Tipuri de parinti alienatori
Scris: Mar Sep 22, 2009 7:07 pmPe perioada separarii sau divortului, sau in urma acestora, pot apare o serie de factori care semnaleaza posibila aparitie a sindromului de alienare parentala (PAS).
• oprirea vizitelor;
• copii nu sunt readusi la timp dupa vizita;
• un parinte care nu-si poate controla manifestarea furiei, mai ales in prezenta copilului;
• bunici sau parinti vitregi care exercita un control exagerat sau care sunt excesiv de intruzivi;
• un parinte ameninta cu rapirea copilului;
• suspiciuni de abuz sexual, fizic sau emotional;
• abuz de droguri sau de alcool;
• un parinte care sufera de o tulburare psihica severa;
• un parinte exagereaza cu apeluri telefonice;
• copilul refuza sa mearga in vizita.
Richard Alan Gardner (1931 - 2003), profesor de psihiatrie in Sectia de Psihiatrie a Copilului din cadrul Universitatii Columbia – USA, din 1963 pana in anul mortii sale, identifica trei tipuri de parinti alienatori: naiv, activ si obsesiv.
Tipul naiv
„Spune-i tatalui tau ca are mai multi bani decat mine, asa ca sa-ti cumpere el pantofii de sport”
Cei mai multi parinti care au divortat au momente in care sunt alienatori naivi. Acesti parinti cunosc si afirma importanta ca un copil sa aiba o relatie buna cu celalalt parinte. Rareori acestia revin in instanta pentru a solicita schimbarea programului de vizitare sau pentru alte aspecte referitoare la copil. Ei incurajeaza relatia dintre copil si celalalt parinte si familia acestuia. Comunicarea dintre parintii copilului este, de obicei, buna, chiar daca este posibil ca acestia sa mai aiba neintelegeri, la fel ca inainte de divort. In cele mai multe cazuri, ei pot ajunge la un acord, fara a-l implica pe copil in discutiile lor.
Copiii, indiferent daca au parinti divortati sau nu, stiu ca exista momente in care intre parinti apar neintelegeri sau cand nu sunt de acord asupra unor aspecte. Lor nu le place sa-si vada parintii certandu-se; se pot simti raniti sau speriati de ceea ce aud. Dar ei reusesc sa faca fata acestor momente, stiind ca totul va trece si ca toate vor reveni la normal. Ei nu vor ramane, de obicei, afectati de discutiile dintre parintii lor. Copiii sunt convinsi ca parintii le ofera dragoste si protectie. Copilul si parintii au personalitati distincte, credinte si sentimente diferite. Ei nu se simt amenintati de ceea ce un parinte simte fata de celalalt.
Caracteristicile tipului de parintelui alienator naiv sunt:
• capacitatea acestora de a separa propriile nevoi de cele ale copiilor. Ei recunosc ca este important pentru un copil sa petreaca timp cu celalalt parinte, pentru a-si putea construi o relatie bazata pe dragoste. Ei evita sa faca din celalalt parinte tinta supararilor lor;
• ei se simt confortabil cand copiii au o relatie cu celalalt parinte si cu familia acestuia;
• respecta deciziile instantei si autoritatea acesteia;
• au abilitatea de a trece peste sentimentele negative si a le lasa sa se vindece, pentru a nu afecta relatia copilului cu celalalt parinte;
• au capacitatea de a fi flexibili si a colabora cu celalalt parinte;
• le pare rau cand au actionat intr-un mod care a afectat relatia copilului cu celalalt parinte;
• accepta ca celalalt parinte sa participe la activitatile copilului;
• permit accesul celuilalt parinte la informatiile medicale si scolare despre copil.
Parintii din aceasta categorie nu au nevoie de psihoterapie, dar dobandirea unor informatii despre PAS ii poate ajuta sa nu afecteze copilul prin accentuarea efectelor acestuia.
Acesti parinti sunt constienti ca pot si gresi, dar isi iubesc suficient copilul pentru a face ca lucrurile sa mearga cat mai bine. Ei se concentreaza pe ceea ce este bun pentru copil, fara a regreta, a invinui pe altii sau a se victimiza.
Tipul Activ
„Nu vreau sa-i spui tatalui tau ca am castigat acesti bani in plus. El nu ne va mai da aceasta suma, si eu as vrea sa-i pastrez ca sa mergem la Disneyland. Iti amintesti ca a facut la fel si cand am vrut sa mergem la bunica de Craciun”
Cei mai multi parinti care revin in instanta punand problema programului de vizitare apartin tipului activ. Ei sunt de acord cu faptul ca un copil trebuie sa aiba o relatie sanatoasa cu celalalt parinte, dar nu sunt capabili sa-si controleze propria furie sau frustrare. Cand un eveniment le activeaza sentimentele negative, parintii alienatori le deplaseaza catre celalalt parinte. Dupa ce a recastigat controlul situatiei, parintele isi regreta comportamentul si inceteaza practicile alienatoare. Parintele alienator activ poate fi recunoscut tocmai prin aceasta fluctuatie intre manifestarea impulsiva a sentimentelor negative fata de celalalt parinte si dorinta de a repara raul facut. Ei au intentii bune, dar pierd controlul, fiind coplesiti de sentimentele negative.
Caracteristicile parintelui alienator activ sunt:
• aduce acuze celuilalt parinte in fata copilului, mai degraba datorita impulsivitatii decat a dorintei de a deteriora imaginea acestuia;
• dupa ce le trece furia, parintii alienatori activii realizeaza ca au gresit si incearca sa repare durerea provocata copilului. In acele momente ei pot fi foarte atenti si suportivi cu sentimentele copilului lor.
• ei reusesc sa faca diferenta dintre nevoile lor si cele ale copilului, intelegand dorinta acestuia de a avea o relatie cu celalalt parinte.
• ca si alienatorii naivi, cei activi accepta faptul ca copilul are propriile sentimente si convingeri. Dar in timpul exploziilor de furie la adresa celuilalt parinte ei nu mai pot diferentia intre acestea. In cele mai multe cazuri, sentimentele si convingerile copiilor mai mari raman bazate pe propriile lor experiente in relatia cu celalalt parinte si nu pe ceea ce li se spune.
• pentru a pastra un climat armonios, copiii mai mari invata sa nu-si mai exprime propriile sentimente si opinii. Cei mai mici devin confuzi si vulnerabili la influenta parintelui alienator.
Acesti parinti respecta autoritatea instantei si se conformeaza deciziilor acesteia. Cu toate acestea, ei pot fi rigizi si necooperanti cu ceilalti parinti. Ei au tendinta de a se razbuna pe ceilalti parinti pentru nedreptatile suferite. De obicei accepta ajutorul specialistilor atunci cand ei sau copiii au probleme pe care simt ca nu le pot depasi. Ei sunt preocupati cu adevarat de starea de bine a copiilor lor dupa divort. Sentimentele lor negative sunt inca prezente, dar ei incearca sa le depaseasca.
Tipul Obsesiv
„Imi iubesc copiii. Daca instanta nu ii poate proteja de abuzurile tatalui lor, eu o voi face. Chiar daca nu s-a dovedit ca el a abuzat copiii, sunt sigura ca o va face. Copiii sunt speriati de tatal lor. Daca ei nu doresc sa-l vada, eu nu ii voi obliga. Sunt destul de mari pentru a lua propria decizie”.
Este vorba despre parintele (sau bunicul) care are un singur scop: sa atraga copilul de partea sa si impreuna cu acesta sa duca o campanie de distrugere a relatiei cu celalalt parinte. Acest parinte ignora nevoile copilului si considera ca dreptatea este doar de partea lor. Acest proces este de durata, dar cu cat copiii sunt mai mici, le este imposibil sa-l perceapa sau sa-l combata. Alienarea incepe cu mult inainte ca divortul sa ramana definitiv. Parintele care apartine tipului obsesiv este furios, suparat sau se simte tradat de celalalt parinte. Motivul initial poate fi justificat. Este posibil ca acest parinte sa fi fost agresat fizic sau emotional sau inselat din punct de vedere financiar. Problema apare atunci cand sentimentele negative nu se vindeca, ci devin din ce in ce mai intense datorita faptului ca cei doi parinti se simt obligati sa continue relatia doar pentru copil.
Caracteristicile tipului de parinte obsesiv sunt:
• este obsedat de distrugerea relatiei copilului cu celalalt parinte;
• a reusit sa induca copilului propriile credinte si convingeri despre celalalt parinte;
• copiii ajung sa sustina exclusiv parerea parintelui alienator in loc de a-si exprima propriile sentimente, provenite din experienta lor cu celalalt parinte;
• copiii nu pot sa explice motivele sentimentelor lor; acestea apar ca fiind irationale. Nimeni nu poate convinge parintele alienator de contrariul convingerilor sale; oricine incearca acest lucru este considerat dusman.
• parintii alienatori cauta sprijinul altor membri ai familiei sau al grupului de prieteni, care impart cu ei convingerea ca sunt victime ale celuilalt parinte sau chiar ale sistemului;
• ei se considera victime ale celuilalt parinte si cred ca orice ar face pentru a „proteja” copilul este justificat;
• dorinta lor este ca instanta sa ia o hotarare de „pedepsire” a celuilalt parinte, interzicand ca acesta sa mai vada copilul. Decizia instantei ar face ca parintele alienator sa isi confirme ca a avut continuu dreptate;
• autoritatea instantei nu il intimideaza;
• parintele alienator crede ca trebuie sa-si „apere” copilul cu orice risc.
Nu exista tratamente eficiente pentru parintele alienator sau pentru copilul afectat de PAS. Nici instantele de judecata si nici profesionistii din sanatatea mintala nu au cum interveni. Singura speranta pentru copiii afectati de PAS este identificarea din timp a simptomelor si prevenirea accentuarii alienarii. Dupa ce s-a realizat indepartarea de celalalt parinte, copii devin „cu adevarat credinciosi” in cauza parintelui alienator si pierduti pentru celalalt parinte.
Este important de precizat ca nu se poate vorbi despre PAS atunci cand un parinte se face vinovat de abuz sau neglijare asupra copilului. In acet caz, respingerea parintelui de catre copil este justificata. De asemenea, nu este PAS atunci cand copilul are o relatie pozitiva cu celalalt parinte, chiar daca parintele caruia i s-a incredintat copilul incearca sa-l indeparteze.
Este imperios necesara identificarea unui mod eficient de interventie a specialistilor, inclusiv a instantelor de judecata, pentru reabilitarea parintelui alienator si a copilului cu PAS.
Traducerea şi adaptarea: psiholog MA Drd. Armand VELEANOVICI
Cabinet Individual de Psihologie - Armand Veleanovici
• oprirea vizitelor;
• copii nu sunt readusi la timp dupa vizita;
• un parinte care nu-si poate controla manifestarea furiei, mai ales in prezenta copilului;
• bunici sau parinti vitregi care exercita un control exagerat sau care sunt excesiv de intruzivi;
• un parinte ameninta cu rapirea copilului;
• suspiciuni de abuz sexual, fizic sau emotional;
• abuz de droguri sau de alcool;
• un parinte care sufera de o tulburare psihica severa;
• un parinte exagereaza cu apeluri telefonice;
• copilul refuza sa mearga in vizita.
Richard Alan Gardner (1931 - 2003), profesor de psihiatrie in Sectia de Psihiatrie a Copilului din cadrul Universitatii Columbia – USA, din 1963 pana in anul mortii sale, identifica trei tipuri de parinti alienatori: naiv, activ si obsesiv.
Tipul naiv
„Spune-i tatalui tau ca are mai multi bani decat mine, asa ca sa-ti cumpere el pantofii de sport”
Cei mai multi parinti care au divortat au momente in care sunt alienatori naivi. Acesti parinti cunosc si afirma importanta ca un copil sa aiba o relatie buna cu celalalt parinte. Rareori acestia revin in instanta pentru a solicita schimbarea programului de vizitare sau pentru alte aspecte referitoare la copil. Ei incurajeaza relatia dintre copil si celalalt parinte si familia acestuia. Comunicarea dintre parintii copilului este, de obicei, buna, chiar daca este posibil ca acestia sa mai aiba neintelegeri, la fel ca inainte de divort. In cele mai multe cazuri, ei pot ajunge la un acord, fara a-l implica pe copil in discutiile lor.
Copiii, indiferent daca au parinti divortati sau nu, stiu ca exista momente in care intre parinti apar neintelegeri sau cand nu sunt de acord asupra unor aspecte. Lor nu le place sa-si vada parintii certandu-se; se pot simti raniti sau speriati de ceea ce aud. Dar ei reusesc sa faca fata acestor momente, stiind ca totul va trece si ca toate vor reveni la normal. Ei nu vor ramane, de obicei, afectati de discutiile dintre parintii lor. Copiii sunt convinsi ca parintii le ofera dragoste si protectie. Copilul si parintii au personalitati distincte, credinte si sentimente diferite. Ei nu se simt amenintati de ceea ce un parinte simte fata de celalalt.
Caracteristicile tipului de parintelui alienator naiv sunt:
• capacitatea acestora de a separa propriile nevoi de cele ale copiilor. Ei recunosc ca este important pentru un copil sa petreaca timp cu celalalt parinte, pentru a-si putea construi o relatie bazata pe dragoste. Ei evita sa faca din celalalt parinte tinta supararilor lor;
• ei se simt confortabil cand copiii au o relatie cu celalalt parinte si cu familia acestuia;
• respecta deciziile instantei si autoritatea acesteia;
• au abilitatea de a trece peste sentimentele negative si a le lasa sa se vindece, pentru a nu afecta relatia copilului cu celalalt parinte;
• au capacitatea de a fi flexibili si a colabora cu celalalt parinte;
• le pare rau cand au actionat intr-un mod care a afectat relatia copilului cu celalalt parinte;
• accepta ca celalalt parinte sa participe la activitatile copilului;
• permit accesul celuilalt parinte la informatiile medicale si scolare despre copil.
Parintii din aceasta categorie nu au nevoie de psihoterapie, dar dobandirea unor informatii despre PAS ii poate ajuta sa nu afecteze copilul prin accentuarea efectelor acestuia.
Acesti parinti sunt constienti ca pot si gresi, dar isi iubesc suficient copilul pentru a face ca lucrurile sa mearga cat mai bine. Ei se concentreaza pe ceea ce este bun pentru copil, fara a regreta, a invinui pe altii sau a se victimiza.
Tipul Activ
„Nu vreau sa-i spui tatalui tau ca am castigat acesti bani in plus. El nu ne va mai da aceasta suma, si eu as vrea sa-i pastrez ca sa mergem la Disneyland. Iti amintesti ca a facut la fel si cand am vrut sa mergem la bunica de Craciun”
Cei mai multi parinti care revin in instanta punand problema programului de vizitare apartin tipului activ. Ei sunt de acord cu faptul ca un copil trebuie sa aiba o relatie sanatoasa cu celalalt parinte, dar nu sunt capabili sa-si controleze propria furie sau frustrare. Cand un eveniment le activeaza sentimentele negative, parintii alienatori le deplaseaza catre celalalt parinte. Dupa ce a recastigat controlul situatiei, parintele isi regreta comportamentul si inceteaza practicile alienatoare. Parintele alienator activ poate fi recunoscut tocmai prin aceasta fluctuatie intre manifestarea impulsiva a sentimentelor negative fata de celalalt parinte si dorinta de a repara raul facut. Ei au intentii bune, dar pierd controlul, fiind coplesiti de sentimentele negative.
Caracteristicile parintelui alienator activ sunt:
• aduce acuze celuilalt parinte in fata copilului, mai degraba datorita impulsivitatii decat a dorintei de a deteriora imaginea acestuia;
• dupa ce le trece furia, parintii alienatori activii realizeaza ca au gresit si incearca sa repare durerea provocata copilului. In acele momente ei pot fi foarte atenti si suportivi cu sentimentele copilului lor.
• ei reusesc sa faca diferenta dintre nevoile lor si cele ale copilului, intelegand dorinta acestuia de a avea o relatie cu celalalt parinte.
• ca si alienatorii naivi, cei activi accepta faptul ca copilul are propriile sentimente si convingeri. Dar in timpul exploziilor de furie la adresa celuilalt parinte ei nu mai pot diferentia intre acestea. In cele mai multe cazuri, sentimentele si convingerile copiilor mai mari raman bazate pe propriile lor experiente in relatia cu celalalt parinte si nu pe ceea ce li se spune.
• pentru a pastra un climat armonios, copiii mai mari invata sa nu-si mai exprime propriile sentimente si opinii. Cei mai mici devin confuzi si vulnerabili la influenta parintelui alienator.
Acesti parinti respecta autoritatea instantei si se conformeaza deciziilor acesteia. Cu toate acestea, ei pot fi rigizi si necooperanti cu ceilalti parinti. Ei au tendinta de a se razbuna pe ceilalti parinti pentru nedreptatile suferite. De obicei accepta ajutorul specialistilor atunci cand ei sau copiii au probleme pe care simt ca nu le pot depasi. Ei sunt preocupati cu adevarat de starea de bine a copiilor lor dupa divort. Sentimentele lor negative sunt inca prezente, dar ei incearca sa le depaseasca.
Tipul Obsesiv
„Imi iubesc copiii. Daca instanta nu ii poate proteja de abuzurile tatalui lor, eu o voi face. Chiar daca nu s-a dovedit ca el a abuzat copiii, sunt sigura ca o va face. Copiii sunt speriati de tatal lor. Daca ei nu doresc sa-l vada, eu nu ii voi obliga. Sunt destul de mari pentru a lua propria decizie”.
Este vorba despre parintele (sau bunicul) care are un singur scop: sa atraga copilul de partea sa si impreuna cu acesta sa duca o campanie de distrugere a relatiei cu celalalt parinte. Acest parinte ignora nevoile copilului si considera ca dreptatea este doar de partea lor. Acest proces este de durata, dar cu cat copiii sunt mai mici, le este imposibil sa-l perceapa sau sa-l combata. Alienarea incepe cu mult inainte ca divortul sa ramana definitiv. Parintele care apartine tipului obsesiv este furios, suparat sau se simte tradat de celalalt parinte. Motivul initial poate fi justificat. Este posibil ca acest parinte sa fi fost agresat fizic sau emotional sau inselat din punct de vedere financiar. Problema apare atunci cand sentimentele negative nu se vindeca, ci devin din ce in ce mai intense datorita faptului ca cei doi parinti se simt obligati sa continue relatia doar pentru copil.
Caracteristicile tipului de parinte obsesiv sunt:
• este obsedat de distrugerea relatiei copilului cu celalalt parinte;
• a reusit sa induca copilului propriile credinte si convingeri despre celalalt parinte;
• copiii ajung sa sustina exclusiv parerea parintelui alienator in loc de a-si exprima propriile sentimente, provenite din experienta lor cu celalalt parinte;
• copiii nu pot sa explice motivele sentimentelor lor; acestea apar ca fiind irationale. Nimeni nu poate convinge parintele alienator de contrariul convingerilor sale; oricine incearca acest lucru este considerat dusman.
• parintii alienatori cauta sprijinul altor membri ai familiei sau al grupului de prieteni, care impart cu ei convingerea ca sunt victime ale celuilalt parinte sau chiar ale sistemului;
• ei se considera victime ale celuilalt parinte si cred ca orice ar face pentru a „proteja” copilul este justificat;
• dorinta lor este ca instanta sa ia o hotarare de „pedepsire” a celuilalt parinte, interzicand ca acesta sa mai vada copilul. Decizia instantei ar face ca parintele alienator sa isi confirme ca a avut continuu dreptate;
• autoritatea instantei nu il intimideaza;
• parintele alienator crede ca trebuie sa-si „apere” copilul cu orice risc.
Nu exista tratamente eficiente pentru parintele alienator sau pentru copilul afectat de PAS. Nici instantele de judecata si nici profesionistii din sanatatea mintala nu au cum interveni. Singura speranta pentru copiii afectati de PAS este identificarea din timp a simptomelor si prevenirea accentuarii alienarii. Dupa ce s-a realizat indepartarea de celalalt parinte, copii devin „cu adevarat credinciosi” in cauza parintelui alienator si pierduti pentru celalalt parinte.
Este important de precizat ca nu se poate vorbi despre PAS atunci cand un parinte se face vinovat de abuz sau neglijare asupra copilului. In acet caz, respingerea parintelui de catre copil este justificata. De asemenea, nu este PAS atunci cand copilul are o relatie pozitiva cu celalalt parinte, chiar daca parintele caruia i s-a incredintat copilul incearca sa-l indeparteze.
Este imperios necesara identificarea unui mod eficient de interventie a specialistilor, inclusiv a instantelor de judecata, pentru reabilitarea parintelui alienator si a copilului cu PAS.
Traducerea şi adaptarea: psiholog MA Drd. Armand VELEANOVICI
Cabinet Individual de Psihologie - Armand Veleanovici