Controlul parental

[psychedeli]

In psihologia infantila exista un consens general asupra faptului ca prea mult control parental are aceleasi efecte negative ca si prea putin control. Un parinte care ofera tot, care ne da orice vrem atunci cand vrem, ne va crea iluzia ca putem controla tot si pe oricine. Daca, pe masura ce ne aventuram spre a ne fauri destinul, ne aminteste mereu ca suntem prea mici, prea neputinciosi, inca nepregatiti, dependenti de ei, ca este prea riscant sa facem un pas in afara, sau ne cultiva in constiinta un sambure de vinovatie care incolteste in momentul in care am indrazni sa trecem peste voia lor, ne invata cum sa devenim insuficienti, nesiguri si nemultumiti.

Dar cine sunt parintii? Sunt acei adulti care, nu cu mult timp in urma, au trecut prin criza identitatii din perioada adolescentei; s-au luptat sa creeze un eu autentic, construind o constiinta a sinelui, neimpusa de altii, chiar daca aproape de valorile propriilor parinti; si-au construit controlul asupra corpului si asupra psihicului; au renuntat sau nu la ceea ce au dobandit, in favoarea placerii de a trai in cuplu; au echilibrat personalitatea egoista a tanarului cu cea iubitoare a parintelui; iar acum se trezesc amenintati de stirbirea controlului sau controlati de copii.

In familiile in care predomina un control ferm care compenseaza lipsa puterii din alte arii ale vietii, parintii transmit copiilor mesaje duble. Pe langa nevoia lor ca noi sa ne simtim nelalocul nostru si fara putere, ni se comunica inca un mesaj – ca trebuie sa-i facem sa se simta mandri de noi, ca trebuie sa le intretinem sentimentul de superioritate. Mesajul ambivalent al unuia sau al ambilor parinti “trebuie sa reusesti pentru mine/ pentru noi si trebuie sa esuezi pentru mine/pentru noi” ne tulbura, ne deprima, ne prinde intre succes si esec.

O mama intruziva face pentru noi ceea ce am vrea sa realizam singuri, nerabdatoare sa ne verifice fecare miscare, sa ne avertizeze, sa ne termine propozitia inainte ca noi sa o rostim, repezindu-se sa ne ajute, sa ne corecteze si sa ne protejeze. Mereu prin preajma, ea reuseste sa ne zdrucine increderea ca putem reusi si singuri.
Ca adulti, vom aplica modelele de control invatate in copilarie, celor din jurul nostru si mai ales copiilor nostri. Dar exista si posibilitatea sa fugim speriati in directia opusa. Daca am avut parte de parinti severi, poate ca ne vom creste copiii fara limite sau constrangeri.
Dar in timp ce ne amagim ca am scapat de autoritatea stricta din trecutul nostru, o putem reinvia, fara sa intuim, treziti sub o conducere autoritara, insa de data asta cel care guverneaza este propriul nostru copil-tiran.

Parintii incearca sa-si opreasca copiii de la nenumarate lucruri pentru a evita sa li se intample si copiilor ce li s-a intamplat lor. Ei ar trebui sa-si dea seama ca singura modalitate de a invata este sa ti se intample si tie. Cum ar putea copiii invata, daca parintii nu vor sa renunte la controlul asupra lor?

Autor: Ciobancan Delia – psihoterapeut de familie si cuplu
Cabinet individual de psihoterapie-Delia Ciobancan

..

---

Alte subiecte postate de psychedeli

Teama de intimitate
Cum sa scapi de o iubire nesanatoasa
Nevroza conjugala
Renuntarea la relatie sau cum suportam sa ni se dea papucii
Renuntarea la fumat