Pagina 1 din 1

Legile copilariei!

MesajScris: Lun Aug 30, 2010 1:05 pm
de Valentina Andrei
Un copil nu este un adult in miniatura, el are o dezvoltare proprie si reguli de evolutie diferite de cele ale unui adult.
Iata cateva dintre cele mai importante legi ale copilariei. Ele se bazeaza pe principii educationale simple si eficiente. Daca noi, ca parinti tinem cont de ele si le aplicam constant, vom observa ca ne este mult mai usor sa ne "intelegem" cu copiii nostri!

Copiii traiesc in prezent, avand prea putin notiunea viitorului.
Copiii, oricat de mici, stiu foarte bine ca nu li se cuvine chiar tot ceea ce cer. Dar incearca totusi. Si vor incerca atata timp cat cel putin o data au “castigat”.
Cu cat un copil insista mai mult pentru a obtine ceea ce isi doreste, inseamna ca a invatat deja o lectie importanta: “Cum am reusit in trecut, voi reusi si acum!”.
Folosirea fortei ii obisnuieste pe copii cu ideea ca doar puterea conteaza. Si cand vor creste, se vor folosi din plin de aceasta, chiar si in fata celor apropiati.
Copiii invata de foarte timpuriu cum sa obtina ceea ce vor. Iar plansul si crizele de nervi in public sunt metode foarte “eficiente”.
Inconsecventa parintilor ii debusoleaza pe copii, ei nu vor mai sti ce este bine sau ce nu in ceea ce fac si vor incerca sa scape nepedepsiti.
Menajarea obiceiurilor rele ii incurajeaza pe copii in comportamentele lor nepotrivite.
Sa facem in locul copiilor lucruri pe care acestia le pot face singuri, nu este o dovada de dragoste, ci de slabiciune.
Copiii isi pierd increderea in parinti atunci cand acestia le fac promisiuni pe care nu le respecta.
Copiilor le place sa experimenteze si sa incerce ceea este nou, neobisnuit sau... interzis. In felul acesta invata mult mai mult, decat atunci cand le facem morala sau le tinem predici.
Fermitatea si constanta in comportamentul adultilor le da copiilor siguranta. Ei vor sti la ce sa astepte sau ce urmeaza sa se intample si, in felul acecesta, se vor teme mai putin.
In febra unui conflict, copii sunt necooperanti. Este bine sa actionam cu fermitate si blandete, dar sa lasam explicatiile pentru mai tarziu, cand lucrurile se mai linistesc.
Observatiile sau incercarile de corectare in public nu au succes. Dar au maximum de eficienta intre patru ochi.
Atunci cand copiii sunt speriati, propria noastra reactie este decisiva. Daca noi ne aratam curajosi, ei vor fi, pe viitor, increzatori, atat in noi, cat si in ei insisi.
Greselile sunt utile atunci cand copiii invata din ele. Ele pot fi o importanta lectie de viata.
Toate actiunile umane au o consecinta. Astfel, si copiii pot invata din experientele lor.
De obicei, pedeapsa le ofera satisfactii parintilor, dar nu-i invata pe copii de ce nu ar trebui sa faca un anumit lucru.
Nu cantitatea lucrurilor oferite copiilor conteaza pentru acestia, ci calitatea timpului petrecut impreuna cu acestia.
Cuvintele urate sau dure spuse de un parinte, chiar si in treacat, il pot urmari pe copil o viata.
Cuvintele de afectiune si aprecierile noastre sincere sunt cel mai nepretuit cadou.

Articol realizat de Valentina Andrei, psiholog
Cabinet de Psihologie - Andrei Valentina

Articole asemanatoare:
Vezi sa nu ma faci de ras
Rolul mamei si rolul tatalui in cresterea copiilor
Factori ce duc la deteriorarea relatiei parinte-copil
Traumele copilariei
Indulgenta