Una din cele mai mari provocari in viata de familie este aceea de a nu fi de acord cu sotul sau sotia in privinta educatiei copiilor. Fiecare are stilul propriu de a-i creste, despre care crede ca este cel mai bun. Standardele pot fi inacceptabil de joase sau de inalte, iar calea de mijloc nu se arata de la sine. Desi iubirea este prezenta intre cei doi soti iar ei isi iubesc copilul, divergentele legate de diferenta intre stiluri pot provoca nefericire in camin. Fiecare parinte se asteapta ca celalalt sa fie de acord cu ideile, conceptiile si comportamentele educative si sa urmeze aceasi strategie pana la capat.
In repetate randuri, cand unul dintre parinti nu se ridica la asteptarile celuilalt, sotii se resping. Femeile insista cel mai mult, iar sotii satui se retrag din relatia cu sotia si cu copiii. Iesind din aceasta lupta, in care nimeni nu castiga, toata lumea sufera.
Daca ganditi des: ”Ori se intampla asa cum vreau, ori deloc”, atunci sunteti un parinte cu o gandire absolutista. Aceasta gandire va face sa credeti ca, daca o sarcina nu este indeplinita pe masura standardelor proprii inalte, ea este nepotrivita. Vedeti doar doua moduri de a face un lucru: modul propriu si modul gresit.
Exista mai multe cai de a face bine lucrurile si daca fiecare renunta cate un pic de a-si impune stilul sau accepta stilul diferit al celuilalt, se ajunge la concluzia cercetatorilor care afirma faptul ca unui copil ii este bine sa aiba parte de ambele stiluri educative. N-ati vrea ca sotul sa fie “mama” copiilor si nici sotia sa fie “tata” pentru copii, dar nici ca un singur parinte sa aiba ambele roluri.
In unele familii, lupta dintre soti pentru a castiga suprematia statutului de educator al copiilor depaseste pragul normal si se ajunge la dimensiunea unui conflict efervescent care ii copleseste pe copii. Acest conflict ascunde de cele mai multe ori o trauma a propriei copilarii in interactiunea cu parintii, dar poate la fel de bine sa mascheze si o neintelegere mai veche dintre soti. In cresterea copiilor, cei doi trebuie sa se admita ca parteneri care discuta despre stilurile diferite de educare, colaborand in punctele in care metodele difera.
Se stabilesc cateva reguli de baza in sfera familiala si fiecare este lasat sa faca lucrurile in felul lui, fiindca fiecare dintre parinti poate invata anumite lucruri de la celalalt.
Un lucru important, dar de care se tine cont in familii foarte putin, este felul in care va exprimati dezacordul fata de stilul educational al partenerului. Incercati sa nu o faceti de fata cu copiii, ei nu trebuie sa va auda cand contraziceti si sabotati deciziile celuilalt parinte. Asta poate reduce respectul copiilor fata de acel parinte cat si fata de parintele opozant si certaret. Neintelegerile dintre soti ar trebui mereu rezolvate in conversatii private, preintampinand mania, insultele si lipsa de respect. Uneori, sotii isi doresc sa-i convinga pe copii ca numai unul dintre ei are dreptate si incearca sa-i atraga de-o parte sau de alta, din dorinta de a-si dovedi si in acest fel, controlul fata de partener.
Este greu de imaginat cat de traumatizant poate fi pentru un copil sa fie pus in fata provocarii nesanatoase de a alege de partea carui parinte sa fie sau sub aripa cui sa se ascunda. Chiar daca un copil se va simti silit sa aleaga, alegerea lui nu este deplina. Daca alege sa-si sustina parintele bun de gura si aprig la manie, o face mai mult de frica, protejandu-si in acest fel al doilea parinte. Daca alege sa isi sustina parintele usor de victimizat, care cedeaza mai repede, copilul va dezvolta in interior, pe langa dorinta de a-i compensa parintelui lipsa de putere de decizie si o ura fata de cei doi parinti care nu se decurca singuri.
Odata ce ambii parinti renunta sa se schimbe unul pe celalat si recunosc ca fiecare contribuie la educatia copiilor in feluri diferite, dar eficiente, problemele se rezolva usor.
Articol realizat de Ciobancan Delia – psihoterapeut de familie si cuplu
Cabinet individual de psihoterapie - Delia Ciobancan
..