1. stilul de gandire “totul sau nimic” - tendinta de aprecia lucrurile in culori extreme (daca un lucru nu a fost realizat perfect, el va fi considerat ca fiind un esec).
2. suprageneralizarea: subiectul considera ca un eveniment negativ singular reprezinta un model care se va repeta la nesfarsit, el utilizand termeni ca “totdeauna”, “niciodata”.
3. filtrarea mentala cu concentrare asupra negativului: subiectul alege un singur eveniment negativ si se concentreaza asupra lui astfel incat intreaga realitate devine deformata.
4. desconsiderarea pozitivului: subiectul respinge toate evenimentele pozitive, afirmand ca acestea nu conteaza. Daca a realizat un lucru bun, isi spune: “nu este suficient de bun”, “daca l-am facut eu inseamna ca era mult prea usor”.
5. desprinderea unor concluzii pripite: interpretarea negativa a unor situatii cand nu exista suficiente date pentru a trage concluzia respectiva.
6. “citirea gandurilor”: subiectul conchide in mod arbitrar ca o persoana ii este ostila, fara a verifica insa acest lucru.
7. “ghicirea viitorului”: subiectul prezice faptul ca lucrurile vor lua o intorsatura proasta.
8. amplificarea: subiectul exagereaza importanta problemelor sau defectelor sale, minimalizand calitatile sau succesele.
9. judecata afectiva: subiectul isi spune ca starile afective negative reflecta cu adevarat realitatea: “Daca imi este frica sa zbor, inseamna ca zborul este periculos”.
10. imperativele categorice: lucrurile trebuie sa corespunda neaparat gandurilor sau expectatiilor sale: “Nu ar fi trebuit sa fac acele greseli”, “El ar trebui sa ma iubeasca”.
11. etichetarea: forma extrema a tipului de gandire “totul sau nimic”. In loc sa spuna ca a facut o greseala, subiectul isi pune o eticheta: “Sunt un ratat, un prost”. Etichetarea este o maniera irationala de a gandi deoarece oamenii nu pot fi identificati in totalitate cu faptele lor. Etichetele negative pot fi aplicate propriei persoane sau unor terti.
12. personalizarea si blamarea:
a. personalizarea se refera la faptul ca subiectul se simte responsabil pentru o situatie pe care nu o poate controla: o mama indurerata isi spune ca "daca ar fi fost un parinte mai bun, copilul sau nu ar fi suferit un accident".
b. blamarea se refera la faptul ca subiectul ii invinovateste pe altii pentru lucrurile negative din viata lui: “Nu castig indeajuns de bine pentru ca seful meu este un zgarcit.”
