Narcisismul intre necesitate si patologie

[Simona Druncea]

Stima de sine ridicata, curajul, atitudinea increzatoare sunt atribute spre care tinteste majoritatea persoanele de succes si nu numai. Totusi, care este diferenta dintre a avea/ dori aceste atribute la cote normale si a exagera in manifestarea lor?
Adultii narcisici au experimentat dezamagiri profunde si unele deziluzii radicale fata de persoanele semnificative din viata lor in perioada copilariei. Adultii sanatosi accepta in mod realist faptul ca au anumite limite si pot face fata cu succes dezamagirilor, retragerilor, esecurilor, criticilor si deziluziilor. Propria lor valoare cat si stima de sine sunt constante si pozitive, nu sunt afectate in permanenta in mod substantial de catre evenimentele externe.

Narcisismul primar este in psihologie un mecanism de aparare comun in primii ani de viata (de la sase luni la sase ani) si are scopul de a proteja copilul de inevitabilele raniri si temeri care sunt implicate in procesul de separare-individuatie (procesul prin care bebelusul devine o entitate separata si individuala) al dezvoltarii.
Narcisismul secundar sau patologic se afla in centrul tulburarii de personalitate narcisica.

Indicatori ai tulburarii de personalitate narcisica:
- persoana isi exercita fortat atributii de lider
- nu recunoaste superioritatea celui care il conduce
- manifesta tendinte manipulative exacerbate
- manifesta invidie fara discernamant
- are toleranta scazuta la frustrare
- intra in competitie foarte des si nu are scrupule in „lupta” sa
- are intotdeauna certitudinea ca este cel mai bun dintre toti
- se imbata cu propria adulatie avand fantezii despre succes, atractivitate si putere
- se lauda pe sine si isi exagereaza realizarile si talentele proprii
- se afla intr-o continua vanatoare de lauda si admiratie si uneori poate provoca suferinte tertilor, doar ca sa se evidentieze
- se crede extraordinar/-a si special/-a
- nu este interesat/-a de emotiile celorlalti si nu le recunoste
- considera ca ceilalti trebuie sa fie de acord cu ideile si cu planurile sale si sa se ghideze cu sfintenie dupa ele ca si cand ar fi cele mai extraordinare
- profita de bunavointa celorlati si, astfel, ii exploateaza fara regrete
- dispretuieste persoanele pe care le considera inferioare, conform grilei sale de ierarhizare a valorilor
- este invidios si gelos pe alte persoane
- considera ca ceilalti sunt gelosi si invidiosi pentru realizarile sale
- nu poate mentine o relatie serioasa
- isi stabileste de cele mai multe ori scopuri nerealiste
-dincolo de superioritatea afisata, se simte rapid respins si ranit
- are stima de sine scazuta

Aceste trasaturi sunt rezultatul traumelor copilariei, ale faptului de a nu fi “vazut” de ceilalti, sau de a fi privit ca o extensie a parintilor, un simplu instrument de gratificare. Astfel, copiii cresc si devin niste adulti care nu sunt siguri daca “exista” (le lipseste un sentiment al auto-continuitatii) sau daca valoreaza ceva (lipsa unui sentiment stabil de auto-suficienta, a unei stime de sine stabile).

Persoana afectata de aceasta forma de narcisism cauta sa se alimenteze cu aceste „provizii narcisice” pentru a-si alimenta sentimentele de fragilitate si insignifianta, rezultate din inconsistenta stimei de sine.

De asemnea, abuzurile si traumele din copilaria timpurie genereaza strategii de a face fata si, ca atare, utilizarea unor mecanisme de aparare, inclusiv narcisismul. Una dintre strategiile de a face fata este retragerea in interior, cautarea gratificatiei la o sursa sigura, demna de incredere si disponibila oricand, propriul self.

Articol realizat de Simona Druncea, psiholog
Cabinet de psihologie - Simona Druncea

---

Alte subiecte postate de Simona Druncea

De la stres la sindromul burnout
Semne si simptome de stres excesiv la locul de munca
Detasarea versus alienarea depresiva
Rasul - un medicament la indemana oricui
Stres - vindecarea prin constientizare si autosugestie