Terapia prin rugaciune

[raluca79]

Oamenii cu credinta in Dumnezeu nu s-au indoit niciodata ca pot sa se vindece in biserici atunci cand ating sfinte moaste sau icoane facatoare de minuni. De curand, oamenii de stiinta din Petersburg au dovedit si au descoperit mecanismul "material" al acestui fenomen divin.
"O rugaciune este un remediu puternic", spune Valeri Slezin, seful Laboratorului de Neuropsihofiziologie al Institutului de Cercetare si Dezvoltare Psihoneurologica Bekhterev din Petersburg. "Rugaciunea nu numai ca regleaza toate procesele din organismul uman, dar ea repara si structura grav afectata a constiintei." Profesorul Slezin a facut ceva de necrezut - a masurat puterea rugaciunii. El a inregistrat electroencefalogramele unor calugari in timp ce se rugau si a captat un fenomen neobisnuit - "stingerea" completa a cortexului cerebral. Aceasta stare poate fi observata numai la bebelusii de trei luni, atunci cand se afla langa mamele lor, in siguranta absoluta. Pe masura ce persoana creste, aceasta senzatie de siguranta dispare, activitatea creierului sporeste si acest ritm al biocurentilor cerebrali apare tot mai rar, numai in timpul somnului profund sau al rugaciunii. Valeri Slezin a numit aceasta stare necunoscuta "trezie usoara, in rugaciune" si a dovedit ca are o importanta vitala pentru orice persoana. Este un fapt cunoscut ca bolile sunt cauzate mai ales de situatii negative si de afronturi care ne raman infipte in minte. In timpul rugaciunii, insa, grijile se muta pe un plan secundar sau chiar dispar cu totul. Astfel, devine posibila atat vindecarea psihica si morala, cat si cea fizica. Slujbele bisericesti ajuta si ele la ameliorarea sanatatii. Inginera si electrofiziciana Angelina Malakovskaia, de la Laboratorul de Tehnologie Medicala si Biologica, a condus peste o mie de studii pentru a afla caracteristicile sanatatii unor enoriasi inainte si dupa slujba. A rezultat ca slujba in biserica normalizeaza tensiunea si valorile analizei sangelui. Se pare ca rugaciunile pot sa neutralizeze chiar si radiatiile. Se stie ca dupa explozia de la Cernobil, instrumentele de masura pentru radiatii au aratat valori care depaseau capacitatea de masurare a instrumentului. In apropierea Bisericii Arhanghelului Mihail, insa, aflata la 4 km de reactoare, valoarea radiatiilor era normala. Oamenii de stiinta din Petersburg au confirmat, cu ajutorul experimentelor efectuate, ca apa sfintita, semnul crucii si batutul clopotelor pot sa aiba, de asemenea, proprietati vindecatoare. De aceea, in Rusia, clopotele bat intotdeauna in cursul epidemiilor. Ultrasunetele emise de clopotele care bat omoara virusii de gripa, hepatita si tifos. Proteinele virusilor se incovoaie si nu mai poarta infectia, a spus A. Malakovskaia. Semnul crucii are un efect si mai semnificativ: omoara microbii patogeni (bacilul de colon si stafilococii), nu numai in apa de la robinet, ci si in rauri si lacuri. Este chiar mai eficienta decat aparatele moderne de dezinfectie cu radiatie magnetica.
Laboratorul stiintific al Institutului de Medicina Industriala si Navala a analizat apa inainte si dupa sfintire. A rezultat ca daca se citeste rugaciunea Tatal Nostru si se face semnul Crucii asupra apei, atunci concentratia bacteriilor daunatoare va fi de o suta de ori mai mica. Radiatia electromagnetica da rezultate mult inferioare. Astfel, recomandarile ortodoxe de a binecuvanta orice mancare sau bautura nu au numai o valoare spirituala, ci si una preventiva. Apa sfintita nu este numai purificata, ci ea isi schimba si structura, devine inofensiva si poate sa vindece. Aceasta se poate dovedi cu aparate speciale. Spectrograful indica o densitate optica mai mare a apei sfintite, ca si cum aceasta ar fi inteles sensul rugaciunilor si l-ar fi pastrat. Aceasta este cauza acestei puteri unice de a vindeca. Singura limita este ca vindeca numai pe cei credinciosi. "Apa "distinge" nivelul de credinta al oamenilor", spune A. Malakovskaia. Atunci cand un preot sfinteste apa, densitatea optica este de 2,5 ori mai mare, atunci cand sfintirea este efectuata de o persoana credincioasa laica, numai de 1,5 ori mai mare, dar cu un om botezat si necredincios, fara cruce la gat, schimbarile au fost nesemnificative. Dupa cum se vede, cercetatorii rusi au fost capabili sa masoare unele efecte, dovedind cu mijloacele stiintifice actuale ceea ce Sfintii Parinti stiu, prin experinta, de 2000 de ani, dar "mecanismul" fiind divin, nu poate fi explicat in termeni omenesti.

---

Alte subiecte postate de raluca79

anxietatea in bolile cardiace
Tulburarile afective si creativitatea
Incapatanarea la copil
Animalul de casa - Efecte terapeutice
capriciul la copii

[CONSTANTA VASILE]

Teologia ortodoxa, rod al terapiei
Rugăciunea inimii, făcută cu pocăinţă şi cu smerenie, îl ajută pe om să se cureţe de patimi şi să se însănătoşească sufleteşte, îl ajută să stea de vorbă cu Dumnezeu.
Ortodoxia este considerată a fi un mijloc de psihoterapie care conduce omul căzut în patimi spre restabilirea echilibrului duhovnicesc, spre recăpătarea liniştii sufleteşti.
„Teologia ortodoxă este atât rod al terapiei, cât şi îndreptar al ei” (H. Vlachos)”. Ea poate fi numită şi ştiinţă a tămăduirii omului deoarece cunoaşte calea adevărată prin care omul se tămăduieşte. În acest sens, există două căi de tămăduire:
•părăsirea bogăţiei gândirii, adică a întregii cunoaşteri pe care omul a dobândit-o. Sărăcia mintală reprezintă nepătimirea. Astfel, „slobozită inima de patimi, omul nu va mai avea probleme psihologice, ci va vieţui în binecuvântata şi netulburata pace a lui Hristos” (H. Vlachos, 1998, pag. 26).
• trecerea printr-o adâncă pocăinţă, ceea ce înseamnă pătrunderea harului necreat al lui Dumnezeu în inima omului (H. Vlachos, 2001).
Ideea de ortodoxie ca tratament de vindecare este susţinută şi de Spiridonos Logothetis care oferă leacuri atât celor deja căzuţi în starea de deprimare, survenită în urma pătimirii (nădejde, credinţă, dragoste, pace, bucurie, rugăciunea, iertarea, cunoaşterea de sine şi pocăinţa,) cât şi leacuri de prevenire:
• tristeţea şi plânsul. Este vorba aici despre întristarea pentru păcatele săvârşite, întristare care conduce spre pocăinţă, iar de aici, spre mântuire. În Predania ortodoxă, tristeţea şi bucuria reprezintă un sigur lucru („fericita întristare”) deoarece provin din smerenie, iar smerenia este înălţătoare. „Ţine strâns de fericita întristare, cea care provine din binecuvântata smerenie. Şi nu te opri a o cultiva până nu te va înălţa şi te va arăta curat înaintea lui Hristos” (Sf. Ioan Scărarul).
• amintirea morţii ajută omul să preţuiască mai mult lucrurile cu adevărat importante şi să lase la o parte bucuria „lucrurilor celor lumeşti”. Amintirea prezentă a morţii îndeamnă omul spre fapte bune, spre ocolirea păcatelor deoarece îşi dă seama că va răspunde pentru ele în faţa lui Dumnezeu. Nesăvârşirea păcatelor îl întăreşte pe om şi conduce la reducerea posibilităţilor de a mai suferi deprimarea deoarece scad mustrările de conştiinţă.
• liniştea înseamnă „să stai închis în chilia ta… îndepărtând din sulfetul tău pornirea relelor şi părerea înaltă de sine. Această linişte naşte multe virtuţi…” Pe de altă parte, liniştea se referă şi la tăcere deoarece în felul acesta omul încetează să judece, să spună lucruri care îi aduc regrete şi care, mai departe, îl conduc spre mustrări de conştiinţă şi deprimare.
• spovedania aduce pace în inimă şi înlătură mustrările de conştiinţă prin eliberarea de păcate.
• dragostea înseamnă dăruire, jertfă pentru celălalt, lăsarea la o parte a egoismului, a invidiei şi a urii. De aceea, Predania ortodoxă îndeamnă spre dragostea aproapelui. Cel care nu îşi iubeşte aproapele nu poate spune că îl iubeşte pe Dumnezeu pentru că, dacă nu poate iubi o persoană pe care o vede şi pe care o poate atinge, cum Îl poate iubi pe Dumnezeu? „Iubirea este asemănarea cu Dumnezeu, atât cât îi este cu putinţă omului […]. Cel care Îl iubeşte pe Domnul l-a iubit mai întâi pe fratele său” (Sfântul Ioan Scărarul). Unul dintre cele mai înalte stadii ale dezvoltării spirituale prin care se ating smerenia şi ascultarea, prin care omul se shimbă este dragostea. Dumnezeu Însuşi este Dragoste, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel (Hrisostom de Etna, 2003).
• nădăjduirea în Dragostea lui Dumnezeu aduce în inima omului pace şi linişte, aduce siguranţa că ajutorul, mila, bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu îl vor însoţi pretutindeni. „Acela care nădăjduieşte este încununat de Dumnezeu.. Care-I dăruieşte alinarea obositului şi întristatului său suflet” (Sfântul Ioan Scărarul).
• nevoinţa presupune postul şi înfrânarea, suferirea de bunăvoie a relelor şi sărăcia.
• postul, „pentru acei care care-l practică într-adevăr, este neîncetat mântuitor” (Sf. Afraat Persanul). Postul înseamnă nu numai abţinerea de la mâncare şi băutură, ci şi abţinerea de la gândurile rele. Există un post al simţurilor, un post al minţii şi un post al duhului. Prin post, omul îşi purifică inima, devine mai atent faţă de rugăciune şi faţă de lucrurile sfinte, având mai multă grijă de sufletul său. Înfrânarea are ca răsplată bucuria, spre deosebire de cel desfrânat care are ca plată mâhnirea şi deprimarea.
• suferirea de bunăvoie a relelor presupune suportarea tuturor greutăţilor, acestea implicând chiar manifestări climatice (ger, arşiţă), foamete, munci grele, lipsa confortului. Această acceptare conduce la depăşirea patimilor şi la creşterea virtuţilor. „Trebuie să te răstigneşti şi tu cu Cel Răstignit, Domnul, să împreună-pătimeşti cu Pătimitorul ca să fii şi împreună slăvit cu Cel Preaslăvit Hristos Dumnezeu-Omul” (Sf. Macarie).
• sărăcia se referă la sărăcia din voia persoanei. „A virtuţii este sărăcia pe care o îndeplinim din voia noastră pentru scopul evanghelic. Căci sunt mulţi săracii care au dorinţă de câştig. Şi astfel, sărăcia lor nu-i izbăveşte, iar dorinţa lor de câştig îi osândeşte. Astfel, nu orice sărac este de lăudat, ci numai acela care a ales voia lui Dumnezeu, îndepărtând bogăţia cea lumească” (Sf. Vasile cel Mare).
• frica de Dumnezeu este diferită de sensul comun al fricii, de nelinişte în faţa unui pericol, nu înseamnă groază sau tulburare. Frica de Dumnezeu este teama care desăvârşeşte sfinţenia noastră şi ne ajută să ajungem la unitatea credinţei (C. Paraschiv). Când spunem că ne temen de Dumnezeu, înseamnă că Îl iubim şi Îl respectăm, Îl cinstim şi Îl slăvim. „Frica lui Dumnezeu este cu desăvârşire legată de dragoste şi naşte înlăuntrul sufletului evlavia. Această evlavie nu-l lasă pe om părăsit de curajul pe care-l dă dragostea şi în sfârşit nu-l lasă pe om să-L desconsidere cu obrăznicie pe Dumnezeu” (Sf. Maxim Mărturisitorul).

Terapia isihasta sau terapia prin rugaciune
O altă cale de prevenire şi de vindecare a sufletului este isihasmul. Sfântul Grigorie Palama, exponentul isihasmului, susţine că această metodologie psihosomatică de abordare a bolilor sufleteşti cu ajutorul harului divin urmăreşte unirea minţii cu inima, această unire având loc şi în trup, nu numai în minte şi în inimă, trupul putând deveni şi el părtaş al vieţii în Hristos.
În isihasm, în efortul ei de a se purifica, „mintea stă în inimă întru rugăciune”, repetând neîncetat rugăciunea lui Iisus. Rugăciunea inimii, făcută cu pocăinţă şi cu smerenie, îl ajută pe om să se cureţe de patimi şi să se însănătoşească sufleteşte, îl ajută să stea de vorbă cu Dumnezeu. „Mintea poate să pătrundă şi mai adânc în inimă atunci când, dintr-un îndeamn dumnezeiesc, se uneşte cu inima, astfel încât să se despartă de orice imagine sau concept, în timp ce inima se închide faţă de toate cele din afară. Atunci sulfetul pătrunde într-un întuneric cu totul special, învrednicindu-se de a sta, în chip inefabil, înaintea lui Dumnezeu cu mintea întru totul curăţită de patimi şi de gânduri rele” (Părintele Arhimandrid Sofronie).
Isihia (liniştea) implică atât liniştea trupului, adică limitarea grijilor faţă de trup, a simţurilor (înfrânarea limbii, a privirilor, a grăirilor deşarte, a auzului), cât şi liniştea sufeltului. Isihia trupului ajută omul să dobândească isihia sufletului, părăsind lumea materială a simţurilor şi ridicându-se spre deasupra gândurilor, deasupra cunoaşterii umane. Isihia ortodoxă şi învăţăturile ei aduc tămăduirea, isihasmul fiind cea mai potrivită metodă de concentrare şi înălţare a sufletului la comuniunea cu Dumnezeu (H. Vlachos, 1998). „Liniştea (isihia) şi rugăciunea sunt cele mai mari arme ale virtuţii, căci acestea, curăţind mintea, o fac străzăvătoare” (Sf. Talasie).
Terapia sufletului înseamnă terapia minţii şi eliberarea ei de patimi, dar şi curăţia inimii, iar aceasta nu se poate face decât prin rugăciune. Prin ea, omul vorbeşte cu Dumnezeu, se află faţă în faţă cu El. De fapt, „curăţia minţii este o rugăciune superioară tutror celorlalte rugăciuni care sunt rostite cu glas tare” (Sf. Afraat Persanul).
Rugăciunea este vindecătoare, tămăduitoare. Ea vindecă sufletul de tristeţile sale deoarece în camera sa, în ascuns ( „Dumnezeu vede în ascuns”), în faţa Icoanei, omul îşi varsă lacrimile şi suspină cu nădejdea şi credinţa că va fi asculat. Şi dacă Dumnezeu ascultă, împlineşte şi dacă împlineşte, tămăduieşte. „Şi aceasta este încrederea pe care o avem către El, că, dacă cerem ceva după voinţa Lui, El ne ascultă. Şi dacă ştim că El ne ascultă ceea ce Îi cerem, ştim că dobândim cererile pe care I le-am cerut” (I Ioan, 5: 14, 15).
Predania ortodoxă se deosebeşte de toate celelalte dogme prin metoda în care omul se tămăduieşte: curăţirea minţii (eliberarea de toate gândurile rele, detaşarea de durere şi plăcere), luminarea (atingerea rugăciunii neîncetate a a minţii) şi îndumnezeirea (vederea lui Dumnezeu). Isihasmul reprezintă temeiul dogmelor credinţei noastre, coloana vertebrală a teologiei ortodoxe şi un adevărat meşteşug de tămăduire.
„Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!”.