Cu totii ne intrebam uneori de ce iubirea nu dureaza vesnic, de ce, la un moment dat, partenerul parca nu mai e asa cum era la inceput, nu mai e tot asa de atent, tandru, cald, iubitor, nu mai vorbeste la fel de bland ca la inceput si parca relatia a inceput sa se raceasca.
Intr-adevar, dupa faza cu fluturi in stomac, cu nebunia permanenta in care nu ne gandim decat la celalalt, cu perioada in care simtim ca avem lumea la picioare si ca putem cuceri universal, urmeaza o alta perioada in care lucrurile se schimba. Il vedem pe partener cu alti ochi, incepem sa vedem defectele, nu ne mai plac anumite lucruri pe care inainte le toleram, incepe sa ne irite din diverse motive, uneori nu mai avem chef de el, parca vrem sa fim singuri, ne intrebam daca-l mai iubim sau daca l-am iubit vreun pic.
Ne indepartam usor si, dupa o perioada, simtim iarasi ca e facut parca pentru noi, iubirea ne invadeaza sufletul si parca e totul ca la inceput. Fluturii nu se mai manifesta atat de des sau atat de intens, insa lasa loc unui alt sentiment care incepe sa se contureze, si anume, senzatia de intimitate, sentimentul ca celalalt face parte din viata ta, ca ii da culoare si sens vietii tale, ca exista cineva care are un umar liber pe care sa-ti asezi capul si sa plangi sau impreuna cu care sa te bucuri, sa impartasesti momentele de fericire.
Si, dupa un timp, iarasi parca nu-l mai vrem pe celalalt, parca iarasi nu ne mai spune nimic, iar nu-l mai suportam si tot asa.
Ce se intampla?! Intram in relatii increzatori, celalalt ne place, ne atrage, ne spune ceva persoana lui. Am face orice ca sa-l seducem, sa-i aratam ce buni suntem, facem tot ce vrea doar ca sa-l cucerim.
De multe ori, fara sa ne dam seama vreo secunda, ne punem o masca. Nu din rea intentie, in nici un caz. Suntem asa de dornici sa fim cu acea persoana incat incercam sa facem in asa fel incat totul sa fie perfect. Celalalt accepta si astfel intram intr-o relatie. Cei doi intra intr-o faza, cea de indragostiti, asemanatoare cu nebunia, in care parca nu mai sunt doua persoane, ci una singura. Fac aceleasi lucruri, parca au si aceleasi gusturi, nu se pot separa nici macar o secunda, caci este prea dureros de trait separarea.
Dupa aceasta perioada incepem sa-l vedem pe celalalt asa cum este el de fapt si il acceptam sau nu. In situatia in care il acceptam in continuare, relatia decurge firesc mai departe. Din acel moment, insa, cei doi nu mai sunt “contopiti” asa cum erau atunci cand erau indragostiti si faceau totul impreuna. Incep discutiile, chiar certurile. Neintelegerile apar la tot pasul.
De ce?! De ce nu poate sa fie armonie deplina, sa se discute si sa se rezolve, de comun acord, problemele. Deoarece fiecare din cei doi ia alt rol. De exemplu, daca femeia din acel cuplu, a trait intr-un mediu mai ostil, fara prea multa iubire sau atentie, un mediu mai agresiv, atunci ea devine sensibila ori de cate ori partenerul ridica putin tonul, incercand sa se faca auzit. Pentru ea acest lucru poate insemna ca el nu e de acord cu ea (cu toate ca poate sa nu fie asa) sau ca o cearta si doreste sa-i impuna ceva ce ea nu vrea sau ca…nu o iubeste. Nimic din ceea ce crede ea nu este valabil. Sunt oameni care pentru a se face intelesi au tendinta de a ridica tonul si atat. Asta nu inseamna ca vor sa se impuna, ca se cearta sau ca nu-l iubesc pe celalalt.
Trecem la el. Sa presupunem ca partenerul acestei femei, a trait doar cu mama lui deoarece parintii au divortat cand el era in scoala primara. Iubirea si grija mamei l-au sufocat. El si-a perceput mama ca fiind foarte posesiva, intruziva si nelasandu-i nici un pic de spatiu intim. Ca atare s-a retras in el si a inceput sa se fereasca si sa se ascunda de ea.
Ce astepata fiecare din cei doi in cuplu? Ea asteapta blandete, tandrete, ea e speriata de tot ce a trait cu parintii sau cu cei care au crescut-o si nu mai vrea asa ceva. Ea mai asteapta multa iubire, iubirea pe care nu a primit-o in familie si pe care spera sa o gaseasca la un barbat. El asteapta sa fie iubit nu sufocat, partenera sa-i transmita ce vrea si ce nu vrea, nu sa i se impuna sa faca lucruri, nu sa i se spuna ce si cum sa faca. El este foarte sensibil la orice impunere si o simte imediat, deoarece asta a fost mediul in care a trait si ii este teama de acest gen de mediu.
Ce se intampla, de fapt?! Spuneam ceva mai sus ca fiecare din cei doi parteneri iau diferite roluri, la un moment dat. Asta inseamna ca fiecare din cei doi se va comporta cu partenerul la fel cum se comporta si cu familia din care facea parte. Ea va incepe sa-l perceapa ca agresiv, dur, va deduce, in mod fals, ca nu o iubeste iar el va incepe sa se retraga din relatie, se va inchide in el de teama sa nu ajunga iarasi sa fie sufocat. E ca si cum nici unul dintre cei doi nu mai realizeaza langa cine sta. Mecanismele formate in mintea lor pe parcursul anilor preiau controlul, iar cei doi devin doua mici marionete aflate la indemana acestor mecanisme inconstiente, de care ei nu au habar. Uneori, cand reusesc sa fie calmi si sa poarte o discutie pentru a indrepta lucrurile intre ei, isi dau seama ca ei nu vor sa fie asa cum sunt si ca nici nu vor sa se acuze unul pe altul si nici sa se indeparteze reciproc, insa pierd fraiele si ajung sa se certe.
Solutia? Ar fi de dorit ca dupa fiecare cearta sau dezacord, cei doi sa discute si sa spuna fiecare de ce a reactionat asa cum a reactionat. Asta ar clarifica multe neintelegeri. Oamenii raman in minte cu multe iluzii, cu multe idei cum ca celalalt a vrut sa zica una sau alta. Ii punem in carca celuilalt ceea ce credem noi, il acuzam fara sa stim daca el chiar a gandit acel lucru sau chiar a facut acel lucru din motivele pe care le credem noi.
Citeam intr-o carte un exemplu despre cum se poate strica ziua sau un concediu dintr-un lucru minor. Cei doi pleaca cu masina la munte pentru cateva zile. Pe drum ea il intreaba pe el daca nu ar vrea sa bea o cafea. El ii spune ca nu si merge mai departe. Concluzia ei este: “nu ma mai iubeste. Poate are pe altcineva…daca m-ar fi iubit si-ar fi dat seama ca EU imi doresc sa beau acea cafea, s-ar fi gandit la mine, nu doar la el” . Acesta reprezinta un mod foarte rapid de a strica un concediu. Ea ajunge imbufnata la destinatie, el simte asta si nu intelege de ce. O intreaba ce are si ea ii spune “nimic”’. Amandoi stau in tensiune pana la urmatorul moment, care poate fi un nod in papura, si unul din ei izbucneste. Ce-ar fi fost ca ea sa-i spuna pur si simplu ca simte nevoia sa bea o cafea..?! El s-ar fi simtit bine ca poate sa-i satisfaca aceasta mica dorinta si s-ar fi bucurat impreuna de o oprire de 10 minute in care si-ar fi savurat cafeaua si ar fi admirat peisajul.
Oamenii nu ghicesc ganduri nici macar atunci cand se iubesc. Oamenii pot doar sa simta, pot intuit daca celalat nu se simte bine, daca e ingandurat, daca e trist sau vesel, daca e ingrijorat etc., insa nu pot stii ce gandeste celalalt. Dupa multi ani petrecuti impreuna, ajungi sa stii care e modul in care gandeste celalalt, insa asta nu inseamna ca-i “citesti” gandurile, asta este doar experienta unor ani traiti alaturi de celalalt, ani in care vezi ce-i place si ce nu, ce gusturi are, ce preferinte si astfel poti anticipa daca ii va placea un lucru sau nu, sau daca va face ceva sau nu. Asta este doar experienta unei vieti traite in doi.
Autor: Violeta Mancas, psiholog
Cabinet Individual de Psihologie - Violeta Mancas