Este firesc sa simti nevoia de a impartasi parerile tale cu cunoscuti, prieteni, familie. Te astepti ca ei sa te asculte si sa vina in intampinarea ta cu propriile opinii, demonstrandu-ti astfel ca au fost atenti la ceea ce ai incercat sa transmiti. Uneori, insa, nu mica iti este surprinderea cand constati ca ceea ce au inteles este total diferit de ceea ce ai spus, si automat te intrebi daca au dat macar un pic de atentie discutiei.
Procesul de ascultare implica mai multe etape: receptarea sunetelor cu ajutorul auzului, procesarea acestora de catre creier, concentrarea pe semnificatia mesajului si raspunsul nonverbal ca esti atent.
Nu intotdeauna acest proces se deruleaza astfel, iar ascultarea devine deficitara cand atentia nu poate fi sustinuta, asa ca o parte destul de importanta a mesajului se pierde, fapt ce conduce la concluzii eronate.
Primele lectii de ascultare le primim in copilarie cand parintii incearca sa ne transmita din experienta lor. Insa, daca metoda lor se bazeza pe cicaleala, tendinta copiilor este de a refuza primirea mesajului prin directionarea atentiei spre altceva decat subiectul discutiei. Mai tarziu vor perpetua acest obicei si la scoala, mai ales la acele cursuri care nu sunt interactive. Iar ca adulti, se vor retrage in gandurile lor, ori de cate ori subiectul discutiei nu va corespunde asteptarilor lor.
Studiile arata ca 95% dintre oameni asculta pentru ca interlocutorul le transmite ceea ce vor sa auda, si doar 5% sunt cu adevarat atenti si se concentreaza indiferent de tema discutiei.
Deprinderea de a asculta corect poate fi invatata in copilarie daca parintii aloca copilului timp sufient sa-si exprime propria parere si-i acorda atentia cuvenita. Astfel, va copia un comportament pe care-l va aplica la randul lui in discutiile cu ceilalti.
Un rol important il are si educatorul, acesta poate structura cursul in asa fel incat sa aiba posibilitatea de a le pune intrebari elevilor in legatura cu diverse aspecte care inca nu au fost predate, dar care pot deveni subiectul unor dezbateri in care fiecare sa-si argumenteze pozitia fata de o anumita opinie. Aceasta metoda dezvolta ascultarea centrata pe continutul mesajului si nu pe judecarea vorbitorului.
In general, din cauza lipsei abilitatilor necesare ascultarii, daca informatiile sunt diferite de ceea ce este cunoscut si asteptat, se creeaza confuzie iar in final mesajul nu mai este procesat.
Cei care nu stiu sa asculte sunt mult mai preocupati de ce vor spune cand interlocutorul va tacea. Astfel, nu se concentreaza pe continutul mesajului, ci pe propriile ganduri. Alteori, cuvintele sunt auzite undeva ca un zgomot de fond, pentru ca in mintea ascultatorului are loc de fapt o evaluare a vorbitorului. Sau, cand ascultarea nu a fost exersata, gandurile fug la “cat mai e pana la masa de pranz”, “trebuie sa duc masina la spalat” etc., bineinteles ca acestea nu au nicio legatura cu tema discutiei.
Ascultarea ar trebui sa presupuna: o relatie de incredere; respect pentru opinia celuilalt; din cand in cand parafrazarea mesajului pentru a-i arata vorbitorului ca esti receptiv la ce iti transmite; intrebari deschise care sa-i dea posibilitatea interlocutorului de a detalia mesajul pentru a fi mai clar; si, nu in ultimul rand, curajul de a-i atrage atentia cand se abate prea mult de la tema discutiei. Astfel, ii arati ca esti interesat de subiect, ci nu doar prezent.
De asemenea, inainte de a interveni in discursul interlocutorului, lasa-l sa-si finalizeze idee pentru a avea informatia completa si abia din acel moment poti sa-ti exprimi propriile opinii. De remarcat ca acestea nu trebuie sa contrazica zisele antevorbitorului, ci doar sa arate un punct de vedere diferit si raportat la realitatea proprie.
Prin ascultarea reala foarte multe conflicte pot fi evitate, in locul lor obtinandu-se o comunicare eficienta.
Autor: Gabriela Diaconescu