Primele semnalari venite din partea educatorului/invatatorului sau parintelui cu privire la existenta unor probleme comportamentale de hiperactivitate sau opozitionale aduc in lumina primele intrebari referitoare la manifestarile si problemele comportamentale ale unui copil.
E drept ca in contexte diferite copiii se comporta diferit insa la fel de valabil este si faptul ca atunci cand apar plangeri cu privire la comportamentul unui copil, din toate directiile (gradinita, scoala, familie, mediul de joaca etc) e necesar sa acordam o atentie deosebita posibilitatii de examinare a copilului si de depistare a manifestarilor hiperactive si opozitionale.
Adesea multi parinti se intreaba "Ce poate sa faca familia cu manifestarile si comportamentele nedorite ale copilului?" si constat ca in spatele acestei intrebari sta de fapt o alta ingrijorare/o alta intrebare: in ce masura familia chiar e dispusa sa se implice si sa faca realmente un prim pas spre a fi mai aproape de intelegerea problemelor cu care se confrunta copilul?
Intrebarea sustine constientizarea faptului ca manifestarile nedorite si neintelese adoptate de un copil nu se pot ameliora si transforma in comportamente adecvate decat in masura in care familia e dispusa nu doar sa investeasca (resurse, eforturi, timp, energie) intr-o forma sau alta de terapie si interventie pentru copil, ci e dispusa si sa parcurga un demers de autocunoastere si constientizare a relatiilor (de multe ori de natura conflictogena) intre membrii familiei (in cuplul parental, in relatiile dintre parinti si copii, intre relatiile dintre generatiile aparute in familie etc).
Cu alte cuvinte, familia insasi reprezinta aspectul central-esential in cazul copiilor cu manifestari hiperactive si opozitionale in familie.
Care sunt cauzele comportamentelor opozitionale ale copilului? Ce ne transmit manifestarile copilului? Ce ii este lui foarte greu de suportat incat nu poate gestiona? Ce traieste copilul in relatia cu parintii? De ce are copilul performante scazute la scoala? Oare se poate integra copilul intr-un colectiv? De ce refuza copilul sa se joace cu cei de varsta lui? Toate acestea si multe alte intrebari vin si trag un semnal de alarma despre starile de anxietate ridicata si nesiguranta pe care le traieste un copil si carora nu le poate face fata decat cu eforturi foarte mari prin intermediul manifestarilor si comportamentelor de tip opozitional si hiperactiv.
De asemenea interventia terapeutica la copilul cu manifestari comportamentale opozitionale si hiperactive aduce in prim plan necesitatea de a lucra intensiv pe urmatoarele aspecte:
- activitatea ludica (prin care se urmareste cresterea atentiei si duratei de joc pe de-o parte si scoaterea la suprafata a continuturilor emotionale despre care copilul vorbeste cu mai multa usurinta in semirealitate);
- dezvoltarea si concentrarea atentiei pe o anumita sarcina data;
- intelegerea cauzelor care determina un comportament agresiv si gestionarea/ canalizarea acestuia in scop constructiv;
- exprimarea emotiilor si consolidarea stimei de sine printr-un demers psihoterapeutic;
- totodata consolidarea legaturilor si relatiilor dintre membrii familiei printr-un demers psihoterapeutic pentru familie care sa poata conferi copilului un sentiment securizant si linistitor.
De cele mai multe ori cuplul parental ajunge in pragul disperarii, la rascruce de drumuri si decizii majore mai ales atunci cand nu face fata comportamentelor copiilor, ajungandu-se astfel la relatiile problematice intre parinti si copii.
Din cauza comportamentului copilului, au loc adesea dispute intre parinti si copii, iar relatia parinte-copil devine una foarte problematica si greu de suportat.
Parintii au sentimentul ca nu mai pot stapani copilul, ca au esuat complet in educatie, iar pe de alta parte copiii nu se mai asteapta decat la respingere din partea parintilor, dezvoltand cu timpul teama, nesiguranta si din ce in ce mai putina incredere in sine.
Articol realizat de Diana Moraru, psiholog
Cabinet de psihologie clinica si psihoterapie - In2constient