Optimizarea comunicării interpersonale

[CONSTANTA VASILE]

În cele ce urmează voi prezenta câteva reguli privind optimizarea comunicării, reguli de a căror respectare depinde de cele mai multe ori nu numai succesul sau eşecul actelor de comunicare interpersonală, ci şi calitatea şi evoluţia raporturilor interpersonale în general:

1. Creaţi de la început o atmosferă destinsă şi plăcută: zâmbiţi, interesaţi-vă sincer de problemele interlocutorilor, alegeţi o ambianţă reconfortantă din punct de vedere fizic ( temperatură, iluminat etc) – toate acestea reprezintă o activare prealabilă pozitivă .
2. Discuţiile să înceapă cu referiri generale la situaţia dată sau la persoana interlocutorului, evitându-se formularea de aserţiuni categorice, întrebări închise sau dificile, întrebări care sugerează raspunsul sau manifestarea dezacordului faţă de unele aspecte care urmează a fi abordate.
3. Nu criticaţi, nu condamnaţi, nu vă plângeţi, chiar atunci când aveţi motive să o faceţi. Evitaţi disputele şi disensiunile: nu se poate câştiga nimic dintr-o confruntare.
4. Stimularea conversaţiei prin formularea preponderentă de întrebări deschise, alternând cu întrebări închise prin care să se fixeze coordonatele deja stabilite consensual.
5. Încercaţi să obţineţi de la început aprobarea interlocutorului, pe un aspect de ordin general sau chiar pe o problemă de amănunt. Dacă aţi provocat încă de la început un refuz sau un dezacord, lucrurile pot fi foarte greu corectate.
6. Asigurarea fluenţei conversaţiei, prin oferirea de informaţii nesolicitate, manifestarea interesului faţă de opiniile şi persoana interlocutorului ( consideraţie pozitivă ), alternarea temelor de discuţie, evitarea stereotipurilor verbale sau manifestarea plictiselii.
7. Ascultarea activă: concentrarea pe conţinutul mesajului şi confirmarea periodică a receptării acestuia, sublinierea sau preluarea unor idei avansate de interlocutor şi solicitarea de informaţii suplinentare.
8. Lăsaţi interlocutorul să vorbească nestingherit. Nu-l întrerupeţi, mai ales în mijlocul unei fraze.
9. Conducerea discuţiilor într-o cât mai mare concordanţă cu sfera motivaţională a interlocutorului ( interese, convingeri, aspiraţii), încercând să-l motivăm chiar pentru posibilele rezultate ale întâlnirii.
10. Nu folosiţi formule imperative pentru a vă impune punctul de vedere: folosiţi sugestiile sau invocaţi opiniile unor experţi recunoscuţi. Respectaţi totdeauna opiniile celuilalt, nespunând niciodată că greşeşte.
11. Manifestarea discretă a unor sentimente pozitive faţă de interlocutor şi situaţia în desfăşurare; evitarea evocării unor evenimente sau informaţii neplăcute pentru acesta. Folosiţi discret laudele şi formulele apreciative, cruţând cu orice preţ amorul propriu al interlocutorului, mai ales atunci când acesta se află în dificultate. Lăsaţi-i posibilitatea să iasă onorabil dintr-o situaţie neplăcută.
12. Dacă trebuie totuşi să criticaţi, începeţi prin a vă comenta propriile greşeli, subliniind că orice eroare poate fi corectată.
13. Folosirea unor mesaje complexe, prin utilizarea sugestivă a limbajului para – şi nonverbal; trebuie să existe o deplină concordanţă între mesajele transmise prin cele trei modalităţi menţionate, pentru a nu provoca derută în receptarea şi interpretarea acestora.
14. În timpul desfăşurării discuţiilor să se evoce periodic numele interlocutorului, precum şi eventualele titluri ale acestuia, ca o formă de respect şi pentru refocalizarea atenţiei pe tema abordată; dacă interlocutorul deţine o poziţie socială înaltă, nemenţionarea acesteia poate fi interpretată nefavorabil.
15. Evitarea oricăror gesturie sugerează dezinteresul sau plictiseala: stereotipuri verbale formale, răsfoitul unor hârtii, joaca cu unele obiecte, discuţii paralele cu alte persoane pe teme care nu sunt de interes comun, privirea insistentă a unor obiecte din cameră etc.
16. Centrarea privirii pe interlocutor, fără ca aceasta să devină insistentă sau jenantă, prin posibila sugerare a dorinţei de a domina partenerul.
17. Realizarea unui permanent efort empatic, pentru a înţelege cât mai exact sentimentele, argumentele şi poziţia interlocutorului.
18. Fceţi în aşa fel interlocutorul să fie fericit de ceea ce-i propuneţi, subliniind beneficiile care pot fi obţinute în urma unui acord sau înţelegeri.
19. Evitarea declanşării mecanismelor de apărare ale interlocutorului prin dezaprobări deschise, menţionarea unor puncte vulnerabile ale acestuia sau afectarea sentimentului de respect faţă de sine.
20. Menţinerea unui feed-back permanent prin care să se corecteze din mers conţinutul şi forma mesajului, modul de abordare a unor probleme, stilul practicat în respectivul context relaţional, atitudinea faţă de interlocutor, durata întrevederii. ( Cristea Dumitru, 2000)

---

Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE

TRECEREA DE LA PUBERTATE LA ADOLESCENTA
DEPENDENTA DE ALCOOL
VIATA INTRE ADEVAR SI MINCIUNA
ARTA DETECTARII MINCIUNII
MITOMANIA - FORMA PATOLOGICA A COMUNICARII

[raluca79]

Adesea chiar inconstient, emitem expresii care genereaza ostilitate.
In dialogul distructiv partenerii nu fac altceva decat sa revina la propria lor pozitie oricand si sa-si impuna criteriile fara sa acorde suficienta atentie argumentelor si motivelor interlocutorului.
Multe persoane folosesc expresii invalidante, cunoscandu-le efectul deprimant. Ele critica, judeca, invinovatesc: “Ideea nu e rea, venind din partea ta”. Ridiculizeaza si umilesc atunci cand nu insulta. “Esti cu adevarat ridicol. Ca de obicei. Nu te vei schimba niciodata”.
James Dobson vorbeste de un joc practicat de unele cupluri si care consta in “Strivirea partenerului”.
In acest joc participantul - adesea sotul - conform celor spuse de actualul psiholog incearca sa-si pedepseasca partenerul ridiculizandu-l si umilindu-l in prezenta altor persoane. El poate sa-l raneasca si sa-l jigneasca atunci cand sunt singuri dar si in fata prietenilor incearca sa evidentieze lucrul acesta si considera ca a reusit daca ajunge sa-l faca sa-si piarda controlul, sa-l faca sa planga, sau sa faca ceva nepotrivit.
O alta metoda de a invalida o persoana este “corectarea interlocutorului”
“Corectorul” se simte obligat sa se concentreze asupra informatiei exacte conform criteriului sau. Isi corecteaza permanent partenerul, in incercarea de a atrage atentia asupra lui insusi si a-l deprecia pe celalalt rectificand un detaliu oarecare al infruntarii pe care acesta din urma il aduce. “Miercuri, cand am fost sa cinam la un restaurant ….” pe un ton obosit el intrerupe: “Era marti …”. Aceasta e o demonstratie tipica a unei repetabile lipse de delicatete prin care celalalt nu este lasat sa relateze faptele asa cum le vede el, mai ales atunci cand micile erori nu devalorizeaza mesajul pe care doreste sa-l transmita.
O multitudine de probleme, roade ale unei comunicari defectuoase ar putea fi evitate daca fiecaruia s-ar permite sa-si exprime in intregime gandurile inainte de a ajunge la niste concluzii care se dovedesc adesea false.