Afectivitatea
Prin dezvoltarea unor capacitati de miscare si manevrare a obiectelor, copilul se adapteaza mai usor la mediu si are loc o crestere a trairilor afective pozitive. Emotiile sunt exprimate mai puternic si cu o expresivitate mai mare, de ex: cand este furios, plange tare si urla.
La aceasta varsta trairile afective ale prescolarului sunt evident fluctuante, capricioase, superficiale, strans legate de situatii conduse de principiul celei mai mari tentatii.
Se constata o consolidare remarcabila a atasamentului copilului, mai ales de mama, care atinge un varf la 2 ani si se exprima in dorinta de a fi mereu langa mama si in bratele ei, fiind gelos daca altcineva o solicita. Se consolideaza si atasamentul fata de tata, dar nu va fi la fel de puternic.
Au loc si alte atasamente, de jucarii, si in special de una pe care o poarta oriunde. Este indicat ca parintele sa inteleaga acest atasament si sa pastreze aceasta jucarie pana cand copilul decide ca se poate desparti de ea.
Datorita faptului ca acum copilul poate stabili relatii mai numeroase cu mediul, emotiile se diversifica, se bucura de jucarii, de dulciuri, de venirea parintilor, desene animate, calculator. Raportat la stadiul anterior copilul se teme de mai multi factori din ambianata si poate invata prin imitatie sa se teama de stimulii de care se tem si adultii.
In prezenta persoanelor straine are frecvent reactii de: intimidare, reticienta, comunicare scazuta. De cele mai multe ori este necesara interventia mamei pentru a asigura comunicarea cu alte persoane, copii sau adulti. Astfel se dezvolta trasatura comunicativa a copilului.
Este perioada in care empatizeaza foarte usor cu personajele din teatru si povesti, fiind usor de impresionat in postura de ascultator/spectator.
Reactiile afective ale copilului devin mai complexe ca mecanism de reactii afective, integrand deja anumite experiente personale. Daca a facut ceva care nu este agreat de adult, tinde sa indeparteze fapta negativa de el, punand-o pe seama altcuiva sau a obiectului in sine.
Copilul, mai ales in aceasta perioada, are nevoie de sustinere afectiva continua din partea parintilor, solicitand-o expres prin a fi mereu in preajma mamei, sa o pipaie, sa o tina in brate, sa il managaie.
Criza afectiva de la 2 ani jumate la 3 ani este importanta atat pentru dezvoltarea afectiva cat si pentru alte planuri, cristalizarea eului, criza e provocata de ciocnirea dintre capacitatile de miscare a copilului si interdictia adultului care il protejeaza pe copil, aceasta da nastere unei supararii, manifestate mai ales prin plans puternic, zbatere. Uneori poate deveni gresiv fata de adult. Criza se declanseaza mai repede daca este deja obosit, adica dimineata in perioada cuprinsa intre 11-11.30 si dupa-amiaza intre 17-17.30. Multi adulti sunt foarte suparati si nedumeriti pentru ca nu stiu cum sa procedeze cand copilul reactioneaza asa. Considera ca aceste reactii sunt semnele esecului educatiei lor. De multe ori ei recurg chiar ei la agresivitate, din cauza frustrarii ca nu pot face fata acestei responsabilitatii de a fi parinte.
Cercetatorii recomanda parintilor care se confrunta cu aceste crize:
- sa nu acorde atentie foarte mare, criza va trece de la sine;
- sa profite de particularitatea atentiei de a fi distrasa si sa le arate copiilor ceva important, ceea ce nu au vazut pana atunci;
- sa nu intrerupa brusc activitatea copilului, ci sa-i ofere un interval de timp pana la implicarea intr-o noua sarcina;
- sa-l ajute pe copil sa se adapteze la cerinte, de ex: cand vine ora mesei sa-i spuna trebuie sa mananci, te mai las putin dar trebuie sa mananci.
Psihanalistii considera ca aceasta criza reprezinta:
- mecanismul inlaturarii anxietatii de dependenta fata de adult;
- copilul invata sa respecte cerintele adultului
- cristalizarea eului, care incepe sa fie un factor autoreglator al conduitelor fata de adult.