Curajul de a renunta!

[Gabriela]

In functie de experientele noastre, renuntarea are pentru fiecare dintre noi o semnificatie diferita, pentru unii poate sa insemne renuntarea la un vis frumos, pentru altii poate fi renuntarea la un cosmar. In ambele cazuri e nevoie de mult curaj pentru a renunta.
Cand renuntam la indeplinirea unui vis, regretele se aduna si ne macina viata, zi cu zi. In timp, apar intrebarile despre “cum ar fi fost daca ….?”.
Bineinteles ca nu o sa aflam niciodata, dar o sa traim continuu cu gandul ca in mod sigur am fi fost “mai buni, mai frumosi si mai destepti”.
Renuntarea se face “in favoarea”, ci nu “in detrimentul” a ceva.
Din nefericire, este insotita de teama de a trai prezentul si de a face fiecare clipa sa merite decizia luata. Uneori, uitam sa ne bucuram de lucrurile frumoase din jurul nostru, traind intr-un viitor iluzoriu in care cream un personaj fantasmatic, il investim cu atributele puterii absolute (el poate orice) si ii dam rolul principal in marea scena a vietii.

In timpul asta, purtam ochelari de orbi si nu vedem drumurile ce se deschid in fata noastra.
Suntem atrasi de vis pentru ca ne ofera posibilitatea de a testa succesul, pe cand in plan real dorintele noastre sunt infranate de convingerile acumulate in timp.
Poate ca, gandindu-ne la beneficiile pe care am fi putut sa le avem, trecem pe langa sansa vietii noastre, o promovare, marea iubire, sau simplu fapt de a fi noi insine - dincolo de aparente, de asteptari, de mastile sociale. Insa, nciodata nu vom sti, pentru ca ochii mintii noastre privesc un alt film.
A renunta nu este un sfarsit de drum, ci doar un alt inceput.
Cum ar fi sa ramanem intinsi pe caldaram cand ne impiedicam si cadem?
Cu toate astea, ne ridicam, ne scuturam si mergem mai departe, mai atenti, evitand de data aceasta obstacolele. Astfel, am mai facut o achizitie, am invatat sa evitam sicanele din drumul nostru.
Renuntarea este acel recul de care avem nevoie pentru a ne urni intr-o directie care corespunde mai bine nevoilor noastre.
Este de ajuns sa privim putin in urma, sa facem o evaluare a experientelor pe care le consideram definitorii pentru noul drum, sa extragem esentialul, si asa cu temele facute sa ne aventuram in necunoscut, incarcati de clipa prezentului. Ne cunoastem trecutul, prezentul il construim pas cu pas, iar viitorul este doar un mare semn de intrebare. Putem sa ne propunem o tinta, dar nimeni nu ne poate oferi certitudinea ca vom ajunge acolo. Sta insa in puterea nostra sa ne bucuram de clipa prezentului, de ceea ce avem si de ceea ce suntem.
Poate ca unora le pare mai usoara renuntarea la un cosmar?
De exemplu, suntem ancorati de un loc de munca unde seful crede ca este stapanul de necontestat al adevarului. Orice s-ar intampla, el stie cel mai bine. Cu toate astea, timp de 10, 15 ani, sau poate chiar mai multi, ne-am trezit in fiecare dimineata si am pornit spre acel loc, in care, nicio clipa, nu am fost apreciati.
Daca ne gandim la investitia in acel cosmar, la strategiile pe care le-am dezvoltat pentru rezolvarea problemelor cu care ne-am confruntat, la dilemele pe care le-am avut de fiecare data si care au dat un sens zilelor, lunilor, anilor…., oare sa fie usor sa renuntam pentru un alt inceput?
Sau, daca ne gandim la doi parteneri dintr-o casnicie, care au uitat demult ce i-a adus impreuna, nu putem sa nu ne intrebam care-i legatura invizibila care-i face inca sa reziste in aceasta relatie? Desi ajung sa-si spuna cuvinte urate, isi rezolva conflictele prin bataie si sunt ca doi inamici care impart aceeasi cusca, nu doresc sa renunte la acest cosmar. Ba chiar au creat o dependenta.
Cum o sa fie viata unul fara celalalt?
Cum sa renunte la investitia lor? Doar au muncit o viata intreaga pentru a ajunge aici. Si-au invatat atat de bine rolurile si cunosc toate replicile, incat, pentru un nou inceput, e nevoie de mult curaj.

---

Alte subiecte postate de Gabriela

Sunt atat de furioasa incat ...!
Nu stiu ce-mi place, de obicei au ales altii pentru mine!
Dreptul la propriile alegeri!
Agresivitate prin inducerea sentimentului de vinovatie
Oare eu sunt de vina?