La origine, cuvantul ainu inseamna om. Civilizatia ainu, a carei ramasite se regasesc si astazi, priveau lucrurile care le erau de folos sau cele dincolo de controlul lor ca fiind zei (kamuy). Pentru exemplificare, voi enumera cativa dintre acesti zei: zeii-natura (focul, apa, vantul, fulgerul etc.); zeii-animale (ursul, vulpea, bufnita etc.); zeii-plante (arborii, iarba, ciupercile etc.); zeii-obiecte (barci, vase de lut etc.); zeii care protejeaza casa, zeii muntilor si zeii lacurilor etc. Cuvantul ainu, trebuie astfel inteles incat sa fie opusul cuvantului kamuy (zeii).
Istoria civilizatiei Ainu
Incepand cu 300ien Japonia a intrat in perioada Yayoi. Intre aceasta perioada si perioada Muromachi, Hokkaido (insula de nord a Japoniei) a avut parte de perioade istorice apropiate de cele regasite pe continent: Zoku-Jomon, Satsumon si Okhotsk. Pana in jurul anilor 600en, aceasta civilizatie s-a dezvoltat nestingherita de nimeni, ajungand sa populeze partea de nord a insulei Honshu (cea mai mare din arhipeleagul Japoniei) - zona asa numita Tohoku. Incepand cu restaurarea Taika (645 - perioada Asuka), Japonia a inceput sa cucereasca teritorii apartinand civilizatiei Ainu.
Astfel in 658 o expeditie a lui Abe no Hirafu cu scopul de a face comert dar si de a cuceri a luat contact cu civilizatia Ainu, doua triburi ainu predandu-se, si aducand 2 ursi si 70 de blanuri de ursi inapoi la capitala si stabilind relatii economice. Acestea nu au durat decat 2 ani, cand intr-o intruntare dintre Hirafu si Ainu, primul a fost invingator.
La inceputul perioadei Heian, civilizatia Ainu (denumiti emishi de catre niponi) s-a dovedit a creea probleme japonezilor, imparatul Kammu trimitand trupe cu scopul de a cuceri partea de nord a insulei Honshu. Astfel se remarca 3 batalii in 789, 794 si 801, prima fiind o infrangere pentru japonezi, iar ultima o victorie finala, armata ainu predandu-se. Conducatorul japonez Sakanoue Tamuramoro a primit titlul de Sei i tai shogun (Generalul imblanzitor de barbari), titlu ce aveam mai tarziu sa fie atribuit shogunilor din guvernele militare. Cu toate acestea nu au reusit sa cucereasca toata partea de nord a acestei insule, in anii urmatori fiind intarita granita prin construirea de fortarete (Taga-jo si Izawa-jo) a caror datorie era si aceea de a face negot si a colecta informatii.
De aici inainte, in timp, granita va fi impinsa tot mai la nord, japonezii ajungand ca in 1457 (Batalia de la Kosyamain) sa cucereasca intreaga insula Honshu, partea de sud a insulei Hokkaido in 1669 (Batalia de la Syaksyain), iar in final intreaga insula Hokkaido in 1789 (Batalia de la Kunasiri-Menasi). Dupa cea din urma batalie poporul ainu a picat complet in mainile japonezilor.
Au ramas condusi si exploatati de japonezi pana in era Meiji, cand sub politica guvernamentala de asimilare, Ainu au fost impiedicati sa-si desfasoare public obiceiurile caracteristice culturale. Dat fiind statutul de “fosti arborigeni”, ainu au fost fortati sa accepte obiceiurile si traditile japoneze. In 1899 a fost semnat Actul de protectie al arborigenilor din Hokkaido, cu scopul de a linisti populatia ainu si a-i determina sa se angajeze in dezvoltarea agriculturii. Totusi, acest act denumea populatia ainu ca fiind “fosti arborigeni”, si a facut o distinctie clara intre japonezi si ainu.
Spre sfarsitul perioadei Meiji, cand un important numar de japonezi au inceput sa colonizeze Hokkaido, opresia si exploatarea populatiei ainu s-a transformat in discriminare rasiala. Aceasta discriminare este inca regasita si astazi, si ramane o mare problema sociala, in ciuda faptului ca in urma celui de-al doilea razboi mondial, s-au facut foarte multe reforme care sa sprijine integrarea in societate a populatiei ainu si eliminarea tensiunilor discriminatorii.
Conform anumitor recensamante facute intre anii 1807 si 1931 de catre japonezi cu scopul de a contoriza populatia ainu pentru a colecta taxe sau a-i pune la munca, numarul acestora a scazut de la 26.256 in 1807 la 15.969 in 1931 datorita lipsei de ingrijire medicala in special in jurul anilor 1850, cand au aparut o multime de boli care au decimat populatia ainu.
In 1984, conform unui recensamant facut de guvernul din Hokkaido, populatia Ainu care locuieste pe aceasta insula se ridica la cifra de 24.381 persoane.
Aspecte ale culturii Ainu
Un aspect important si in acelasi timp ciudat al culturii Ainu este acela ca nu au limbaj scris, adica nu au alfabet. Din aceasta cauza literatura acestora este transmisa pe cale orala si contine povesti, legende, experiente si morala pentru viata de zi cu zi, toate acestea fiind trecute de la o generatie la alta.
Satele Ainu erau numite kotan. Aceastea erau in general asezate pe malurile raurilor sau al marii, unde aveau acces usor la apa si mancare. Aceste asezari nu contineau mai multe de zece familii (de obicei intre 4 si 7) si erau conduse de un clan paternal. Casele erau construite de obicei din bambus sau alte ramuri, frunze si iarba. Intrarea era asezata la vest si 3 geamuri pe ceilalti trei pereti. Se spune ca zeii intrau pe fereastra dinspre est si ieseau pe usa (vest). Ferestrele erau considerate sacre si se spunea ca nu este apropiat sa privesti prin ele - numai lumina si zeii trebuie sa patrunda.
Meniul populatiei Ainu consta in general in produse ale naturii: vanat, pescuit, legume si fructe salbatice. Pescuitul si vanatul erau indeletnicirile barbatilor, in timp ce femeile se ocupau de culegerea poamelor naturii, iar un ultimele perioade istorice de agricultura, aspect foarte putin dezvoltat in antichitate. Vanatoarea se facea cu ajutorul cainilor sau uneori fara, folosind in general arcuri incepand de la sfarsitul toamnei pana la inceputul verii.
Relatia dintre zei si oameni in cultura ainu este complet diferita de alte religii. Zeii nu erau considerati fiinte supreme, omul putand sa se contrazica cu acestia atunci cand considerau decizile zeilor nedrepte. Zeii aveau rolul de a ajuta omul pentru a fi apreciati si in acelasi timp omul trebuia sa serveasca zeul. Relatia zeu-om in cultura ainu este o relatie de intrajutorare.
De-a lungul anilor exista diferite ceremonii: pentru alungarea spiritelor, pentru stramosi, in cinstea construirii unei case, pornirea in prima expeditie de pescuit sau vanat dintr-un anumit an si multe altele.
Casatoria avea loc in jurul varstei de 17-18 ani pentru barbati, iar pentru femei la 15-16 ani. In general partenerul de viata era ales de catre parinti ori la nastere (secret care se dezvaluia doar la varsta de casatorie) ori dintre vizitatorii fetei la varsta de maritis. Atunci cand o femeie ramanea insarcinata aveau loc mai multe ceremonii religiose pe parcursul sarcinii pentru a castiga sanatatea copilului si a mamei. Copiilor nascuti li se dadea un nume de abia la varsta de 2 sau 3 ani, pana atunci, pentru aderesare, fiind folosite cuvinte care caracterizau purtarea copilului.
Alt aspect important al culturii Ainu sunt dansurile native foarte variate si apreciate la ora actuala. De asemenea, ornamentele folosite sunt oarecum diferite de alte culturi.
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
