Efectele violentei din televiziune
Scris: Lun Mai 24, 2010 8:09 pmIn urma unei analize de continut s-a aratat ca in televiziune se prezinta un numar mare de programe cu continut violent. Exista cifre care arata ca la 12 ani, un copil obisnuit a urmarit 101.000 episoade violente la TV, incluzand 13.400 de crime ( Steinfeld, 1973). Au fost emise diferite ipoteze in legatura cu efectele posibile ale violentei din televiziune asupra comportamentului uman. Una dintre acestea, ipoteza catharsisului, sugereaza ca vizionarea violentei la televizor duce la reducerea tendintei agresive deoarece permite o exprimare indirecta a agresiunii.
Cateva ipoteze de stimulare preconizeaza ca urmarirea violentei la televizor conduce la o crestere a comportamentului agresiv real. Dintre acestea, ipoteza de imitare sau de modelare sugereaza ca oamenii invata de la televizor comportamente agresive si apoi ies in strada si le reproduc.
O ipoteza putin diferita este cea a dezinhibitiei, care sugereaza ca televiziunea reduce inhibitia oamenilor in legatura cu comportamentul agresiv fata de alti semeni. Daca acesta ipoteza este corecta, violenta din televiziune ar putea sa-I invete pe oameni un model de comportament general, sustinand ca este un mod acceptabil in relatia cu alti oameni.
Unul dintre cele mai clare studii este experimentul lui Walters si Llewellyn-Thomas(1963), in care se arata ca subiectii care au vazut o secventa dintr-un film violent (o scena dintr-o lupta cu cutitul) sunt mai pasibili sa produca niveluri de soc ridicate unei alte persoane decat subiectii care au vazut o secventa dintr-un film nonviolent (de ex, adolescentii implcati intr-o meserie). Aceasta constatare sprijina teoria dezinhibitiei, deoarece tipul de agresiune implicat nu era acelasi cu cel prezentat in film.
Un alt studiu, realizat pentru un comitet special numit de ministrul Sanatatii pentru a evalua violenta din TV, raporta rezultate similare. Acesta a fost studiul lui Libert si Baron (1972), care s-a ocupat de efectul unei secvente violente din programul TV ”Incoruptibilii” asupra copiilor. Aceste experimente pot fi criticate deoarece se ocupa numai de efectele pe termen scurt ale violentei televizate si poate ca sunt oarecum artificiale, fiind simulate numai in conditii de laborator.
S-ar putea ca oamenii sa doreasca sa se comporte mai agresiv in laborator, deoarece ei nu se tem de represaliile pe care ar trebui sa le suporte aproape intotdeauna in viata reala. Au mai fost raportate comitetului si rezultatele unor cercetari asupra efectelor pe care le are violenta din TV pe termen lung, dintr-un studiu realizat pe o perioada de 10 ani.
Lefkowitz, Eron, Walder si Huesmann (1972) au inceput un studiu referitor la agresiunea in randul tinerilor pe o perioada cuprinsa intre 1959-1960. In 1969, cand a aparut studiul acestui comitet, Lefkowitz si colegii sai au putut sa profite de cercetarile lor anterioare pt a face un studiu de continuare. Corelarea incrucisata a datelor referitoare la baieti au indicat in viata reala aceasi relatie pe care au aratat-o experimentele de laborator : urmarirea violentei la televizor duce la o crestere a comportarii agresive.
Cel mai bun predictor din studiul referitor la comportamentul agresiv la 19 ani a fost urmarirea programelor de televiziune violente in perioada clasei a treia. Se crede deseori ca mediul familial are efect asupra comportamentului violent sau nonviolent al unei persoane. Studiul lui Lefkowitz si al colegilor sai s-a ocupat de unele aspecte din mediul familial care ar putea avea legatura cu violenta: nivelul de neintelegere dintre parinti; tendinta parintilor de a-si parasi copiii; regularitatea cu care parintii merg la biserica. Nici una dintre aceste masuri luate cand baietii erau in clasa a treia nu a prezis un comportament agresiv la varsta de 19 ani, precum a facut vizionarea violentei in programele TV in aceeasi perioada.
Aceste doua tipuri de studii – experimentele din laborator si studiile de corelare din verificarile realizate in afara laboratoarelor – concorda in concluzia lor generala ca: vizionarea violentei la televizor conduce la cresterea comportamentului agresiv. Aceasta a fost si concluzia raportului facut de catre comitetul ministrului Sanatatii in 1972, desi comitetul a formulat concluzia intr-o maniera mai limitata: Cele doua seturi de concluzii converg din trei puncte de vedere:
a) un indiciu preliminar si provizoriu al relatiei cauzale intre vizionarea violentei la televizor si comportamentul agresiv
b) un indiciu ca orice astfel de relatie cauzala actioneaza numai asupra unora dintre copii ( care sunt predispusi la a fi agresivi)
c) un indiciu ca ea actioneaza numai in anumite contexte de mediu.
Cercetatorul Robert Liebert, considera ca violenta in televiziune poate sa contribuie la comportamentul agresiv “al multor copii normali”( 1972).
In 1982, Institutul pentru sanatate mentala a editat un raport care actualiza studiul facut in 1972 pentru ministrul Sanatatii.
Concluzia: Care este efectul acestei violente? Dupa 10 sau mai multi ani de cercetare, s-a ajuns la consensul ca violenta din televiziune conduce la un comportament agresiv printre copiii si adolescentii care urmaresc programele.
Acesta concluzie se bazeaza pe experimente de laborator si pe studii de teren. Desigur, nu toti copii devin agresivi, dar corelarile intre violenta si agresiune sunt pozitive. Ca dimensiune, violenta din televiziune este la fel de puternic conectata cu comportamentul agresiv ca si orice alta componenta comportamentala care a fost masurata. Cercetarea s-a deplasat acum, de la problema daca exista sau nu un efect, la cautarea explicatiilor pentru acest efect.
Cercetarile recente s-au ocupat de modul in care violenta este prezentata la televiziune. Un studiu care s-a ocupat de programele televiziunilor prin cablu si retelelor principale a stabilit ca foarte putine programe violente indica consecintele negative pe termen lung ale violentei, ca cele mai multe scene arata ca violenta este nepedepsita si ca cele mai violente confruntari nu prezinta durerea sau consecintele negative pe termen lung cauzate de violenta (National Television Study, 1996). Cercetatorii au recomandat ca producatorii sa fie mai creativi, sa prezinte mai multe acte violente pedepsite, mai multe consecinte negative ale actelor violente si sa aduca mai multe alternative in rezolvarea problemelor decat folosirea violentei.
Autor: Constanta Vasile, psiholog
Cateva ipoteze de stimulare preconizeaza ca urmarirea violentei la televizor conduce la o crestere a comportamentului agresiv real. Dintre acestea, ipoteza de imitare sau de modelare sugereaza ca oamenii invata de la televizor comportamente agresive si apoi ies in strada si le reproduc.
O ipoteza putin diferita este cea a dezinhibitiei, care sugereaza ca televiziunea reduce inhibitia oamenilor in legatura cu comportamentul agresiv fata de alti semeni. Daca acesta ipoteza este corecta, violenta din televiziune ar putea sa-I invete pe oameni un model de comportament general, sustinand ca este un mod acceptabil in relatia cu alti oameni.
Unul dintre cele mai clare studii este experimentul lui Walters si Llewellyn-Thomas(1963), in care se arata ca subiectii care au vazut o secventa dintr-un film violent (o scena dintr-o lupta cu cutitul) sunt mai pasibili sa produca niveluri de soc ridicate unei alte persoane decat subiectii care au vazut o secventa dintr-un film nonviolent (de ex, adolescentii implcati intr-o meserie). Aceasta constatare sprijina teoria dezinhibitiei, deoarece tipul de agresiune implicat nu era acelasi cu cel prezentat in film.
Un alt studiu, realizat pentru un comitet special numit de ministrul Sanatatii pentru a evalua violenta din TV, raporta rezultate similare. Acesta a fost studiul lui Libert si Baron (1972), care s-a ocupat de efectul unei secvente violente din programul TV ”Incoruptibilii” asupra copiilor. Aceste experimente pot fi criticate deoarece se ocupa numai de efectele pe termen scurt ale violentei televizate si poate ca sunt oarecum artificiale, fiind simulate numai in conditii de laborator.
S-ar putea ca oamenii sa doreasca sa se comporte mai agresiv in laborator, deoarece ei nu se tem de represaliile pe care ar trebui sa le suporte aproape intotdeauna in viata reala. Au mai fost raportate comitetului si rezultatele unor cercetari asupra efectelor pe care le are violenta din TV pe termen lung, dintr-un studiu realizat pe o perioada de 10 ani.
Lefkowitz, Eron, Walder si Huesmann (1972) au inceput un studiu referitor la agresiunea in randul tinerilor pe o perioada cuprinsa intre 1959-1960. In 1969, cand a aparut studiul acestui comitet, Lefkowitz si colegii sai au putut sa profite de cercetarile lor anterioare pt a face un studiu de continuare. Corelarea incrucisata a datelor referitoare la baieti au indicat in viata reala aceasi relatie pe care au aratat-o experimentele de laborator : urmarirea violentei la televizor duce la o crestere a comportarii agresive.
Cel mai bun predictor din studiul referitor la comportamentul agresiv la 19 ani a fost urmarirea programelor de televiziune violente in perioada clasei a treia. Se crede deseori ca mediul familial are efect asupra comportamentului violent sau nonviolent al unei persoane. Studiul lui Lefkowitz si al colegilor sai s-a ocupat de unele aspecte din mediul familial care ar putea avea legatura cu violenta: nivelul de neintelegere dintre parinti; tendinta parintilor de a-si parasi copiii; regularitatea cu care parintii merg la biserica. Nici una dintre aceste masuri luate cand baietii erau in clasa a treia nu a prezis un comportament agresiv la varsta de 19 ani, precum a facut vizionarea violentei in programele TV in aceeasi perioada.
Aceste doua tipuri de studii – experimentele din laborator si studiile de corelare din verificarile realizate in afara laboratoarelor – concorda in concluzia lor generala ca: vizionarea violentei la televizor conduce la cresterea comportamentului agresiv. Aceasta a fost si concluzia raportului facut de catre comitetul ministrului Sanatatii in 1972, desi comitetul a formulat concluzia intr-o maniera mai limitata: Cele doua seturi de concluzii converg din trei puncte de vedere:
a) un indiciu preliminar si provizoriu al relatiei cauzale intre vizionarea violentei la televizor si comportamentul agresiv
b) un indiciu ca orice astfel de relatie cauzala actioneaza numai asupra unora dintre copii ( care sunt predispusi la a fi agresivi)
c) un indiciu ca ea actioneaza numai in anumite contexte de mediu.
Cercetatorul Robert Liebert, considera ca violenta in televiziune poate sa contribuie la comportamentul agresiv “al multor copii normali”( 1972).
In 1982, Institutul pentru sanatate mentala a editat un raport care actualiza studiul facut in 1972 pentru ministrul Sanatatii.
Concluzia: Care este efectul acestei violente? Dupa 10 sau mai multi ani de cercetare, s-a ajuns la consensul ca violenta din televiziune conduce la un comportament agresiv printre copiii si adolescentii care urmaresc programele.
Acesta concluzie se bazeaza pe experimente de laborator si pe studii de teren. Desigur, nu toti copii devin agresivi, dar corelarile intre violenta si agresiune sunt pozitive. Ca dimensiune, violenta din televiziune este la fel de puternic conectata cu comportamentul agresiv ca si orice alta componenta comportamentala care a fost masurata. Cercetarea s-a deplasat acum, de la problema daca exista sau nu un efect, la cautarea explicatiilor pentru acest efect.
Cercetarile recente s-au ocupat de modul in care violenta este prezentata la televiziune. Un studiu care s-a ocupat de programele televiziunilor prin cablu si retelelor principale a stabilit ca foarte putine programe violente indica consecintele negative pe termen lung ale violentei, ca cele mai multe scene arata ca violenta este nepedepsita si ca cele mai violente confruntari nu prezinta durerea sau consecintele negative pe termen lung cauzate de violenta (National Television Study, 1996). Cercetatorii au recomandat ca producatorii sa fie mai creativi, sa prezinte mai multe acte violente pedepsite, mai multe consecinte negative ale actelor violente si sa aduca mai multe alternative in rezolvarea problemelor decat folosirea violentei.
Autor: Constanta Vasile, psiholog