Persoanele care sufera de tricotilomanie prezinta incapacitatea de a rezista impulsului de smulgere a parului din scalp, gene, sprancene, sau din regiunile: axilara, pubiana sau perianala. Ca urmare a repetarii acestui comportament, uneori chiar de cateva ori pe zi, pentru intervale care pot fi de ordinul minutelor sau orelor, zona asupra careia se aplica tratamentul distructiv poate fi foarte usor de remarcat prin lipsa aproape in totalitate a firelor de par, dar si prin tumefierea locului care sufera actiunea intensa de smulgere.
Intregul proces se deruleaza in doua etape, mai intai apare o senzatie crescanda de tensiune, de excitatie, care conduce la actul in sine, iar in etapa urmatoare apare sentimentul de linistire si de placere ca efect al satisfacerii impulsului. Unii spun ca simt o mancarime si ca aceasta dispare doar prin extragerea firelor de par din zona respectiva.
Studiile realizate in ultima vreme indica un dezechilibru chimic la nivelul creierului persoanelor afectate de tricotilomanie, fapt ce ar explica incapacitatea de a se opune acestui comportament autoagresiv.
Termenul tricotilomania a fost pentru prima oara folosit in anul 1989 de François Henri Hallopeau, un dermatolog francez, desi diverse mentionari ale comportamentului au fost facute de prin anul 1885. Initial s-a crezut ca este o tulburare rara, dar studiile recente remarca o frecventa usor ridicata a cazurilor care necesita ajutor de specialitate.
De cele mai multe ori, tulburarea a fost asociata cu conditii de stres, dar s-a constatat ca se manifesta si in perioadele de relaxare, citit sau privit la televizor. De asemenea, s-a observat ca exista doua modalitati de manifestare: centrata sau automata. In tricotilomania centrata, focusata, persoana este constienta de comportamentul ei, dar nu poate sa i se opuna, pentru ca-i produce placere si o relaxeaza, sau o ajuta sa-si comute atentia de la ceea ce-i produce disconfort.
Alteori, ritualul se deruleaza ca un automatism, ca si cum s-ar afla in transa si nu stie ce face.
Persoanele care sufera de tricotilomanie ajung sa se rusineze cand se privesc in oglinda si realizeaza ca nu au control asupra comportamentului lor, iar peste toate trebuie sa faca fata si etichetelor si criticilor celor din jur: familie, prieteni, colegi etc.
Uneori reusesc sa ascunda semnele care le-ar da de gol, isi deseneaza/tatueaza sprancenele si-si aplica gene false, isi piaptana parul in asa fel incat sa nu se vada spatiile plesuve, dar cand parul ramas este prea putin in comparatie cu locul de acoperit, jena este si mai mare. Imaginea de sine sufera o scadere considerabila, ceea ce conduce la izolare si depresie.
Pentru insanatosire, nici peruca si nici genele false nu sunt de ajutor, acestea doar amana luarea unei decizi corecte, aceea de a apela la ajutor specializat.
Articol realizat de Gabriela Diaconescu