Ortodoxia este considerată a fi un mijloc de psihoterapie care conduce omul căzut în patimi spre restabilirea echilibrului duhovnicesc, spre recăpătarea liniştii sufleteşti.
„Teologia ortodoxă este atât rod al terapiei, cât şi îndreptar al ei” (H. Vlachos)”. Ea poate fi numită şi ştiinţă a tămăduirii omului deoarece cunoaşte calea adevărată prin care omul se tămăduieşte. În acest sens, există două căi de tămăduire:
• Părăsirea bogăţiei gândirii, adică a întregii cunoaşteri pe care omul a dobândit-o. Sărăcia mintală reprezintă nepătimirea. Astfel, „slobozită inima de patimi, omul nu va mai avea probleme psihologice, ci va vieţui în binecuvântata şi netulburata pace a lui Hristos”
(H. Vlachos, 1998, pag. 26).
• Trecerea printr-o adâncă pocăinţă, ceea ce înseamnă pătrunderea harului necreat al lui Dumnezeu în inima omului (H. Vlachos, 2001).
Ideea de ortodoxie ca tratament de vindecare este susţinută şi de Spiridonos Logothetis care oferă leacuri atât celor deja căzuţi în starea de deprimare, survenită în urma pătimirii (nădejde, credinţă, dragoste, pace, bucurie, rugăciunea, iertarea, cunoaşterea de sine şi pocăinţa,) cât şi leacuri de prevenire:
• Tristeţea şi plânsul. Este vorba aici despre întristarea pentru păcatele săvârşite, întristare care conduce spre pocăinţă, iar de aici, spre mântuire. În Predania ortodoxă, tristeţea şi bucuria reprezintă un sigur lucru („fericita întristare”) deoarece provin din smerenie, iar smerenia este înălţătoare. „Ţine strâns de fericita întristare, cea care provine din binecuvântata smerenie. Şi nu te opri a o cultiva până nu te va înălţa şi te va arăta curat înaintea lui Hristos” (Sf. Ioan Scărarul).
• Amintirea morţii ajută omul să preţuiască mai mult lucrurile cu adevărat importante şi să lase la o parte bucuria „lucrurilor celor lumeşti”. Amintirea prezentă a morţii îndeamnă omul spre fapte bune, spre ocolirea păcatelor deoarece îşi dă seama că va răspunde pentru ele în faţa lui Dumnezeu. Nesăvârşirea păcatelor îl întăreşte pe om şi conduce la reducerea posibilităţilor de a mai suferi deprimarea deoarece scad mustrările de conştiinţă.
• Liniştea înseamnă „să stai închis în chilia ta… îndepărtând din sulfetul tău pornirea relelor şi părerea înaltă de sine. Această linişte naşte multe virtuţi…” Pe de altă parte, liniştea se referă şi la tăcere deoarece în felul acesta omul încetează să judece, să spună lucruri care îi aduc regrete şi care, mai departe, îl conduc spre mustrări de conştiinţă şi deprimare.
• Spovedania aduce pace în inimă şi înlătură mustrările de conştiinţă prin eliberarea de păcate.
• Dragostea înseamnă dăruire, jertfă pentru celălalt, lăsarea la o parte a egoismului, a invidiei şi a urii. De aceea, Predania ortodoxă îndeamnă spre dragostea aproapelui. Cel care nu îşi iubeşte aproapele nu poate spune că îl iubeşte pe Dumnezeu pentru că, dacă nu poate iubi o persoană pe care o vede şi pe care o poate atinge, cum Îl poate iubi pe Dumnezeu? „Iubirea este asemănarea cu Dumnezeu, atât cât îi este cu putinţă omului […]. Cel care Îl iubeşte pe Domnul l-a iubit mai întâi pe fratele său” (Sfântul Ioan Scărarul). Unul dintre cele mai înalte stadii ale dezvoltării spirituale prin care se ating smerenia şi ascultarea, prin care omul se shimbă este dragostea. Dumnezeu Însuşi este Dragoste, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel (Hrisostom de Etna, 2003).
• Nădăjduirea în Dragostea lui Dumnezeu aduce în inima omului pace şi linişte, aduce siguranţa că ajutorul, mila, bunătatea şi iubirea lui Dumnezeu îl vor însoţi pretutindeni. „Acela care nădăjduieşte este încununat de Dumnezeu.. Care-I dăruieşte alinarea obositului şi întristatului său suflet” (Sfântul Ioan Scărarul).
• Nevoinţa presupune postul şi înfrânarea, suferirea de bunăvoie a relelor şi sărăcia.
• Postul, „pentru acei care care-l practică într-adevăr, este neîncetat mântuitor” (Sf. Afraat Persanul). Postul înseamnă nu numai abţinerea de la mâncare şi băutură, ci şi abţinerea de la gândurile rele. Există un post al simţurilor, un post al minţii şi un post al duhului. Prin post, omul îşi purifică inima, devine mai atent faţă de rugăciune şi faţă de lucrurile sfinte, având mai multă grijă de sufletul său. Înfrânarea are ca răsplată bucuria, spre deosebire de cel desfrânat care are ca plată mâhnirea şi deprimarea.
• Suferirea de bunăvoie a relelor presupune suportarea tuturor greutăţilor, acestea implicând chiar manifestări climatice (ger, arşiţă), foamete, munci grele, lipsa confortului. Această acceptare conduce la depăşirea patimilor şi la creşterea virtuţilor. „Trebuie să te răstigneşti şi tu cu Cel Răstignit, Domnul, să împreună-pătimeşti cu Pătimitorul ca să fii şi împreună slăvit cu Cel Preaslăvit Hristos Dumnezeu-Omul” (Sf. Macarie).
• Sărăcia se referă la sărăcia din voia persoanei. „A virtuţii este sărăcia pe care o îndeplinim din voia noastră pentru scopul evanghelic. Căci sunt mulţi săracii care au dorinţă de câştig. Şi astfel, sărăcia lor nu-i izbăveşte, iar dorinţa lor de câştig îi osândeşte. Astfel, nu orice sărac este de lăudat, ci numai acela care a ales voia lui Dumnezeu, îndepărtând bogăţia cea lumească” (Sf. Vasile cel Mare).
• Frica de Dumnezeu este diferită de sensul comun al fricii, de nelinişte în faţa unui pericol, nu înseamnă groază sau tulburare. Frica de Dumnezeu este teama care desăvârşeşte sfinţenia noastră şi ne ajută să ajungem la unitatea credinţei (C. Paraschiv). Când spunem că ne temen de Dumnezeu, înseamnă că Îl iubim şi Îl respectăm, Îl cinstim şi Îl slăvim. „Frica lui Dumnezeu este cu desăvârşire legată de dragoste şi naşte înlăuntrul sufletului evlavia. Această evlavie nu-l lasă pe om părăsit de curajul pe care-l dă dragostea şi în sfârşit nu-l lasă pe om să-L desconsidere cu obrăznicie pe Dumnezeu”
(Sf. Maxim Mărturisitorul).
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
AGRESIVITATEA LA COPII
AGRESIVITATEA VERBALA
COMPORTAMENTUL VIOLENT LA ELEVI
VIOLENTA VERBALA, NON-VERBALA SI FIZICA ASUPRA FEMEILOR
VIOLENTA DOMESTICA
AGRESIVITATEA LA COPII
AGRESIVITATEA VERBALA
COMPORTAMENTUL VIOLENT LA ELEVI
VIOLENTA VERBALA, NON-VERBALA SI FIZICA ASUPRA FEMEILOR
VIOLENTA DOMESTICA
