Aphephobia este o fobie mai rar intalnita si se manifesta prin o exagerata protectie a propriei persoane si a spatiului personal. Aphefobicului ii este teama ca s-ar putea contamina de la persoana care-l atinge sau pe care o atinge. Aceasta teama se manifesta chiar si cand aphefobicul cunoaste foarte bine cealalta persoana.
Aphephobia se incadreaza in fobiile specifice si este insotita de aceasi frica irationala la expunerea la un obiect sau situatie specifica. In cazul acesta, frica este declansata la urmatorii stimuli: atingerea facuta de o persoana de sex opus, gandul anticipatoriu de a atinge sau a fi atins de cineva.
Uneori, in cazul femeilor, poate fi asociata cu frica de un asalt sexual. O intalnim insa si la baietii care au fost victimele abuzurilor sexuale, acestia spun ca simt atingerea ca fiind “ceva care arde precum focul”. Reactia este evitarea contactului cu obiectul sau cu situatia care provoaca aceasta frica, iar in cazurile mai severe se ajunge chiar la evitarea oricarei mentionari despre stimulul fobic. Desi persoana recunoste ca frica este irationala, nu reuseste sa-si controleze anxietatea provocata de anticiparea unui eveniment in sensul acesta si uneori dezvolta atacuri de panica. Gandul ca s-ar putea contamina prin atingerea altei persoane invalideaza si conduce la dificultati in mentinerea unui stil de viata normal.
Situatiile in care aceasta fobie se poate manifesta sunt diverse: in mijloacele de transport in comun, la locul de munca, in familie, pe strada, si oriunde intr-un oras populat.
In general, specialistii sunt de acord ca fobiile sunt declansate in urma unei combinatii de factori externi (evenimente traumatice) si interni (predispozitia genetica sau ereditara). Cauzele celor mai multe fobii pot fi gasite in anumite evenimente care s-au petrecut in primii ani ai copilariei, dar se pare ca si chimia creierului impreuna cu experienta de viata (realitatea subiectiva) au un rol important in declansarea acestor fobii.
In aphephobie este posibil ca evenimentul traumatizant sa aiba legatura cu o atingere, semnificata la momentul respectiv ca neplacuta sau nepotrivita. Atingerile nepotrivite sunt intalnite deseori in cazul victimelor unui abuz sexual sau fizic (pedeapsa corporala). Dar, de asemenea, aceasta frica poate sa fie relationata si de un deficit afectiv din copilarie ca urmare a lipsei de imbratisari sau a rarelor atingeri din partea parintilor. Astfel, copilul a invatat un pattern pe care-l aplica la randul lui in viata de adult.
Simptomele aphephobiei sunt asemnatoare cu simptomele intalnite in majoritatea fobiilor specifice, dar fiecare individ are un set de simptome pe care-l parcurge. Simptomele generale sunt: lipsa controlului, anxietate extrema, atacuri de panica la anticiparea contactului cu stimulul fobic, puls rapid, palpitatii, senzatii de ameteala, transpiratie excesiva, tensiune musculara, uscarea gurii, incapacitate de pastrarea calmului, dificultate in articularea cuvintelor sau a propozitiilor. Pentru a suporta mai usor aceste stari, aphefobicul recurge la medicatie. Desi pe termen scurt il ajuta, aceasta fobie nu dispare si va fi prezenta de cate ori se va confrunta cu stimulul provocator.
Cand in cele din urma realizeaza ca sansele sunt foarte mici de a duce o viata normala, aphefobicul, care de obicei isi cunoaste diagnosticul, apeleaza la sprijin profesional pentru a reusi sa inlature factorul irational din frica sa.
Metodele prin care se poate obtine controlul asupra aphephobiei sunt: psihoterapia, hipnoterapia, terapia prin expunere controlata la stimulul fobic (desensibilizarea treptata), exercitii de relaxare, grupuri de suport pentru persoane care sufera de aceeasi fobie, programare neuro-lingvistica.
In toate fobiile este important sa se evalueze gradul de invalidare pentru a se alege o strategie de combatere. Un exemplu in acest sens ar fi, daca locuiesc si imi desfasor activitatea intr-un oras in care nu exista metrou, dar totusi am o fobie de metrou, cu siguranta voi putea sa am o viata normala, care sa nu fie afectata de aceasta frica. Asadar, cand riscul este foarte mic de a se intra in contact cu stimulul fobic, nu este necesar ca persoana sa intervina pentru schimbarea acestei situatii.
Frica de atingere mai poate fi intalnita si cu urmatorii termeni: haphephobia, haptephobia, aphenphosmphobia, chiraptophobia, thixophobia. Termenul isi are originea in limba greaca si este format din “haphe”, cu sensul de atingere, si “phobos”, cu sensul de frica.
Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog