sine. Pe de alta parte, tetrahidrocanabinolul in cantitati mici nu are nici un efect, iar in cantitati mari reduce agresivitatea.
Alcoolul si drogurile au un efect recunoscut de derealizare, de degradare a personalitatii.
In aceste cazuri scade constiinta de sine, scade teama de a fi evaluat negativ pe plan social, etc. si creste implicit riscul unui comportament impulsiv si antisocial. Nu numai ca nu aduce nimic pozitiv, dar denunta continuu cautarea unei prezente "recompensatoare".
Factorii de personalitate si agresivitatea
Reala si operanta in descrierea si predictia comportamentului agresiv s-a dovedit a fi dihotomia de tip de personalitate si comportament introdusa de Glass (1977) intre "personalitatea tip A" si "personalitatea tip B".
Se estimeaza un risc mai pronuntat al bolilor coronariene la personalitatile de tip A. Acestea reactioneaza disproportionat la acte minore de provocare, mai mult sau mai putin intentionate; pe scurt, isi creeaza singure probleme si frustrari.
Sunt de asemenea inclinate sa initieze agresivitate instrumentala sau ostila. Desi tind sa munceasca mult, uneori pana la epuizare, si sunt extrem de competitive, pot obtine rezultate scazute in activitatea profesionala, pentru ca intra frecvent in conflict cu sefii, subordonatii sau coechipierii lor. Diversele aspecte ale unui lucru si diversele forme care le alcatuiesc nu sunt asimilabile unitatilor care alcatuiesc firea lor.
Se poate vorbi si de o etiologie psihopatologica a violentei si agresivitatii. In aceste situatii, gradul de discernamant al agresorului este discutabil. Iata care sunt structurile de personalitate cu potential de agresivitate: personalitatea obsesiv-compulsiva; schizofrenia; paranoia revendicativa; delirurile de persecutie; starile crepusculare epileptice etc.
O categorie aparte o constituie psihopatia. Actele de violenta comise de psihopati au o caracteristica aparte: sunt exclusiv instrumentale, motivate de dorinta obtinerii unui castig personal. Cauzele de ordin emotional lipsesc, caci o trasatura de specificitate a psihopatiei o constituie tocmai lipsa afectivitatii. Lipsind afectivitatea, lipseste automat si capacitatea empatica; de aici indiferenta la durerea celorlalti, pentru ca "axa" lor emotionala este vidul sufletesc.
Psihopatia (tulburare cunoscuta si sub denumirea de "sociopatie" sau "personalitate antisociala") mai are si alte trasaturi definitorii, precum: impulsivitate; negarea responsabilitatii pentru greselile proprii; lipsa fricii de pedeapsa; egocentrism pronuntat; violenta rece, calculata, etc.
Al Capone, de exemplu, prezenta multe din caracteristicile asociate in psihiatria clasica psihopatiei. Al Capone isi asasina fara scrupule rivalii de afaceri. Ca si Al Capone, multi psihopati sunt persoane sociabile si prietenoase (mai putin cu cei care le stau in cale, fireste). Asa se explica surprinderea celor din preajma, fiind dezamagiti de neputinta lor de a-l cunoaste cu adevarat. La intrebarea : Intre normal si patologic cum vedem problema agresivitatii? Peste cateva pagini ne vom pronunta din nou, impreuna cu acelasi autor, Ara Kerestegian, dar pana atunci, in context, este trasat urmatorul cliseu: comportamentul agresiv nu defineste o anumita afectiune psihica, agresivitatea nu poate caracteriza si certifica strict o anumita boala psihica. Numai la psihopat exista de la inceput o valorificare hedonica a agresivitatii care din pacate este singura lui modalitate de a fi satisfacut.
Influenta mass-media asupra agresivitatii
Se spune adesea ca mass-media construieste pentru marele public o anumita versiune asupra realitatii sociale. Ziarele si buletinele de stiri ne bombardeaza cu stiri despre crime, jafuri, abuzuri, etc. Iar publicul pare avid de astfel de noutati; agresivitatea se vinde, cu siguranta. Violenta a existat din totdeauna, dar acum pare mult mai accentuata, pentru ca este recunoscuta si facuta publica.
Cei mai expusi influentei mass-media sunt copiii, care nu pot discerne net intre bine si rau, intre ce trebuie si ce nu trebuie preluat din reviste si show-uri TV. Influenta mass-media opereaza prin variate mecanisme (I. Radu). Agresivitatea este prezentata ca un act reprobabil, dar care aduce castiguri; in plus, este asociata cu personaje pozitive (eroi). Detaliile sunt adesea prezentate prozaic, cu sange rece, fara comentarii de ordin moral - religios.
Efectul este dezinhibitia comportamentala, insusirea unor scenarii de conduita agresiva, desensibilizarea emotionala, afectarea proceselor cognitive, etc.
Oamenii se "obisnuiesc" cu imaginile redand acte de agresiune, ajung chiar sa le aprecieze caracterul "spectaculos". Dar se poate vorbi realmente de o astfel de influenta?
Intr-un studiu efectuat in 1972 de Eron, pe 800 de copii cu varste intre 8 si 9 ani, s-a gasit o corelatie pozitiva intre: 1 - preferinta pentru programele violente in copilarie (9 ani) si 2 - agresivitatea adultului.
Dar cat de semnificativa este aceasta corelatie este un fapt controversat; nici sensul ei cauzal si nici mecanismele ce opereaza nu sunt clare.
S-au efectuat si studii transculturale vizand efectele expunerii copiilor la violenta TV asupra nivelului agresivitatii. Relatia dintre aceste 2 variabile s-a dovedit a fi una complexa, principalii factori ce o influenteaza fiind:
1. sexul;
2. tendinta copiilor ce vizioneaza mai multa violenta TV de a fi mai agresivi si tendinta copiilor mai agresivi de a urmari emisiuni TV cu continut agresiv;
3. gradul identificarii copilului cu un personaj TV agresiv.
Dupa L. Berkowitz (1962), expunerea la violenta mass-media este susceptibila sa declanseze imitarea comportamentului agresiv daca: agresiunea este aprobata; scenele din film seamana cu situatia concreta in care se gaseste persoana; exista elemente ce faciliteaza agresiunea (precum armele).
Pornografie si agresivitate
Sigmund Freud afirma ca nu exista "dragoste" fara agresivitate. Mijloacele de comunicare in masa fac frecvent aceasta asociere pozitiva intre sexualitate si agresivitate.
Experimentele de psihologie sociala au demonstrat ca stimulii nonerotici si cei cu o puternica conotatie erotica duc la cresterea agresivitatii, pe cand nivelele moderate ale excitarii sexuale coreleaza cu nivele relativ scazute ale agresivitatii.
Pornografia este definita (T. Malim, 2003) drept un tip particular de material erotic in care elementele sexuale si cele agresive se combina pentru a portretiza forta si coercitia utilizate la savarsirea actului sexual.
Expunerea excesiva la materiale pornografice produce habituare. Aceasta "obisnuire" are 2 posibile efecte:
- reduce agresivitatea, deoarece diminueaza excitatia;
- creste agresivitatea, pentru ca reduce anxietatea legata de consecintele comportamentului agresiv.
In lucrarea Pornografia si agresivitatea sexuala (1983), N. M. Malmuth & F. Donnestein analizeaza relatia dintre viol/alte forme de agresiune sexuala si materiale pornografice.
Experimentele de laborator au demonstrat existenta unei corelatii clare intre pornografia violenta si agresivitatea crescuta la adresa femeilor, vazute ca simple obiecte sexuale.
Phil & colab. (1981) au confirmat experimental ipoteza cotidiana conform careia exista o legatura intre gradul de agresivitate si nivelul de alcool in sange. S-a afirmat mereu ca efectele alcoolului s-ar datora faptului ca reduce inhibitiile. Dar pe de alta parte alcoolul produce hipoglicemie, deci s-ar putea ca nu alcoolul in sine sa fie cauza (alti cercetatori au legat cauza de starea hipoglicemica).
Relatia dintre cantitatea de drog (includem si alcoolul in categoria aceasta) ingerata si nivelul agresivitatii este una complexa, fapt evidentiat si de studiul lui Taylor & colab. (1976). Participantilor la experiment le-au fost administrate variate cantitati de alcool, respectiv T.H.C. (T.H.C. sau tetrahidrocanabinolul este ingredientul activ din marijuana).
Apoi au fost supusi unei probe ce masura timpul de reactie. Castigatorilor la aceasta proba li se oferea "sansa" de a administra socuri electrice "invinsilor".
S-a urmarit relatia dintre:
- gradul de agresivitate (ca variabila dependenta), masurat prin socul mediu administrat de "invingatori" invinsilor;
- natura si doza drogului folosit (ca variabila independenta, manipulata de experimentator).
S-a observat ca alcoolul in cantitati mici reduce agresivitatea. Administrat in cantitati mari insa, produce cresterea treptata a agresivitatii, se dizolva siguranta de sine. Pe de alta parte, tetrahidrocanabinolul in cantitati mici nu are nici un efect, iar in cantitati mari reduce agresivitatea.
Alcoolul si drogurile au un efect recunoscut de derealizare, de degradare a personalitatii.
In aceste cazuri scade constiinta de sine, scade teama de a fi evaluat negativ pe plan social, etc. si creste implicit riscul unui comportament impulsiv si antisocial. Nu numai ca nu aduce nimic pozitiv, dar denunta continuu cautarea unei prezente "recompensatoare".
Factorii de personalitate si agresivitatea
Reala si operanta in descrierea si predictia comportamentului agresiv s-a dovedit a fi dihotomia de tip de personalitate si comportament introdusa de Glass (1977) intre "personalitatea tip A" si "personalitatea tip B".
Se estimeaza un risc mai pronuntat al bolilor coronariene la personalitatile de tip A. Acestea reactioneaza disproportionat la acte minore de provocare, mai mult sau mai putin intentionate; pe scurt, isi creeaza singure probleme si frustrari.
Sunt de asemenea inclinate sa initieze agresivitate instrumentala sau ostila. Desi tind sa munceasca mult, uneori pana la epuizare, si sunt extrem de competitive, pot obtine rezultate scazute in activitatea profesionala, pentru ca intra frecvent in conflict cu sefii, subordonatii sau coechipierii lor. Diversele aspecte ale unui lucru si diversele forme care le alcatuiesc nu sunt asimilabile unitatilor care alcatuiesc firea lor.
Se poate vorbi si de o etiologie psihopatologica a violentei si agresivitatii. In aceste situatii, gradul de discernamant al agresorului este discutabil. Iata care sunt structurile de personalitate cu potential de agresivitate: personalitatea obsesiv-compulsiva; schizofrenia; paranoia revendicativa; delirurile de persecutie; starile crepusculare epileptice etc.
O categorie aparte o constituie psihopatia. Actele de violenta comise de psihopati au o caracteristica aparte: sunt exclusiv instrumentale, motivate de dorinta obtinerii unui castig personal. Cauzele de ordin emotional lipsesc, caci o trasatura de specificitate a psihopatiei o constituie tocmai lipsa afectivitatii. Lipsind afectivitatea, lipseste automat si capacitatea empatica; de aici indiferenta la durerea celorlalti, pentru ca "axa" lor emotionala este vidul sufletesc.
Psihopatia (tulburare cunoscuta si sub denumirea de "sociopatie" sau "personalitate antisociala") mai are si alte trasaturi definitorii, precum: impulsivitate; negarea responsabilitatii pentru greselile proprii; lipsa fricii de pedeapsa; egocentrism pronuntat; violenta rece, calculata, etc.
Al Capone, de exemplu, prezenta multe din caracteristicile asociate in psihiatria clasica psihopatiei. Al Capone isi asasina fara scrupule rivalii de afaceri. Ca si Al Capone, multi psihopati sunt persoane sociabile si prietenoase (mai putin cu cei care le stau in cale, fireste). Asa se explica surprinderea celor din preajma, fiind dezamagiti de neputinta lor de a-l cunoaste cu adevarat. La intrebarea : Intre normal si patologic cum vedem problema agresivitatii? Peste cateva pagini ne vom pronunta din nou, impreuna cu acelasi autor, Ara Kerestegian, dar pana atunci, in context, este trasat urmatorul cliseu: comportamentul agresiv nu defineste o anumita afectiune psihica, agresivitatea nu poate caracteriza si certifica strict o anumita boala psihica. Numai la psihopat exista de la inceput o valorificare hedonica a agresivitatii care din pacate este singura lui modalitate de a fi satisfacut.
Influenta mass-media asupra agresivitatii
Se spune adesea ca mass-media construieste pentru marele public o anumita versiune asupra realitatii sociale. Ziarele si buletinele de stiri ne bombardeaza cu stiri despre crime, jafuri, abuzuri, etc. Iar publicul pare avid de astfel de noutati; agresivitatea se vinde, cu siguranta. Violenta a existat din totdeauna, dar acum pare mult mai accentuata, pentru ca este recunoscuta si facuta publica.
Cei mai expusi influentei mass-media sunt copiii, care nu pot discerne net intre bine si rau, intre ce trebuie si ce nu trebuie preluat din reviste si show-uri TV. Influenta mass-media opereaza prin variate mecanisme (I. Radu). Agresivitatea este prezentata ca un act reprobabil, dar care aduce castiguri; in plus, este asociata cu personaje pozitive (eroi). Detaliile sunt adesea prezentate prozaic, cu sange rece, fara comentarii de ordin moral - religios.
Efectul este dezinhibitia comportamentala, insusirea unor scenarii de conduita agresiva, desensibilizarea emotionala, afectarea proceselor cognitive, etc.
Oamenii se "obisnuiesc" cu imaginile redand acte de agresiune, ajung chiar sa le aprecieze caracterul "spectaculos". Dar se poate vorbi realmente de o astfel de influenta?
Intr-un studiu efectuat in 1972 de Eron, pe 800 de copii cu varste intre 8 si 9 ani, s-a gasit o corelatie pozitiva intre: 1 - preferinta pentru programele violente in copilarie (9 ani) si 2 - agresivitatea adultului.
Dar cat de semnificativa este aceasta corelatie este un fapt controversat; nici sensul ei cauzal si nici mecanismele ce opereaza nu sunt clare.
S-au efectuat si studii transculturale vizand efectele expunerii copiilor la violenta TV asupra nivelului agresivitatii. Relatia dintre aceste 2 variabile s-a dovedit a fi una complexa, principalii factori ce o influenteaza fiind:
1. sexul;
2. tendinta copiilor ce vizioneaza mai multa violenta TV de a fi mai agresivi si tendinta copiilor mai agresivi de a urmari emisiuni TV cu continut agresiv;
3. gradul identificarii copilului cu un personaj TV agresiv.
Dupa L. Berkowitz (1962), expunerea la violenta mass-media este susceptibila sa declanseze imitarea comportamentului agresiv daca: agresiunea este aprobata; scenele din film seamana cu situatia concreta in care se gaseste persoana; exista elemente ce faciliteaza agresiunea (precum armele).
Pornografie si agresivitate
Sigmund Freud afirma ca nu exista "dragoste" fara agresivitate. Mijloacele de comunicare in masa fac frecvent aceasta asociere pozitiva intre sexualitate si agresivitate.
Experimentele de psihologie sociala au demonstrat ca stimulii nonerotici si cei cu o puternica conotatie erotica duc la cresterea agresivitatii, pe cand nivelele moderate ale excitarii sexuale coreleaza cu nivele relativ scazute ale agresivitatii.
Pornografia este definita (T. Malim, 2003) drept un tip particular de material erotic in care elementele sexuale si cele agresive se combina pentru a portretiza forta si coercitia utilizate la savarsirea actului sexual.
Expunerea excesiva la materiale pornografice produce habituare. Aceasta "obisnuire" are 2 posibile efecte:
- reduce agresivitatea, deoarece diminueaza excitatia;
- creste agresivitatea, pentru ca reduce anxietatea legata de consecintele comportamentului agresiv.
In lucrarea Pornografia si agresivitatea sexuala (1983), N. M. Malmuth & F. Donnestein analizeaza relatia dintre viol/alte forme de agresiune sexuala si materiale pornografice.
Experimentele de laborator au demonstrat existenta unei corelatii clare intre pornografia violenta si agresivitatea crescuta la adresa femeilor, vazute ca simple obiecte sexuale.