Logo DespreSuflet www.DespreSuflet.ro
  • Psihologie
  • Servicii Psihologice
  • Cabinete psihologice
  • Asociatii psihologice
  • Dezvoltare Personala
  • Biblioteca Online
  • Contact
  • Forum
  • Prima pagină ‹ Articole ‹ Gelozie
  • Schimbă dimensiunea fontului
  • Versiune printabilă
  • Termeni si conditii
  • FAQ
  • Înregistrare
  • Autentificare

Infidelitatea - mit si realitate

Ganduri si comportamente in gelozie; teama irationala de abandon; gelozia intre frati; gelozia in relatia de cuplu etc. Exprima-ti parerea despre Gelozie.
Scrie un răspuns
4 mesaje • Pagina 1 din 1

Infidelitatea - mit si realitate

Mesajde CONSTANTA VASILE » Mie Iun 30, 2010 9:13 pm

Exista o mitologie despre infidelitate care circula in presa si chiar in literatura de specialitate, care informeaza gresit oamenii si care face situatiile chiar mai dificile decat sunt.
Unele din aceste mituri sunt urmatoarele:
1. Oricine este necredincios; este un comportament normal si de asteptat. Conform unor statistici, se considera ca jumatate din barbatii casatoriti si o treime din femeile casatorite au fost necredinciosi cel putin o data. Este un procent destul de mare. Totusi, cei mai multi oameni sunt credinciosi in majoritatea timpului. Fara presupunerea de fidelitate, intimitatea devine dificila, iar mariajul un camp de batalie. Cei care se asteapta ca partenerul sa-i insele, au tendinta de a-i impinge sa o faca si de a face viata mizerabila pentru amandoi.
2. E bine sa ai o aventura; chiar ar putea revigora un mariaj monoton. Filosofia Playboy si Cosmopolitan incurajau infidelitatea ca un mod de a-i mentine pe barbati barbati si pe femei femei. Mai mult chiar, femeile au fost incurajate sa-si puna in practica fanteziile sexuale in numele egalitatii in drepturi. E adevarat ca daca o aventura este suficient de zgomotoasa, criza infidelitatii poate zgudui si cel mai solid mariaj. Orice criza are o functie de detonare; a arde casa din temelii poate fi un mod de a atrage atentia mai vizibil si cu circumstante mai atenuante. Oricat de utopice sunt teoriile, realitatea este ca infidelitatea, secreta sau nu, poate distruge un mariaj. Sunt putine casatorii care se termina cu divort fara ca unul din parteneri sa nu fi fost necredincios si adesea infidelitatea este tinuta in secret in timpul divortului si mult timp dupa aceea. Infidelitatea este conditia "sine qua non" a divortului.
3. Oamenii au aventuri pentru ca nu mai sunt indragostiti de partenerul lor. La o examinare mai atenta de fapt mariajul a fost bun pana in momentul inceputului aventurii si decizia ca nu mai sunt indragostiti de partener este doar un efort de a explica si justifica aventura. In fiecare mariaj sunt prezente numeroase sentimente, de la dorinta la dezgust, de la dragoste disperata pana la furie homicidala. Ar fi stupid sa reduci o astfel de bogata paleta emotionala la o singura intrebare "ma iubesti sau nu?" Daca te-ai indragostit de altcineva nu este un motiv sa-ti inseli partenerul. Daca oamenii au deficiente in capacitatea de a-si iubi partenerul, cum oare un act atat de plin de ura cum este tradarea ar putea restabili aceasta capacitate ?!
4. Oamenii au aventuri pentru ca au o sexualitate peste medie. Aventurile sunt legate de secrete. Infidelitatea nu are neaparat legatura cu sexul ci cu lipsa de onestitate. Cei mai precauti infideli pot avea intalniri caste, dar secrete, intalniri care nu satisfac tensiunea sexuala, dar care previn reconcilierea maritala sau intimitatea in casatorie. Aventurile implica sex de obicei, cel putin atat cat sa creeze un secret care sa pecetluiasca alianta conspirativa a aventurii si sa faca relatia tensionata, periculoasa si astfel excitanta. Multe aventuri constau in sex putin si prost si multe ore la telefon. In general cuplurile monogame au mai mult sex decat cei care fac sex la intamplare.
5. Aventurile sunt greseala "incornoratului". Obiceiurile patriarhale presupun ca atunci cand un barbat se culca cu o alta femeie, sotia acestuia are anumite deficiente estetice, sexuale sau emotionale. Ea a esuat intr-un fel. Teoriile feministe sustin ca o femeie isi inseala barbatul pentru ca acesta este un ticalos. Multi oameni cred ca aventurile sunt un raspuns normal la un mariaj imperfect si este prin definitie vina partenerului. Prietenii si rudele adesea isi releva prejudecatile privitoare la lipsa de incredere in casatorii, monogamie, intimitate, onestitate cand il incurajeaza pe infidel sa-si invinovateasca partenerul mai degraba decat pe el insusi. Un truc de evitare a responsabilitatii personale este de a blama insasi casatoria (prea devreme, prea tarziu) sau anumite caracteristici de neschimbat ale partenerului (prea batran, prea inalt, etc). Civilizatia si casatoria cer ca oamenii sa se comporte adecvat indiferent ce simt si sa-si asume responsabilitatea pentru faptele lor.
6. Este mai bine sa pretinzi ca nu stii ce se intampla. Sunt persoane care evita neplacerea si prefera sa vada cum totul se prabuseste decat sa strige "foc". Mariajul adulter poate fi vindecat doar cand nu mai exista secrete si infidelul nu mai trebuie sa se ascunda. Sigur ca ar fi de ajutor sa renunte si la aventura. Exista credinta ca infidelii trebuie sa-si nege la nesfarsit aventurile si sa-i dezorienteze pe "incornorati" astfel incat acestia sa se indoiasca de sanatatea lor mentala decat de fidelitatea partenerilor. De fapt minciuna continua si negarea sunt aspectele de neiertat ale infidelitatii.
7. Dupa o aventura divortul este inevitabil. De obicei majoritatea divorturilor au loc in urma unei aventuri. Daca se apeleaza la psihoterapie, cele mai multe mariaje adultere pot fi salvate si chiar pot fi mai puternice si mai intime decat au fost inainte de criza. Destul de rar "incornoratul" recurge la divort dupa o prima aventura a partenerului. Divortul are loc pentru ca infidelul nu poate iesi la timp din aventura sau nu face fata intoarcerii in mariaj. Prognoza dupa o aventura nu este severa, iar cei care s-au ratacit nu si-au pierdut intregul credit.
De multe ori infidelitatea este doar un simptom al problemelor unui cuplu. Cei doi nu-si discuta deschis aceste probleme sau o fac ineficient, acuzandu-se unul pe celalalt, fara a-si asuma partea de responsabilitate pentru ce se intampla intre ei si pentru exprimarea propriilor nevoi in viata de cuplu.
Apelarea la serviciile unui psiholog in astfel de situatii este adesea benefica, atat timp cat cei doi doresc sa-si reconstruiasca relatia
de Carmen Musat



Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE

Anxietatea ca stare si ca trasatura de personalitate
Aspecte ale relatiei feminin-masculin
Importanta mamei in procesul de dezvoltare a copilului
Mass-Media - “Cainele de paza al democratiei”
Importanta tatalui in dezvoltarea individuala

CONSTANTA VASILE
Maestru
Maestru
 
Mesaje: 479
Membru din: Sâm Aug 08, 2009 9:55 pm
Localitate: Bucuresti





ALTE ARTICOLE

  • Anxietatea ca stare si ca trasatura de personalitate
  •  
  • Cum se protejeza mintea noastra?
  •  
  • Cum sa scapi de timiditate?
  •  
  • Aspecte ale relatiei feminin-masculin
  •  
  • Importanta mamei in procesul de dezvoltare a copilului
  •  
  • De ce iubirea “nu dureaza” prea mult…?!
  •  
  • Dorinta sexuala
  •  
  • Cum sa spunem NU
  •  
  • Familia multietnica si deficitul de limbaj la copil
  •  
  • Aspecte ale consilierii familiei copilului cu autism
  •  

    Sus

    Re: Infidelitatea - mit si realitate

    Mesajde raluk_dumi » Vin Iul 02, 2010 8:48 pm

    Cred ca divortul este cea mai buna solutie. Din moment ce omul de langa tine te inseala...nu stiu cata incredere sa mai ai ca nu o va mai face. Banuiesc ca exista mereu un motiv pentru a insela, probabil nu este multumit, satisfacut de acea relatie.
    raluk_dumi
    Junior
     
    Mesaje: 2
    Membru din: Vin Iul 02, 2010 8:38 pm
    Sus

    Re: Infidelitatea - mit si realitate

    Mesajde Mihai » Lun Iul 05, 2010 2:52 pm

    Cred ca divortul este cea mai buna solutie


    intr-adevar... e o solutie la indemana... insa este in acelasi timp si o fuga.. (o scapare).

    Insa, acum... depinde, de la caz, la caz... pentru ca uneori, solutia este iesirea.

    Cat despre inselat... ce sa zic, de multe ori pleaca chiar din mijlocul relatiei... cat de bine cunosti persoana care sta langa tine, si cat de bine te cunosti cu adevarat pe tine?
    Avatar utilizator
    Mihai
    Moderator
     
    Mesaje: 67
    Membru din: Dum Iul 26, 2009 5:21 pm
    Localitate: Bucuresti
    • YIM
    Sus

    Re: Infidelitatea - mit si realitate

    Mesajde raluk_dumi » Dum Iul 18, 2010 8:28 pm

    :( ai dreptate..dar parca as prefera sa stiu ca sunt singura nu langa un om care ma inseala...acum sper totusi ca lumea sa nu fie asa de rea:D sa fim fericiti ;)
    raluk_dumi
    Junior
     
    Mesaje: 2
    Membru din: Vin Iul 02, 2010 8:38 pm
    Sus


    Scrie un răspuns
    4 mesaje • Pagina 1 din 1

    Înapoi la Gelozie

    Cine este conectat

    Utilizatorii ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat şi 1 vizitator

    • Prima pagină
    • Echipa • Şterge toate cookie-urile forumului • Ora este UTC + 2
    Powered by phpBB © 2000, 2002, 2005, 2007 phpBB Group
    Translation/Traducere: phpBB România
    phpBB SEO

    Powered by SC REFRAMING SRL

    Copyright 2011 DespreSuflet.
    Toate drepturile asupra site-ului www.despresuflet.ro apartin SC REFRAMING SRL.
    Reproducerea integrala sau partiala a textelor din orice pagina a site-ului www.despresuflet.ro
    este posibila numai cu acordul prealabil scris al SC REFRAMING SRL.
    Pirateria intelectuala se pedepseste conform legii.

    DespreSuflet Logo RSS        DespreSuflet Logo Sitemap               Psiholog in Bucuresti Logo