Cauze ale tulburarii depresive si repercursiuni in cazul neprezentarii la psiholog

[Cecilia Cirstoiu]

Depresia nu mai este o noutate pentru nimeni, fiind "promovata" sub diverse forme de catre mass-media (stiri/articole cu sondaje in care ocupam primul loc in Europa la capitolul oameni tristi, promovabilitate scazuta la examene, crime din gelozie, sinucideri etc.). Insa, pasul spre recunoasterea fata de sine (in primul rand) si acceptarea faptului ca este o tulburare care ne afecteaza viata vizibil sunt cel mai greu de facut. De ce? Pentru ca de cele mai multe ori aceasta tulburare este privita ca un handicap sau ca o boala incurabila jenanta - ceea ce este o exagerare sociala - insa, ignorata, poate avea consecinte din cele mai grave.

Orice modificare pe care o observam in comportamentul nostru ar trebui privita ca un ecou. Tonul (sursa) acestor modificari ar trebui analizat, si nu ecoul lor, care este doar un efect. La fel cum ar trebui sa procedeze orice medic: sa trateze cauza, nu efectul. Din fericire, psihologia cauta sa „inlature” cauza in cel mai noninvaziv mod posibil: comunicarea directa, deschisa.

Cauze:
Luand in calcul numarul tot mai mare de copii cu aceasta tulburare, am putea bifa ca o prima cauza "ereditatea" ei. Daca femeia insarcinata a avut mai multe episoade de tulburare depresiva pe parcursul vietii sau daca a decis sa ramana insarcinata din alte motive decat din dragoste, exista o probabilitate foarte mare ca si copilul sa prezinte aceasta tulburare sau sa dezvolte frustrari, chiar inainte de varsta la care isi formeaza personalitatea (3-4 ani), si sa nu se simta iubit. Legatura dintre mama si fat nu este doar ombilicala, si, atunci, toate emotiile, starile si gandurile mamei sunt "preluate" de sufletul ce creste in ea.

Daca nu avem de-a face cu tulburarea depresiva in forma ei ereditara, trecem la cazul in care aceasta apare pe parcursul copilariei/adolescentei, din culpa unui mediu familial in care copilul nu se dezvolta armonios, implicand si critica. Pentru copilul sau adolescentul care pana la un moment dat a avut parte de toata dragostea, sprijinul, atentia si afectiunea parintilor, aparitia conflictelor de natura verbala sau fizica, dintre parinti, pot declansa un episod depresiv, ca un soc. Acelasi lucru se intampla cand este criticat si aratat cu degetul mai mult decat este apreciat. Copilul/adolescentul se considera vinovat de divergentele dintre parinti, se simte neputincios incercand sa gaseasca solutii, ori isi pierde incredere de sine, stagnand emotional si social.

Generatia tanara este prada anturajului, a contactelor de prietenie si de experimentare. Influenta si impactul unor persoane fata de care dezvoltam atasament, pot cantari foarte mult in ceea priveste reactia nostra in anumite situatii . Esecurile (socializarii/ in dragoste/date de pierderea cuiva drag sau a unor lucruri carora le acordam importanta) ne pot oferi un bilet gratuit, doar dus, catre o tulburare depresiva.

Aceasta, ignorata la orice varsta, poate avea repercursiuni grave. Cu cat ne afundam mai mult in tristete, cu atat refuzam ajutorul, deteriorandu-ne sanatatea. De asemenea, este valabila si reciproca, unele afectiuni fizice ducand la declansarea depresiei. Neglijand simptomele, se poate ajunge la stadiul iremediabil: sinuciderea.

Cand tulburarile sufletesti nu-si gasesc rezolvare in „dresarea” mintii catre pozitivism (autosugestie), singura solutie ramane impletirea credintei (in ceva/cineva care ne-ar motiva) cu vizita la psiholog. Cu siguranta nimeni nu a plecat dintr-un cabinet psihologic mai rau decat a venit. Daca a stagnat, a fost din lipsa de receptivitate si vointa, insa cei mai multi au izbavit in lupta cu sine, sarbatorind pentru restul vietii sansa la „renastere” pe care si-au acordat-o.

„Maine, maine, maine! Iata boala incurabila a romanilor, doctore! Sindromul amanarii! Eternitatea lor inseamna maine!...” (replica din piesa de teatru Pasarea de aur)

Asadar, nu amanati! Psihologul va poate fi oglinda si - de ce nu - prieten. Pentru ca rolul unui prieten este sa te ajute sa te regasesti.

Articol realizat de Cecilia Cirstoiu, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Cirstoiu Cecilia