Personalitatea paranoida

[Minola Bratoveanu]

Aceasta problema de sanatate psihica este foarte raspandita, paranoicii reusind sa se integreze bine social. Ajutarea lor este necesara, pentru echilibrul si armonia colectiva.
Psihopatologia si psihiatria identifica doua entitati patologice, gen psihoza paranoida (paranoia) si tulburarea de personalitate paranoida (psihopatia paranoida). Cele doua manifestari psihopatologice au multe in comun, mai precis anumite linii directoare.

Paranoicul, indiferent de modul in care se manifesta tulburarea sa psihica, este prin excelenta un mare egocentric. Mai mult decat atat, egocentrismul este impins aici la nivelul, agravant, de megalomanie. Pentru paranoic eul propriu este centrul oricarei realitati, al oricarei alte persoane, al oricarei dimensiuni sau realitati palpabile sau imaginare. Paranoicul este, pentru el insusi, un gen de divinitate atotputernica.

In romanul „Demonii” al lui Dostoievski este descris un personaj cu astfel de tendinte. Acesta considera ca nu exista Dumnezeu, deci el isi aroga statutul de Dumnezeu. Ca urmare, acest personaj considera ca poate decide asupra propriei vieti si asupra propriei morti dupa cum doreste fiinta sa „divina”, si, ca urmare, are o totala disponibilitate pentru sinucidere (pentru a-si putea demonstra starea de „nelimitare divina”).

Pacientul paranoic manifesta o mare rigiditate. Rigiditatea se manifesta in plan mental prin ideile prevalente. In mintea unui astfel de pacient exista unul sau mai multe nuclee paranoide, sau, altfel spus, un amalgam de emotii, afecte, stari pshice, structurate in jurul unei idei dominante (cel mai frecvent, o idee falsa). Ideea prevalenta (una sau mai multe) produce o restructurare a filozofiei despre lume si viata a pacientului respectiv.

Astfel se ajunge la interpretativitate. Altfel spus, viziunea sau gandirea persoanei in raport cu orice subiect este filtrata prin prisma ideii prevalente. Se ajunge la ideile delirante, la deliruri cu tematici variate. Astfel, perceptia mentala obiectiva asupra realitatii este deformata, distorsionata, devine profund subiectiva.

Relationarea cu persoanele atinse de aceasta tulburare poate fi relativ normala, in general, cat timp nu se atinge, intr-un fel sau altul, un nucleu paranoid (prin discutii, stimuli variati etc.). Din acel moment, paranoicul se refera in mod obsesiv la un anumit subiect, corelat direct sau indirect cu ideile sale prevalente. Mental vorbind, paranoicul este inflexibil, iar atitudinea sa este dura, autoritara, agresiva.

Toate aceste manifestari specifice tulburarilor de tip paranoid se nuanteaza in functie de specificul delirului sau a ideii prevalente. Putem vorbi despre delirul de grandoare, care presupune o convingere fanatica, iluzorie a individului in cauza asupra valorii sale inestimabile, genialitatii sale, etc. Problema este ca oamenii din jur nu-l vad la fel de extraordinar (il percep la adevarata sa valoare), ceea ce provoaca paranoicului o mare furie.

Daca realitatea concreta nu seamana cu viziunea distorsionata a paranoicului, atunci acesta cauta sa forteze realitatea sa semene cu ideile sale. Aceasta este problema tutror liderilor (politici, militari etc.) inzestrati cu o putere foarte mare, dictatoriala uneori. Ei trebuie sa fie recunoscuti de subordonatii lor ca fiind „cei mai...” si „cei mai...”. Astfel de nuclee paranoide se afla dealtfel in spatele oricarui cult al personalitatii.

Delirul de gelozie se refera, evident, la convingerea aberanta ca partenerul de sex opus este infidel. Delirul erotic se refera la anumite atractii sexuale imaginare, pe care paranoicul le proiecteaza asupra unei persoane de sex opus (apare astfel un gen de fixatie paranoica asupra unei persoane, care poate duce pacientul la urmarirea acelei persoane, hartuirea ei etc.).

Mania persecutiei se refera la delirul legat de conspiratia rauvoitoare (iluzorie) a tuturor oamenilor impotriva subiectului paranoic.

Delirul de urmarire se refera la convingerea aberanta asupra faptului ca este urmarit a subiectului paranoic (de catre „securisti”, „spioni”, „mafioti”).

Acesti pacienti sunt dificil de tratat doar prin intermediul psihoterapiei, psihologul clinician sau psihoterapeutul avand cel mai adesea nevoie de o colaborare cu medicul psihiatru (mai ales daca nu este doar o tulburare de personalitate, ci o psihoza).

Articol realizat de Minola Iuliana BRATOVEANU, psihoterapeut
Cabinet individual de psihologie - Bratoveanu Minola Iuliana

---

Alte subiecte postate de Minola Bratoveanu

Deprimarea, nevoia de a distruge propria persoana
Copiii, sprijin la batranete
Relatiile parinti-copii, intre asteptari si realitate
Imaginea de sine - intre sabloane colective si adevar
Sexualitatea, intre interzis si permis

[prichindelisor]

...

[prichindelisor]

...