Astăzi, în multe ţări din lume, chiar şi în România, uneori bătrânii sunt desconsideraţi, neglijaţi şi brutalizaţi. După o viaţă întreagă de muncă în condiţii foarte grele, bătrânii sunt agresaţi atât fizic cât şi verbal de către cei care ar trebui să-i ocrotească şi să le ofere siguranţă.
În multe cazuri, răsplata pentru anii de muncă, din partea autorităţilor, este o pensie amărâtă, din care aceştia nu îşi pot plăti facturile şi medicamentele, ba uneori nici chiar hrana necesară pentru a supravieţui. Datorită vârstei, aceştia ar trebui să-şi asigure o alimentaţie foarte sănătoasă, consumând lactate, fructe şi alte alimente care să conţină aportul de vitamine şi calciu necesar organismului.
Dar, de parcă aceste necazuri nu ar fi suficiente, cea mai greu de suportat de către bătrâni este atitudinea lipsită de omenie a celor din familie care, fie îi părăsesc lăsându-i singuri, fie internându-i prin azile pentru a scăpa de responsabilitate, uitând că au fost crescuţi de aceştia şi că la rândul lor nu le-a fost deloc uşor să o facă.
Acest adevăr dureros este cuprins chiar şi în versurile unui cântec vechi care spune că ,,un părinte poate creşte patru, cinci copii, sau zece; dar nici un copil cuminte, nu poate-ngriji un părinte!”
Este dureros, dar perfect adevărat!
Sunt mulţi bătrâni uitaţi, ce se chinuie să-şi traiască fărâma de viaţă ce le-a mai rămas, ce le mai este îngăduită. Pentru unii, nefiinţa este singurul lucru pe care-l mai asteaptă. Pentru ei, fericirea înseamnă măruntul eveniment al vizitei unui cunoscut, a unei rude. Dar pentru foarte multi, aceste evenimente nu se mai întâmplă niciodată şi de cele mai multe ori, mor uitaţi, abandonaţi într-un apartament sau într-un azil de bătrâni.
Se zice că cea mai grea şi urâtă boală a bătrâneţii este singurătatea. Din păcate trebuie să fim de acord că cei ce cred asta au dreptate. În România ultimilor ani, de boala asta suferă tot mai mulţi bătrâni, cu sau fără rude, iar dacă la singurătate se mai adaugă şi alte boli, viaţa lor devine de nesuportat.
În zilele noastre se vorbeşte foarte rar despre bătrâni, de parcă nici nu ar mai exista iar naţiunea ar fi alcătuită numai din copii, tineri şi adulţi. Cu toţii ar trebui să ne punem întrebarea: „Ce se va întâmpla cu noi când vom ajunge bătrâni? Oare nouă ne va face plăcere ca cei din jur să se poarte cu noi aşa cum ne purtăm noi cu ei?”
Este o întrebare la care mulţi ar trebui să reflecteze. Mai ales cei care ne conduc destinele.
de Bodean Loredana Daleta
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
