Menaj in trei
Scris: Vin Aug 07, 2009 9:41 pm"La scurt timp dupa ce m-am mutat impreuna cu iubitul meu, intimitatea mi-a fost invadata de mama lui. Desi la inceput ma bucurasem foarte mult de faptul ca vom avea o viata in doi, ulterior am inteles ca am obtinut un menaj.... in trei. Mama iubitului meu ne viziteaza destul de des, ne ajuta in treburile casnice si de nenumarate ori cand ajungeam acasa ne astepta deja cu mancarea gata preparata. Cand le-am povestit prietenilor si colegilor despre ftrustrarea mea, acestia mi-au spus ca sunt nerecunoscatoare si ca ar trebui sa fiu fericita ca am parte de un asa ajutor. Dar, cel mai mult ma deranjeaza ca ne critica decizile pe care le luam impreuna, spunandu-ne ca era mai bine daca am fi facut alta alegere. "
Este greu de acceptat ca efectele cele mai puternice asupra copiilor apar ca urmare a unor fapte generate de inconstientul parintilor. Intrebarea care apare firesc este cum sa-i aparam pe copii de noi insine, atata timp cat nu suntem constienti de actele noastre.
Insa, influenta cea mai mare asupra copilului o are acea parte de viata pe care parintii nu au trait-o. De cele mai multe ori parintele proiecteza aceasta parte a vietii asupra copilului si retraieste ceea ce odinioara a respins sub pretextul ca nu este foarte important.
Deseori, parintii care nu si-au continuat studiile sau le-au intrerupt la un moment dat au asteptari de la copii ca ei sa faca acest lucru in locul lor. Astfel, propriile aspiratii sunt proiectate si traite prin copil. Insa ei uita acest aspect si refuza copiilor dreptul la propriile alegeri, fie ele bune sau rele.
Acesti parinti nu vad ca proprii copii au crescut si, nu mai sunt de fapt copii, sunt adulti, este insa indicat sa li se recunoasca acest stadiu de dezvoltare si sa le fie acceptata independenta si propria identitate.
Un parinte se agata de copilul lui pentru a nu recunoaste ca a inceput sa imbatraneasca si pentru a nu-si pierde autoritatea si puterea parentala. De fapt creeaza o dependenta prin care sa se simta inca folositor. Este convins ca nimic nu izbuteste fara interventia lui. Dar atasarea puternica de parinti constituie pentru copil o bariera in adaptarea ulterioara la lume.
De cele mai multe ori parintii motiveaza comportamentul lor prin pretextul ca „fac totul pentru binele copiilor lor”. Acest tip de parinte nu se observa pe sine si nu se critica. Daca i se reproseaza faptul ca ai judeca si ii mustra continuu pe cei din jur, este uimit, se simte jignit si declara ca nu vrea decat binele, „dar ca exista oameni care nu stiu ce este bine pentru ei". Daca ar sta putin cu ei insisi ar remarca asemanarea dintre aspiratiile pe care ei le-au refuzat si asteptarile pe care le au de la proprii copii. Performantele in diversele domenii solicitate de parintii copiilor sunt de fapt ganduri ale propriile performante reprimate la un moment dat.
Parintele trebuie sa constientizeze ca un comportament disfunctional apare la copil atunci cand si modelul sau – parintele - are un astfel de comportament. Initial, modelul la care se raporteaza copilul este familia, ulterior, educatorul, profesorul, persoanele din imediata apropiere etc.. Totusi, in familiile cu mai multi copii, nu totii copii reactioneaza cu o identitate pronuntata la inconstientul parintilor. Propria predispozitie are un rol important in identificarea cu parintii. Identificarea cu tatal semnifica practic adoptarea modului de a fi al tatalui, ca si cum fiul ar fi asemenea parintelui sau, iar nu o individualitate diferita de a acestuia. Daca mergem si mai departe, un tanar care are o dragoste constienta de tata sau de mama alege un partener asemanator tatalui, respectiv mamei. Identificarea tinteste intotdeauna la obtinerea unui avantaj, la inlaturarea unui obstacol sau la rezolvarea unei probleme in maniera altcuiva.
Este important ca parintii sa considere comportamentul copiilor prin filtrul propriilor probleme si conflicte. Nu cuvintele pe care le transmite un parinte copilului influenteaza viata acestuia, ci faptele parintilor sunt cele copiate si duse mai departe de copil.
Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog
Este greu de acceptat ca efectele cele mai puternice asupra copiilor apar ca urmare a unor fapte generate de inconstientul parintilor. Intrebarea care apare firesc este cum sa-i aparam pe copii de noi insine, atata timp cat nu suntem constienti de actele noastre.
Insa, influenta cea mai mare asupra copilului o are acea parte de viata pe care parintii nu au trait-o. De cele mai multe ori parintele proiecteza aceasta parte a vietii asupra copilului si retraieste ceea ce odinioara a respins sub pretextul ca nu este foarte important.
Deseori, parintii care nu si-au continuat studiile sau le-au intrerupt la un moment dat au asteptari de la copii ca ei sa faca acest lucru in locul lor. Astfel, propriile aspiratii sunt proiectate si traite prin copil. Insa ei uita acest aspect si refuza copiilor dreptul la propriile alegeri, fie ele bune sau rele.
Acesti parinti nu vad ca proprii copii au crescut si, nu mai sunt de fapt copii, sunt adulti, este insa indicat sa li se recunoasca acest stadiu de dezvoltare si sa le fie acceptata independenta si propria identitate.
Un parinte se agata de copilul lui pentru a nu recunoaste ca a inceput sa imbatraneasca si pentru a nu-si pierde autoritatea si puterea parentala. De fapt creeaza o dependenta prin care sa se simta inca folositor. Este convins ca nimic nu izbuteste fara interventia lui. Dar atasarea puternica de parinti constituie pentru copil o bariera in adaptarea ulterioara la lume.
De cele mai multe ori parintii motiveaza comportamentul lor prin pretextul ca „fac totul pentru binele copiilor lor”. Acest tip de parinte nu se observa pe sine si nu se critica. Daca i se reproseaza faptul ca ai judeca si ii mustra continuu pe cei din jur, este uimit, se simte jignit si declara ca nu vrea decat binele, „dar ca exista oameni care nu stiu ce este bine pentru ei". Daca ar sta putin cu ei insisi ar remarca asemanarea dintre aspiratiile pe care ei le-au refuzat si asteptarile pe care le au de la proprii copii. Performantele in diversele domenii solicitate de parintii copiilor sunt de fapt ganduri ale propriile performante reprimate la un moment dat.
Parintele trebuie sa constientizeze ca un comportament disfunctional apare la copil atunci cand si modelul sau – parintele - are un astfel de comportament. Initial, modelul la care se raporteaza copilul este familia, ulterior, educatorul, profesorul, persoanele din imediata apropiere etc.. Totusi, in familiile cu mai multi copii, nu totii copii reactioneaza cu o identitate pronuntata la inconstientul parintilor. Propria predispozitie are un rol important in identificarea cu parintii. Identificarea cu tatal semnifica practic adoptarea modului de a fi al tatalui, ca si cum fiul ar fi asemenea parintelui sau, iar nu o individualitate diferita de a acestuia. Daca mergem si mai departe, un tanar care are o dragoste constienta de tata sau de mama alege un partener asemanator tatalui, respectiv mamei. Identificarea tinteste intotdeauna la obtinerea unui avantaj, la inlaturarea unui obstacol sau la rezolvarea unei probleme in maniera altcuiva.
Este important ca parintii sa considere comportamentul copiilor prin filtrul propriilor probleme si conflicte. Nu cuvintele pe care le transmite un parinte copilului influenteaza viata acestuia, ci faptele parintilor sunt cele copiate si duse mai departe de copil.
Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog
