Ce il determina pe copilul meu sa minta?
Minciunile pe care le spun copiii, chiar dacă uneori par nevinovate, ar trebui să dea de gândit părinţilor. Dar şi mai importante pentru dezvoltarea copilului sunt minciunile pe care le spun părinţii copiilor. Punerea unei bariere în discutarea unor probleme delicate din viata copilului sau răspunsurile mincinoase care induc copilului o stare de frustrare conduc la rezultate dăunătoare în calea dezvoltarii psihice fireşti a copiilor.
Minciuna apare o dată cu vârsta, ea nefiind un comportament înnăscut, ci unul de adaptare. La copii minciunile sunt majoritar pro-sociale şi nu anti-sociale. Ca repartizare a conţinutului minciunilor s-a constatat că, în general, copiii spun mai multe minciuni prosociale colegilor (pentru a intării comunicarea de grup) şi mai multe minciuni egoiste mamelor lor (pentru a evita pedepsele şi a-şi consolida independenţa). Numărul şi ocurenţa minciunilor la copii depinde însă în mod direct de mediul familial, de fundalul educaţional şi cultural al părinţilor, de comportamentul modelelor adulte din anturajul lor.
Cele mai frecvente motive pentru care un copil minte sunt următoarele:
- ascunderea faptelor rele;
- a insucceselor;
- a anumitor aspecte legate de persoana sa sau de a altora, dintr-o proastă înţelegere a prieteniei şi a solidarităţii;
- ascunderea adevărului (neplăcut) din timiditate, ruşine, lipsă de curaj, laşitate;
- uneori chiar din dorinţa de a menaja sensibilitatea părinţilor;
- severitatea excesivă a părinţilor;
- restricţiile absurde;
- anturajul;
- exemplul negativ al părinţilor (părinţii i-au minţit pe copiii sau alte persoane în faţa copiilor);
- lipsa de unitate în cerinţe;
- fantezie, curiozitate, mister;
- inconştienţă;
- dorinţa de a obţine anumite favoruri, de a-şi satisface anumite plăceri;
- lăcomie, egoism;
- dorinţa de afirmare, vedetism;
- greutăţi familiale;
- lipsa de bun simt, de respect;
- răzbunare;
- plăcerea de a păcăli;
- comoditate;
- lene;
Minciuna poate să apăra atunci când una sau mai multe din situaţiile de mai jos sunt prezente:
1. Înţelegerea copilului. Copii intre 3 şi 6 ani pot confunda unele fenomene şi fapte între ele şi din acest motiv să deformeze realitatea. Însă ei nu mint, pentru că nu o fac cu intenţie, ci dintr-o incapacitate de înţelegere datorată vârstei şi dezvoltarii mentale. La vârsta preşcolară copilul va spune povestiri fantastice. Acestea sunt normale şi bune pentru copil dezvoltându-se creativitatea şi imaginaţia. Cu toate acestea se poate ajunge la minciună când copiii nu sunt ajutaţi să facă diferenţa dintre realitate şi imaginar.
2. Intenţii bune. Un copil poate spune o minciună pentru a calma lucrurile în familie. De exemplu atunci când părinţii se ceartă pot spune că au avut un succes pe care nu l-au avut pentru că aşa crede că se vor rezolva lucrurile. Sau solidaritatea fata de un coleg de clasă care a spart geamul. Deşi toata clasa ştie nimeni nu spune adevărul pentru că ar fi considerat un pârâcios.
3. Complexe de inferioritate. Sentimentele de inferioritate faţă de cineva îl poate face pe un copil să mintă. Unii copii ascund insuccesele, insatisfacţiile pentru că nu vor să fie priviţi cu compătimire. Vor să apară ca persoane ce merită şi se bucură de respect.
4. Neîncrederea şi teama. Dacă între un copil şi alţii sau între copil şi părinţi se instalează neîncrederea se poate ajunge la minciună. Neîncrederea se creează din cauza inconsecvenţei părinţilor, care îi derutează pe copii. Teama este şi mai periculoasă. Îl face pe copil să se închidă în sine şi să spună minciuni pentru a se salva.
5. Atragerea atenţiei. Când copii nu primesc atenţie sau afectivitate suficientă din partea părinţilor, încep să simuleze anumite dureri sau necazuri pentru a şi-i apropia. Părinţii devin îngrijoraţi şi le dau mai multă atenţie .
6. Minciuna că mijloc de îndeplinire a unor dorinţe nesatisfăcute. Rigiditatea părinţilor în ceea ce priveşte îndeplinirea dorinţelor copiilor îi pot determina pe aceştia din urma să mintă pentru a obţine ceea ce vor.
Părinţii au obligaţia de a cunoaşte dorinţele copiilor şi de a-i face să inteleaga de ce o dorinţa poate fi îndeplinita şi alta nu.
7. Reacţie împotriva dependenţei. Când părinţii nu le lasă copiilor un spaţiu personal şi încearcă sa-i controleze, aceştia din urmă sunt tentaţi să mintă pentru a nu-i înfrunta direct pe părinţi. Aceasta se întâmplă mai ales în cazul preadolescenţilor şi adolescenţilor care simt nevoia de independenţă.
8. Arma împotriva celorlalţi. Unii copii care au făcut ceva rău aruncă cu laşitate vina pe altcineva. Alţi copii chiar ţes intrigi pentru a rupe legătura dintre doi prieteni. Unii copii care sunt supăraţi pe colegi sau pe părinţi aduc o vină mincinoasă sau spun o minciună pentru a se răzbuna pe aceştia.
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
SCHIMBAREA CARIEREI IN PERIOADA DE TRANZITIE
CE SE ASCUNDE IN SPATELE FURIEI ?
SENTIMENTUL DE FURIE
VIOLENTA DOMESTICA
CU PRIETENE ALATURI SAU MAI BINE SINGURA ?
SCHIMBAREA CARIEREI IN PERIOADA DE TRANZITIE
CE SE ASCUNDE IN SPATELE FURIEI ?
SENTIMENTUL DE FURIE
VIOLENTA DOMESTICA
CU PRIETENE ALATURI SAU MAI BINE SINGURA ?
