Cercetarea familiei tradiţionale a reliefat că valoarea focală a stilului de viaţă o constituie autoritatea. În general, autoritatea implică raporturi de inegalitate. Din acest punct de vedere, în familia tradiţională raporturile de inegalitate sunt foarte mari şi unidirecţionale, şi aceasta datorită faptului că femeia este supusă. Rolurile sunt distribuite în funcţie de ierarhie, conformism, putere. Acestea definesc un stil de viaţă a familiei ce consacră superioritatea părinţilor asupra copiilor, vârstnicilor asupra tinerilor, a bărbaţilor asupra femeilor, a fraţilor mai mari asupra celor mai mici etc. Autoritatea bărbatului este rar pusă sub semnul întrebării pentru că aşa se perpetuează modelul, preluat prin imitaţie, şi orice atitudine de negare a acestuia duce la etichetare, marginalizare, stigmatizare.
Opusă, dar nu totalmente, familiei tradiţionale este familia modernă. Modernitatea este diferită sau chiar opusă percepţiilor tradiţionale, referindu-se la produse ale culturii, instituţii, forme de organizare socială, moduri de comportare. Societatea modernă este mereu în schimbare, iar în momentul în care modul de viaţă tradiţional e înlocuit de unul mult mai complex, avansat tehnologic, modernitatea apare ca efect al acestor schimbări. Prin contrast, familia modernă se bazează pe individualism ca valoare, ceea ce explică creşterea spectaculoasă a numărului divorţurilor şi toleranţa din ce în ce mai mare faţă de acest fenomen social, femeia capătă independenţă economică, copiii au un mai mare control asupra propriului destin. Pe lângă avantajele aduse de modernitate oamenii trebuie să facă faţă unor noi provocări, unor noi conflicte şi dezavantaje.
Valorile familiei moderne întemeiază un stil de viaţă distinct de cel al familiei tradiţionale: autorităţii i se substituie ca valoare focală cooperarea. Şi ea este susţinută de valori ca: egalitatea, schimbarea, comunicarea.
Se consideră că parteneriatul modern implică existenţa a trei tipuri de bărbaţi:
1) Bărbatul care acceptă noul rol şi îl efectuează din convingere, punând pasiune în tot ce face şi creând condiţiile unei relaţii funcţionale, bazate pe înţelegere şi respect reciproc. Îi putem numi bărbaţi “docili”.
2) Bărbatul care nu acceptă noul rol, dar îl efectuează fără convingere, implicându-se atât cât relaţia să nu devină disfuncţională. Îi putem numi bărbaţi “izolaţi ”.
3) Bărbatul care nu acceptă noul rol şi nici nu îl efectuează, considerând că relaţia de tip tradiţional e indicată pentru funcţionalitatea cuplului. Îi putem numi bărbaţi “ agresivi ”.
Aceste trei tipuri de bărbaţi pot fi raportate la cele trei tipuri de femeie, prezentate anterior.
Nu ar trebui să ne mirăm aflând că si copii rezultaţii in urma constituirii familiei moderne pot fi grupaţi într-o tipologie. Vom citi despre asta într-un articol următor.