Familia modernă se caracterizează printr-o accentuată flexibilitate a structurii de autoritate şi putere. Nu mai există un model unic, dominant, în care bărbatul decide, atât în privinţa hotărârilor care vizează viaţa conjugală, cât şi a celor care privesc relaţia parentală, aşa cum se întâmplă în tradiţionalitate. Relaţia modernă surprinde reciprocitatea puterii şi autorităţii, pe diferite nivele şi în diferite intensităţi, în contextul mai general al unui egalitarism afirmat şi, tot mai des, pus în practică. Plecând de la aceste considerente şi analizând actualele tendinţe, ca o alternativă la aceste stiluri de viaţă, putem aprecia că, în viitor, valoarea focală ar fi individualitatea, susţinută de competiţie, nonconformism, singurătate. Autoritatea şi puterea în familia modernă se află într-un permanent proces de construcţie şi reconstrucţie, în funcţie de negocierile ce au loc între parteneri, de atitudinile şi comportamentele acestora vis-a-vis de rolurile pe care le îndeplinesc în familie şi de statusurile ocupate în afara ei.
Având în vedere aceste modificări, pot apare două efecte majore:
Realizarea unui compromis între tendinţa femeii de a deveni o fiinţă mobilă – activă – autonomă şi acceptarea de către bărbat a unei forme atenuate de sedentarism, pasivitate-dependenţă. Cu alte cuvinte, o întâlnire a celor două sexe într-un punct de echilibru, o simbioză între viaţa publică şi cea privată, valorizate, atât de către bărbat, cât şi de către femeie. Acest model de relaţionare între cele două sexe ar reprezenta forma cea mai viabilă şi funcţională de uniune şi, poate, unica soluţie de a salva familia, ca instituţie socială, în perspectiva anilor ce vor urma.
Nerealizarea compromisului între tendinţa femeii de a deveni o fiinţă mobilă – activă – autonomă şi acceptarea de către bărbat a unei forme atenuate de sedentarism pasivitate- dependenţă. Nu va exista, practic, un punct de echilibru, ci o permanentă întrecere între femeie şi bărbat (în a-şi dovedi lor înşişi, dar şi celuilalt că sunt mai buni), o competiţie a sexelor în care cuplul nu are prea mult de câştigat. Desigur, în anumite domenii femeile vor întrece bărbaţii, în altele vor rămâne în urma lor, manipularea fiind una din modalităţile la care se va apela în această înfruntare care pune mai presus mândria şi nu raţiunea, ambiţia şi nu sentimentul.
Având în vedere schimbările intervenite în trecerea de la tradiţionalitate la modernitate,
se consideră că societatea contemporană impune generalizarea a trei tipuri de femei :
1) Femeile care adoptă o orientare „masculină”. Preferă ocupaţiile rezervate bărbaţilor, manifestă opoziţie faţă de relaţiile erotice şi faţă de căsătorie. Dacă intră, totuşi, în asemenea relaţii, le perturbă prin străduinţa de a-şi impune dominaţia, de a fi superioare partenerului. Le putem numi femei “agresive”.
2) Femeile care nu refuză rolul lor feminin, dar care conştientizează că sunt inferioare
bărbaţilor, osândite să joace un rol secundar. Ele îşi îndeplinesc rolul mai mult din obligaţie şi mereu încearcă să schimbe câte ceva, în lupta cu ele însele şi cu ceilalţi, nerenunţând uşor, chiar dacă întâmpină dificultăţi. Le putem numi femei “izolate”.
3) Femeile care nu vor să-şi schimbe rolul, pentru că nici nu conştientizează că se poate acest lucru. Ele îşi îndeplinesc rolul ştiut, convinse fiind că aceasta este menirea lor. În ceea ce fac pun pasiune, valorizează uneori excesiv iubirea şi devotamentul. Le putem numi femei “docile“.
Pe de altă parte, vom vedea dacă parteneriatul modern implică şi existenţa a tipurilor de bărbaţi.