Suntem dispusi sa acceptam ca putem gresi in aprecierile noastre? Statisticile demonstreaza ca destul de greu recunostem cand ceva nu decurge conform asteptarilor si previziunilor noastre. Cu toate astea a gresi este omeneste si cu cat ne asumam mai repede greselile facute cu atat creste probabilitatea de a invata ceva din ele. Insa, in majoritatea cazurilor ne distantam de erori pentru a pastra o imagine cat mai frumoasa despre cine suntem. Din nefericire, supraevaluarea propriei expertize conduce la asteptari nerealiste si se ajunge la a interpreta esecul ca fiind o piedica de netrecut.
Tindem sa gresim mai mult cand suntem foarte siguri de un rezultat, deoarece analiza noastra nu va lua in calcul toti parametrii implicati in derularea procesului pentru atingerea obiectivului pe care ni l-am propus. Bineinteles ca vina va fi cautata in alta parte, ci nu in modul in care am evaluat factorii care ar fi trebuit sa contribuie la atingerea scopului final.
De exemplu, esecul la un examen nu va fi privit prin prisma timpului alocat invatatului sau sistematizarii materiei pentru o memorare cat mai usoara si o invatare logica, ci va fi atribuit unor factori externi: “…a fost mult de invatat.”, “…materia a fost grea”, “…profesorii nu ne-au explicat”etc. De obicei lipseste “ce am facut eu”, fiind substituit cu “ceea ce au facut ceilalti”. De fapt, examenul a fost picat din cauza ca increderea a fost prea mare si nu s-a mai considerat necesara pregatirea temeinica.
Aceeasi supraevaluare poate fi observata in diferite alte activitati, riscam deseori pentru ca ne spunem ca nimic rau nu ni se poate intampla sau ca intr-un fel sau altul vom reusi sa gestionam situatia fara prea multe implicatii care sa ne afecteze negativ. Facem credite mari la banci fiind convinsi ca maine va fi la fel ca azi, folosim in exces cardurile overdraft spunandu-ne ca luna viitoare vom acoperi suma cheltuita, riscam la bursa luand in calcul doar perioadele favorabile, ne lansam in diverse afaceri doar in baza unui calcul simplu si a premisei “daca altii au reusit, de ce nu as reusi si eu”, achizitionam bunuri de care nu avem nevoie doar ca urmare a unui impuls de moment etc.
Toate aceste comportamente sunt consecinte ale impresiei ca detinem controlul si ca suntem mai bazati decat suntem in realitate. Aceasta impresie nu este o oglinda fidela, ci doar una care ne arata ceea ce vrem sa vedem. Insa, daca ne raportam la aceasta imagine cosmetizata, tendinta va fi sa ne propunem standarde pe care nu le putem mentine chiar daca vom avea sansa sa le atingem pentru scurt timp. In concluzie, ne vom minti si vom refuza sa credem ca evaluarile noaste sunt gresite. Astfel, vom oscila intre perioade de extaz si perioade de neagra deprimare, fara sa ne cunoastem niciodata adevarata valoare si fara sa obtinem echilibrul de care avem nevoie.
O calibrare a increderii in sine se obtine prin feedback. Insa, suntem dispusi sa-l primim sau chiar sa-l cerem? Increderea supradimensionata indica lipsa feedback-ului sau ignorarea acestuia.
Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog