Orgoliul si relatiile interumane

[Minola Bratoveanu]

Fiecare om are o doza de orgoliu sau de mandrie. Stima de sine a fiecaruia dintre noi porneste de la aprecierea a ceea ce suntem, a ceea ce am realizat, a ceea ce posedam etc. Pana la un anumit punct, o cantitate de orgoliu este benefica, pozitiva, pentru ca reprezinta o manifestare a iubirii de sine, ceea ce ne confera motivatie pentru a trai si a ne manifesta. Atunci cand aprecierea de sine depaseste insa limitele bunului simt, incep sa apara problemele. Un orgoliu mare poate indica nevoia acelei persoane de a i se recunoaste valoarea personala, de a avea un sentiment de superioritate asupra celor din jurul ei. Mesajul orgoliosului poate suna cam asa: "Eu sunt foarte valoros, tu nu esti, deci eu trebuie sa detin puterea, iar tu sa te supui". Prin urmare, orgoliul excesiv tinde sa stabileasca, chiar si la modul tacit, neexplicit, niste ierarhii si niste relatii de putere.

Orgoliosul este o persoana careia adesea ii lipseste simtul masurii, empatia, armonia interioara. O fiinta foarte orgolioasa nu mai reuseste sa realizeze faptul ca ii umileste, raneste, devalorizeaza pe cei din jurul sau, sau poate face toate aceste lucruri la modul constient. In forma sa agravata, orgoliul poate duce la aroganta, trufie, megalomanie, noncalitati insotite adesea de tupeu, nevoia de a provoca, agresivitate, tendinta de a sfida.

Orgoliul poate deveni odata cu trecerea timpului si un fenomen psihopatologic. Un paranoic, de exemplu, poate suferi de mania grandorii (sau delir de grandoare). In unele cazuri, pacientul poate realiza o identificare cu o personalitate faimoasa (politician, intelept, scriitor, artist etc.), solicitand recunoasterea gloriei sale, aprecieri numeroase etc. Alteori, un paranoic grandoman considera ca prin el insusi este o valoare cosmica inestimabila, si isi enumera multiplele „ realizari”, „merite”, „talente” etc.

Cei care au o gandire sanatoasa sesizeaza repede aceste tendinte, si fie il resping pe grandoman, fie il ignora. Evident, grandomanul este deranjat profund de aceasta atitudine (complet diferita de adoratia pe care o asteapta), si reactioneaza impulsiv, agresiv. Daca realitatea nu se muleaza conform pretentiilor sale, grandomanul va incepe sa mistifice realitatea, si sa interpreteze la modul fantasmagoric ceea ce se intampla in jurul lui.

Orgoliul execsiv indica intotdeauna o doza constanta de egocentrism. Astfel, persoana va acorda o atentie tot mai putina nevoilor celor din jurul sau, si dezvolta pretentii tot mai mari fata de acestia. Mentionam ca orgoliul exagerat, trufia, aroganta, pot insoti frecvent tulburarile de personalitate, gen psihopatiile. Psihopatul poate face mult rau fiintelor cu care vine in contact, fara a fi marcat de afecte negative, emotii sau conflicte morale, pentru ca el are convingerea ferma ca a procedat corect.
In aceste conditii, orgoliosii risca, in general, sa fie izolati de catre cei din jurul lor, sau sa fie tolerati, cu dificultate, de cei care depind intr-o forma sau alta de ei. Daca egocentrisml lor ajunge la o treapta profund antisociala, acest lucru poate duce la realizarea unor fapte penale, incarcerare sau moarte prematura.

Evitarea unor atitudini periculoase de acest gen este bine sa se inceapa prin educatia facuta copiilor. Cultivarea modestiei, iubirii, bunului simt, sociabilitatii, reprezinta o atitudine profund recomandabila. Legile nescrise ale relationarii interumane se intalnesc, in mod fericit, cu preceptele religioase, si astfel ni se arata, cu o tot mai mare claritate, cum sa devenim mai generosi, blanzi, afectuosi, spre desavarsirea umanului din noi.

Articol realizat de Minola Iuliana BRATOVEANU, psiholog
Cabinet individual de psihologie - Minola Iuliana BRATOVEANU

---

Alte subiecte postate de Minola Bratoveanu

Dependenta de relatii
Deprimarea, nevoia de a distruge propria persoana
Copiii, sprijin la batranete
Relatiile parinti-copii, intre asteptari si realitate
Imaginea de sine - intre sabloane colective si adevar