In starea hipnagogica, pe masura ce parasim starea de constienta, din adancuri si parca de nicaieri apar viziuni, voci, introspectii ciudate si senzatii neobinsnuite. Chipuri umane, infricosatoare sau comice, peisaje, cu panorame si munti in fundal, forme geometrice, bijuterii, diamante si structuri complicate danseaza in fata ochiului mintii, dar nu cum sunt cele percepute sub influenta unor substante psihoactive. Fulgerari de culori, lumini, scantei si forme nebuloase cunoscute sub numele de "lumini entoptice", "fosfene" trec agale prin fata constiintei noastre molesite, insotite de fraze stranii, fara sens, care par sa prevesteasca evenimente funeste. Putem avea senzatia ca plutim sau ca trupul si-a marit dimensiunile peste masura sau ca am descifrat deodata enigma Universului.
Termenul "hipnagogic" a fost inventat de catre psihologul francez din secolul al XIX-lea L.F. Alfred Maury si provine din doua cuvinte grecesti: hypnos (somn) si agogeus (ghid sau conducator). Cativa ani mai tarziu, cercetatorul in domeniul fenomenelor (para)psihice, F.W.H. Myers a inventat un termen complementar, "hipnopomp" pentru a descrie fenomenele similare care apar in momentele trezirii din somn. In general, se pare ca exista putine deosebiri intre aceste doua stari de granita, diferenta fiind legata de momentul ciclului de somn ales de cercetatori.
Printre primii care au remarcat fenomenele hipnagogice a fost Aristotel, care vorbea de "sentimentele pe care le traim cand ne cufundam in somn," si "imaginile care ni se prezinta singure in timp ce adormim." In secolul al treilea A.D., filozoful neo-platonic Iamblichus, scria despre "vocile" si "lumina stralucitoare si senina" care-i apareau in "starea dintre somn si trezie" si care, credea el, era o forma de experienta "trimisa de zei".
Numeroase dovezi sugereaza ca alchimistii din Evul Mediu foloseau un soi de hipnagogie in timpul indelungatelor lor preparari si distilari. Personajele fantastice si peisajele ireale care populeaza ilustratiile alchimice nu pot veni decat din halucinatia hipnagogica. In 1600, astrologul Simon Forman scria despre viziunile apocaliptice ale "muntilor si dealurilor" care "se pravaleau parca peste el" in momentul in care adormea si dincolo de care putea vedea "intinderi de apa in fierbere". Ceva mai tarziu, filozoful Thomas Hobbes vorba de "imagini cu linii si unghiuri" vazute la granita somnului insotite de o "viziune stranie" careia nu putea sa-i dea un nume.
In secolul al 18-lea, filozoful, savantul si vizionarul Emmanuel Swedenborg a elaborat o metoda de inducere a starilor hipnagogice in timpul carora calatorea in paradis, infern si pe alte planete. Unii ocultisti i-au urmat indicatiile. Oliver Fox, scriitor teozof de la inceputul secolului al 20-lea, a folosit starile hipnagogice ca punct de plecare pentru calatoriile sale astrale. Artistul, filozoful si ocultistul Austin Osman Spare (1886-1956) a calatorit prin taramuri hipnagogice de unde a adus imagini pe care le-a imortalizat in pictura. Rudolf Steiner, ale carui viziuni se aseamana cu experientele hipnagogice, arata ca perioada optima pentru comunicarea cu mortii este trecerea de la veghe la somn. Alti exploratori ai starilor hipnagogice au fost William Blake, Samuel Taylor Coleridge, Thomas De Quincey, Edgar Allan Poe, Gerard de nerval, Havelock Ellis, C.G. Jung, Jean Paul Sartre, Ernst Jünger si romancierul Robert Irvin, pentru a numi doar cativa dintre ei. Din totdeauna scriitorii au manifestat o predilectie pentru hipnagogie. Robers Desnos avea o abilitate deosebita pentru transa automata ajutat fiind de capacitatea unica si de invidiat de a adormi la comanda.
Unul dintre primii exploratori mai recenti ai starilor hipnagogice a fost jurnalistul si filozoful rus P.D. Uspenski (despre care vom mai vorbi intr-un numar viitor). Desi cunoscut indeosebi ca adept si admirator al ideilor lui Gurdjieff, Uspenski a fost un ganditor introspectiv pe cont propriu, iar una dintre lucrarile sale timpurii se ocupa de observarea indeaproape a viselor. In 1905 a inceput un studiu asupra a ceea ce astazi se numesc "vise lucide", vise in care suntem constienti ca visam. Uspenski si-a dat seama ca cea mai buna cale de a atinge aceasta stare era de a incerca sa-si pastreze constienta pe masura ce se realizeaza trecerea spre somn. In incercarile sale de a a realiza ceea ce el a numit starea de "semi-vis, in care dormea si totodata nu dormea", Uspenski a descoperit ca prin crearea acestor stari se ajunge, de regula, la un somn neregulat, spasmodic, iar starile de "semi-somn" pot fi observate mai usor dimineata, la trezire.
Eseul lui Uspenski "Despre studiul viselor" din cartea sa "Un Nou Model al Universului" este plin de introspectii importante. Starile sale de "semi-vis" l-au umplut de o senzatie de uimire si "extraordi- nara bucurie" pentru ca reusise sa sa inteleaga cum sunt plasmuite visele, experienta pe care a impartasit-o orientalistului si cercetatorului starilor onirice francez din secolul al 19-lea, Hervey de Saint Denys.
"Sunt adormit. In fata ochilor inchisi, apar si dispar puncte aurii, scantei si stelute. Aceste scantei si stele se unesc treptat intr-o retea aurie cu ochiuri diagonale care se misca incet si regulat intr-un ritm sincron cu bataile inimii mele. In clipa urmatoare, reteaua aurie se transforma in siruri de coifuri de bronz de pe capul soldatilor romani care marsaluiesc pe strada din fata casei. Eu ... ii urmaresc de la fereastra unei case inalte ... in Constantinopol ... zaresc soarele straluceste pe coifuri. Apoi, deodata ma departez de fereastra si ... zbor lent peste case, peste Cornul de Aur in directia Stambulului. Simt mirosul marii, vantul, caldura soarelui.."
Dar cea mai surprinzatoare este remarca lui Uspenski ca "mereu traim in vis, atat in somn cat si in stare de veghe.." Daca ar fi trait in zilele noastre, Uspenski ar fi fost gratificat cu dovezi neurologice solide in sustinerea aceastei afirmatii. Conform neurologilor Denis Pare si Rodolfo Llinas, semnalele bioelectrice cu frecvente cuprinse intre 15 si 40 de Hz "oscilatii neurologice" asociate starii de constienta, apar si in timpul somnului cu REM (Rapid Eye Mouvements – miscari oculare rapide). Astfel, Pare si Llinas au ajuns la concluzia ca singura deosebire dintre starile de visare si veghe este ca, in starea de veghe "sistemul inchis care genereaza starile oscilatorii" este modulat de stimulii care sosesc din lumea exterioara. Cu alte cuvinte, ceea ce numim "stare de veghe/trezie" este de fapt o stare de visare cu REM la care se suprapun semnale senzoriale. Ori, dupa cum afirma Uspenski, nu ar trebui sa vorbim de starea de somn sau de veghe ci de "somn plus stare de veghe".
Un alt explorator hipnagogic a fost psihologul freudinian Herbert Silberer. Silberer a fost mai independent in gandire fata de majoritatea adeptilor lui Freud, independenta intelectuala a platit-o tragic sinucigandu-se putin dupa excomunicarea sa de catre Maestru din scoala psihanalitica. Silberer a scris o carte despre ocultism si psihologie. Simbolismul ascuns al Alchimiei si al artelor oculte abordate in carte au precedat cu decenii preocuparile alchimice ale lui Jung. Pozitia sa este urmatoarea: starea hipnagogica este profund "autosimbolica", adica, simbolurile si imaginile produse reprezinta fie gandurile sau starea fizica, fie cea mentala a experimentatorului hipnagog.
Intr-o dupa amiaza, in timp ce motaia pe canapea, Silberer reflecta asupra unei probleme de filozofie, comparand sistemele Kantian si Schopenhauerian. Ii venea greu sa mentina doua idei in minte dar, dupa un oarecare effort, a reusit. Cand a crezut ca avea ferm fixata pozitia lui Schopenhauer, a revenit la cea Kantiana, dar nu a mai «gasit-o». Atunci, in minte i-a aparut o imagine: solicita unei secretare niste informatii. Secretara nu i-a dat nici o atentie si pana la urma i-a aruncat o privire ostila. Silberer a fost fulgerat de ideea ca visul hipnagogic era un simbol al eforturilor sale esuate de a "gasi" argumentul lui Kant.
Dupa Silberer, conditiile necesare pentru a produce fenomene autosimbolice erau "starea de somnolenta si efortul de a gandi", ceea ce pentru majoritatea dintre noi seamana cu orele petrecute la scoala. Lupta dintre aceste doua elemente antagonice duce la aparitia raspunsului autosimbolic.
Multi hipnagogi au ratat complet acest element. Filozoful existentialist Jean Paul Sartre, care vorbea de starea hipnagogica ca o "constiinta inlantuita", nu a reusit sa o recunoasca asa cum, in schimb, au reusit suprarealistii care au urmat exemplul lui Robert Desnos.
Un alt cercetator in domeniu a fost psihologul Wilson Van Dusen care a ajuns la studierea hipnagogiei gratie unui profund interes pentru lucrarile lui Swedenborg. Swedenborg a fost probabil primul care a recunoscut natura autosimbolica a hipnagogiei, iar jurnalele sale despre propriile visuri sunt pline de exemple impresionante. Van Dusen a inceput sa practice hipnagogia si si-a dat seama ca Swedenborg avea dreptate. El a mai descoperit ca frazele fara sens (atat de iubite de suprarealisti) erau de fapt la fel de autosimbolice ca si imaginile.
Un explorator mai putin cunoscut al taramului hipnagogic este filozoful danez Jurij Moskvitin. In eseul lui putin cunoscut despre Originea Gandirii, Moskvitin descrie cum a ajuns sa observe “starile mentale cand constiinta este mentinuta cumva la jumatatea drumului dintre starea de veghe si cea de somn.” Moskvitin a devenit constient de straniile strafulgerari si de “formele cetoase” care “dupa o stransa si intensa observare au devenit elemente ale viselor sale cu ochii deschisi: persoane, peisaje, forme matematice stranii…”.
Moskvitin a asociat experienta traita cu arta religioasa, iar viziunile (triunghiuri, cruci, patrate si alte forme ornamentale) cu o experienta mistica – si considera ca aceasta a fost una foarte veche, o introspectie care duce cu gandul la arta rupestra din siturile preistorice. Aceste tipare/modele par sa sugereze forme 3-dimensionale si, dupa cum afirma Moskvitin, erau proiectate in “lumea exterioara“ de ochiul insusi; el a comparat experienta cu efectul picturii poantiliste. Moskvitin a ajuns sa creada ca configuratiile hipnagogice observate erau chiar “materia prima“ din care mintea constienta isi construieste reprezentarea lumii exterioare. Desi experientele lui au fost realizate prin anii 1970, cu ani buni inaintea lui Llinas si Pares, concluziile sunt surprinzator de asemanatoare. Lucrarile lui Moskvitin, Llinas si Pares pot fi considerate drept o confirmare a aforismului lui Owen Barfield: “Interior este anterior”. Lumea noastra interioara de vise si viziuni “vine” inaintea celei exterioare, adusa de stimulii simturilor, lucru cunoscut dintotdeauna de catre poeti.
In anii din urma, cel mai important lucru realizat in domeniul hipnagogiei a venit din partea psihologului Andreas Mavromatis care, in 1987, a publicat Hypnagogia, o explorare profunda si exhaustiva a tuturor aspectelor acestei experiente. Mavromatis leaga hipnagogia de oniric, schizofrenie, creativitate, meditatie, experiente mistice si, mai surprinzator, de experiente paranormale. Silberer a recunoscut ca viziunile hipnagogice pot fi influentate de stimuli exteriori, fie prin modificari senzoriale – sunet, lumina, arome, fie prin sugestii verbale. La randul sau, Mavromatis a descoperit ca aceste viziuni mai pot fi alterate prin gandire. In timpul experientelor in grup, Mavromatis a gasit ca el putea transmite mental imagini altei persoane.
Mavromatis crede ca hipnagogia isi are originea in structurile subcorticale ale "creierului arhaic". In timpul starilor hipnagogice, neocortexul (evolutia recenta si partea specific umana a creierului), care este de obicei dominant, este inhibat, iar structurile cerebrale mai vechi preiau controlul. Activitatea corticala este asociata gandirii clare, logice si perceptiei unei lumi "exterioare" bine definite. Structurile mai vechi din creier sunt acordate pe experiente interioare si la forme "pre-logice" de gandire folosind imagerie, simboluri si analogii. Faptul ca structurile subcorticale raspunzatoare de fenomenele hipnagogice sunt mereu active, zi si noapte, este o constatare la care ajunsesera deja Uspenski, Moskvitin, Llinas si Pares.
Intr-un capitol speculativ, Mavromatis coreleaza hipnagogia de ceea ce este descris in Yoga Tantrica drept "A Patra Stare", unirea/conectarea starii de veghe cu cea de somn si visarea. Curios este faptul ca aceasta intersectie de stari se regaseste in anatomia creierului insusi. Mavromatis reaminteste ca talamusul, pe care el il banuie ca ar fi "centrul constiintei" si probabil sursa fenomenelor hipnagogice, este anatomic legat de creierul reptilian de sistemul limbic si emisferele cerebrale - cele trei "case" ale creierului trinitar. Fiecare din cele "3 creiere" are propria sa constiinta si Mavromatis observa ca fiecare dintre aceste constiinte “pare a fi foarte stranie” pentru celelalte "creiere" care formeaza creierul ca atare. Este chiar ceea ce se intampla in starile hipnagogice. Daca, in momentul adormirii este mentinut un nivel minim de constientizare corticala (vezi efortul lui Silberer de a gandi), atunci poate fi observata constiinta "creierului arhaic".
Talamusul este important si din alt motiv. In el se afla glanda pineala, acel mic organ despre care filozoful Descartes credea ca reprezinta sediul sufletului si a carei adevarata menire ramane inca un mister. La reptilele primitive, el era un fel de ochi plasat in partea superioara a capului, iar la unele vertebrate actuale, intre care si omul, glanda pineala este inca fotosensibila. Recent, o functie cruciala a glandei pineale a devenit limpede: este unica glandala mamifere care produce hormonul melatonina, important in producerea neurotransmitatorului serotonina. Faptul ca glanda pineala este localizata exact acolo unde literatura Vedica situeaza "cel de al 3-lea ochi" a carui functie este "vederea spirituala", iar deschiderea caruia duce la iluminare, ofera dovezi neurologice solide ipotezei prea des asociata superstitiilor si fanteziei.
Mavromatis remarca de asemenea ca, in traditia Vedica, vederea spirituala oferita de al 3-lea ochi a existat candva la oameni si a fost temporar pierduta, revenirea la "nivelul superior" fiind asigurata prin dezvoltare spirituala. El mai leaga glanda pineala si functia sa unica de simbolismul ocult si esoteric al sceptrului lui Hermes. In cei 2 serpi incolaciti in jurul sceptrului cu capat inaripat, Mavromatis vede integrarea laturilor constienta si inconstienta ale mintii reunite prin starea unica a hipnagogiei.
Acest studiu asupra hipnagogiei este pana in prezent cel mai complet si cu greu va fi depasit. In orice caz, este limpede ca Mavromatis si alti hipnagologi discutati mai sus ne-au oferit cateva motive interesante de "meditatie hipnagogica".
Alte subiecte postate de prichindelisor
Forme ale anxietatii
Job - psiholog part-time
Relatii de lunga durata
De ce alungam dragostea?
Solutii anticriza
Forme ale anxietatii
Job - psiholog part-time
Relatii de lunga durata
De ce alungam dragostea?
Solutii anticriza
