Pe ring: lupta pentru control dintre parinti si copii

[psychedeli]

In sanul familiei noastre invatam pentru prima data sa luptam, invatam despre victorie si infrangere, despre a fi activ si despre a fi pasiv, despre a prelua conducerea si despre a ceda. Cand pasim dincolo de usa caminului, cunoastem déjà tehnici de pastrare sau pierdere a controlului.
Cel mai dificil este pentru copii sa se lupte cu propriile dorinte imediate iar luptele pe care le-am dat in primii ani de viata, invatand sa dominam, controlam, stapanim, influentam, subjugam sau sa ne potolim impulsurile ne invata sa ne controlam.
Invatam greu ce este aceea rabdare. Nu este greu sa ne lipsim de ceea ce ne dorim imediat, sa refuzam si sa amanam. De timpuriu, persoanele adulte din viata noastra ne ingradesc placerile si asteapta de la noi sa ne autocenzuram.
Capacitatea noastra de a ne autocontrola este ineficienta si nesigura. Pe masura ce ne maturizam, invatam putin cate putin sa ne autocontrolam, dar nu renuntam niciodata la satisfacerea propriilor dorinte.

De cum ne nastem, parintii incep sa ne impuna standardele lor cu privire la bine si rau, corect si gresit. Ne confruntam cu o serie de “nu-uri” restrictive si de “da-uri” aprobatoare. Rusinea si vina pe care le simtim atunci cand incalcam restrictiile si mandria pe care o simtim atunci cand urmam “da-urile” ajuta la construirea a ceea ce mai tarziu va deveni supraeul si constiinta noastra.
Putem intelege constiinta ca instalarea parintilor in mintea noastra, interiorizarea si adoptarea interdictiilor morale si a ideilor lor. Constiinta se naste ca o forta care ne opreste din a face rau, chiar daca nimeni nu ar afla. Studiile recente sugereaza ca nasterea constiintei are loc undeva in cursul celui de-al doilea an.
Pentru a evita povara vinii, ne ferim a face greseli folosind autocontrolul. Asa am invatat sa ne controlam impulsurile de a lua ceea ce vrem si de a ucide ceea ce uram, reprimandu-le, scotandu-le din constiinta. Sau ne multumim cu un inlocuitor, sau cu un dram in loc de mult, sau ingropam un impuls negativ si sustinem ca simtim exact opusul, dar dorintele noastre ascunse niciodata nu pot sa fie chiar atat de ascunse.

Impulsivitatea naturala de a ne satisface imediat este temperata atunci cand invatam sa asteptam, sa avem putina rabdare. Controlul nu inseamna numai constrangere, ci si stapanire.
Bebelusii vin pe lume mai neajutorati decat progeniturile altor specii, urmand ca pe parcursul urmatorilor zece-douazeci de ani, unii sa dobandeasca un anumit control asupra mediului in care traiesc, altii sa dobandeasca un sentiment profund de neajutorare. Categoria din care vom face parte, cat de devreme sau cat de des si intens vom trai sentimente de neputinta sau de eficacitate, depinde de experienta noastra personala, de prezenta sau privarea maternala.
Ives Hendrick vorbeste de instinctul de a stapani care produce o placere primara. Acest instinct de a controla si modifica mediul in care traim este un proces de expansiune a sinelui, un proces in care asimilam din ce in ce mai mult din mediu nostru si imprejurimi incat sa putem controla si mai mult.
Pentru a ne putea opri din a ne aventura in neant avem nevoie de autoritatea parintilor. Avem nevoie de ea atunci cand suntem speriati sau impotmoliti.

Insa, daca fiecare exploarare ne este impiedicata de “stai”, “fereste-te”, “ai grija”, curiozitatea noastra voioasa, increderea in calitatile noastre vor fi sufocate. Daca parintii ne vor proteja si vor avea grija de noi dar lasandu-ne sa fi noi insine, vom ajunge la varsta de 2, 4, 10 anisori nerabdatori sa ne continuam stradaniile de a ne controla si gestiona particica noastra de lume. Ajungem sa invatam ca notiunea de control are doua conotatii: retinere – amanarea si refuzarea gratificatiei si folosirea cunostintelor si abilitatilor – satisfactia de a fi eficient si de a fi la carma.
Unii dintre noi se poate sa aiba mame care si-au descoperit, exercitandu-si functia de mama, o putere care le-a scapat toata viata, respectul de sine amplificat de rolul “mamei care stie intotdeauna cel mai bine, care stie ce este corect, ce este bun si ce are valoare”. O astfel de mama, dependenta si moale in toate celelalte relatii, prospera in noul ei rol de ingrijitor omnipotent, rol ce depinde insa din lipsa noastra de putere.

Articol realizat de Delia Ciobancan, psihoterapeut de familie si cuplu
Cabinet individual de psihoterapie-Delia Ciobancan

..

---

Alte subiecte postate de psychedeli

Renuntarea la fumat
Renuntarea la relatie sau cum suportam sa ni se dea papucii
Nevroza conjugala
Ce trebuie sa stie fetele despre pubertate?
Cum sa scapi de o iubire nesanatoasa