Modestie vs. Lauda

[Gabriela]

Este modestia o calitate, sau un defect? Multi o considera o virtute, mai ales cei cu frica de Dumnezeu. Exista totusi un pasaj in biblie, care parca nu-mi da pace, spune ca “Dumnezeu ne-a infaptuit dupa chipul si asemanarea lui”. Oare sa fi fost Dumnezeu umil si modest cand ne-a creat?
De unde convingerea asta ca modestia este o virtute si ca lauda nu este altceva decat umbra virtutii?
Increderea in sine se construieste si se intareste prin valoarea pe care o dam reusitelor nostre, minimalizarea lor atrage dupa sine sabotarea increderii in fortele proprii.

Suntem obisnuiti sa auzim, inca de mici, admonestari de tipul “puiule, nu-i frumos sa te lauzi singur, lasa-i pe alti sa te laude” sau “lauda de sine nu miroase a bine”, “cine spune multe face putine” etc.. Crestem cu aceste convingeri ca nu se cade sa ne laudam cu realizarile noastre si ca ii respectam pe ceilalti, daca dam dovada de modestie.
Cine sunt cei care cultiva aceste convingeri? In mod sigur nu cei care au motive sa se laude!
In ultima vreme, de cate ori deschid televizorul si caut un program de stiri, cand in sfarsit il gasesc, ceea ce aud si vad sunt doar stiri despre “realizarile” unor personaje negative, oare de ce ne mai mira ca modelele alese de majoritatea fac parte dintre aceste personaje?!
Diferenta intre o societate construita pe valori pozitive si o societate care se sprijina pe valori negative consta tocmai in modul de prezentare a faptelor. Cum poti sa crezi intr-un viitor luminos cand ceea ce ti se prezinta este in tonuri de cenusiu? Cum poti sa nu fii stresat si anxios in legatura cu ziua de maine, cand in jurul tau nu circula decat informatii catastrofice prin care se cultiva frica.
Din prea multa modestie, am renuntat sa prezentam si sa ne laudam cu reusitele nostre, care nu sunt deloc in numar mic, ci doar trimise intr-un ungher, cat mai ferit, ca doar “gaina care prea mult cotcodaceste nu prea cloceste”.
Astfel, se creeaza gandirea preponderent negativa si, conform legii atractiei, ni se intampla ceea ce gandim, noi suntem proprii creatori ai realitatii nostre.
Va mai amintiti acea stire preluata de un post de-al nostru de televiziune de la un post american despre un roman care a intrat intr-un apartament cuprins de flacari si a salvat un copilas?
Cred ca asta inseamna televiziune si cred ca este dreptul si obligatia oricarui stat de a ne oferi modele si eroi.
Unde sunt ascunsi eroii nostri? In mod sigur, nu-i gasim in lumina reflectoarelor, ei au invatat ca “gaina care carcaie nu oua, si omul de se lauda nu face nimic”.
Desi, in mod sigur avem, si eroi, oameni saritori, gata sa te sprijine cand ai nevoie de ajutorul lor, acestia prefera sa fie modesti pentru ca “n-ai nevoie sa fii laudat cand esti sigur pe tine; cine cauta lauda se indoieste de propria valoare”. Cine sa ne arate in acest caz valorile adevarate?
A te iubi si a le arata celorlalti acest lucru, este un limbaj care nu se preda in scoli, a avea incredere in propria persoana si a-i contamina si pe ceilati cu ea e o trasatura specifica unui alt spatiu, mult prea indepartat de noi.
Dar si noi avem atributele noastre, stim ca “sabia nu taie capul plecat”, asa ca umilinta ne caracterizeaza in relatiile cu ceilalti. Ati observat ca atunci cand interactionam cu un strain avem tendinta de a denigra tot ceea ce ne ofera identitate?
“A te lauda intotdeauna cu moderatie este un mare semn de mediocritate”, spunea Vauvenargues, este o maxima care nu se potriveste spatiului nostru cultural pentru ca noi traim cu convingerea ca “cine se lauda pe sine mai tare se injoseste”.
Oare exista o confuzie intre “lauda” si “minciuna” si aceasta sa fie cauza blamarii laudei? Intr-adevar este o mare diferenta intre a te lauda cu propriile succese si a minti sau a exagera despre niste realizari inexistente. Si da, in acest caz este preferabila modestia.
Lauda are valente pozitive si definitia oferita de DEX este “a declara demn de admiratie si pretuire, scotand in evidenta calitatile, realizarile, avantajele”. In schimb minciuna are valente negative si reprezinta o “denaturare intentionata a adevarului avand de obicei ca scop inselarea cuiva; neadevar”.
Identificarea convingerilor dezaptative, acele credinte care ne limiteaza, ne ofera posibilitatea de a le inlocui cu convingeri constructive, prin care reusitele noastre sa fie motiv de fala, pentru ca imaginea de sine pozitiva incepe prin aprecierea proprie.
E cam greu, daca nu imposibil, ca ceilalti sa te iubeasca daca tu nu te iubesti!

Articol realizat de Gabriela Diaconescu, psiholog-psihoterapeut

---

Alte subiecte postate de Gabriela

Disfunctia erectila
Adolescentii si uzul de alcool
Claustrofobia
Lista fobiilor
Cum ne aparam de mesajele persuasive?

[Maria Ioana Lazar]

Buna-ziua. Ma numesc Lazar Maria Ioana, am 27 de ani si sunt psiholog. Mi-a atras atentia, in mod deosebit, articolul Dvs. Ati abordat un subiect de discutii interesat si totodata controversat, chiar si in sfera profesionistilor din domeniul sociouman. Oricum am lua-o, la facultate nu se prea invata religie iar parerile, din acest punct de vedere, sunt si ele impartite. Dar, in fine, alaturi de alte pareri, o am si eu pe a mea si o sa v-o prezint, cu respect, in continuare.
Sunt de acord cu opinia Dvs., dupa care, fiind creati dupa chipul si asemanarea lui D-zeu avem toate motivele sa fim mandri. Avem un organism de o complexitate uimitoare, insa avem si multe limite. A fi modest, inseamna sa ai capacitatea de a evalua aceste probleme, intr-un mod realist. Facand acest lucru, avem mai multe sanse ca sa fim fericiti. Numai bine.

[dm33]

1. "Creati dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu" [...] mai mult o expresie metaforica, care denota ca am fost "eliberati" in acest univers, din "forta" atotputernica, aceea care isi arata jocul si manifestarea, aceea care creeaza, si care face totul sa fie asa cum vedem (aici un alt subiect de discutat ce vedem, si ce e real) noi acest univers.

Asadar, venind din aceasta forta, normal ca sunt oarecum asemeni ei, suntem creatori si ne manifestam; prin urmare... sa ne manifestam, sa ne bucuram de ce facem, si de ce nu... sa dam mai departe experientele noastre; chiar daca unii vor sa numeasca asta lauda.

2. O veche cunostinta de-a mea, folosea destul de des expresia: "Modestia este apanajul prostilor" - ma rog, nu vreau sa ma duc la aceeasi extrema la care mergea cunostiinta mea, insa cred ca pe drumul care il parcurgi catre treptele superioare, este util sa te manifesti, sa te apreciezi, sa te iubesti, sa te rasplatesti. Ajungi la un moment dat sa te lauzi, sa pari poate prea ingamfat, dar tu ai incredere in tine si ai reusite... treci si de limita aceasta, dupa care ajungi la lustruirea si perierea Ego-ului, care ajunge fara limite. Ideea este ca, daca il vei infrunta atata, intr-o zi il vei si transcende... precum un fruct copt, la fel si Ego-ul cultivat la maximum, se va coace si va cade din pom. In acel moment, lauda nu isi va mai avea rostul, pentru ca de la sine esti implinit si traiesti intr-o beatitudine continua.

Pana una alta, pentru toti cei care n-am ajuns sa doboram Ego-ul din pom, cati ne permitem sa stam fara sa nu ne laudam, si oare, ce anume ne impinge sa facem asta: sa ne laudam, sau sa fim modesti?

DM

[liliana]

Buna seara,
parerea mea ca a fi sau a nu fi modest tine in primul rand, de conjunctura in care suntem la un moment dat. Poti sa fi laudaros intr-o clasa cu elevi buni si cu un mentor mandru de rezultatul educatia oferite?
Cand avem tendinta sa ne laudam? Cand cei din jur te "sar" de la avantajele obtinute in urma actiunilor tale. Asta denota partinire din partea celui care are painea si cutitul. Extrapoland, si atunci cand faci un CV, "bagi" in ele ca sa captezi interesul. Trebuie sa vezi ce duce la laudarosenie. Modestia e apanajul nu al prostilor, ci al celor care se stiu dinainte favorizati. E foarte usor sa fi modest cand stii ca e cineva care-"ti tine trena" si te aplauda la comanda.
Eu, sunt tare trista: ca sa fiu sincera cu voi, ma simt tare dezavantajata, pot fi privita ca laudaroasa dar, eu nu sunt o fire chiar modesta. Despre ce e vorba? imi place performanta, si gandesc cu voce tare fel de fel de scheme ca sa iasa treaba buna, si una se potriveste manusa iar departamentul unde lucrez, beneficiaza de ideia mea fara a-mi multumi macar. Si cand am adus intr-o discutie sefului situatia, ce credeti ca mi-a spus? "-Ideile nu se platesc!" Unei alte colege, i-a reprosat ca e prea materialista! Auzi? parca la munca vii doar sa socializezi...sa muncesti doar pentru ca altul sa castige! nu e o dictatura? Si sunt persoane inzestrate fizic, cu sex apeal-ul la vederer, dulci, "inocente" si , na, beleaua! salta "caimacul"! Frustrant, mai ales cand speri la o prima caci de aceea mergi la munca... Veti zice ca m-am facut nesuferita si nu v-as contrazice, atunci voi folosi asa zisa laudarosenie ca razbunare pentru ca daca tot nu castig nimic, macar iti stau in coasta, "bazaindu-ti" realizarile mele. Sper ca ati sesizat atmosfera usor incordata creata de Laudarosenia mea pentru ca seful meu are arici la buzunar si lipsa (tot a mea) de Modestie, care ar aduce linistea sefului ca nu i se cer bani dar mie mi-ar spori frustrarea. Stiu ca nu e bine dar sunt intr-un razboi teribil cu mine intre "cum sa fie bine in relatia cu ceilalti" si structura mea interioara. Am muncit mult pentru profesia mea de care am fot atat de legata incat mi-am neglijat familia . Dar, atitudinea noului sef, m-a facut sa nu-mi mai placa meseria, s-o schimb, mai mult, m-a facut sa ma simt inutila si asta dupa ce, sincer, l-am ajutat foarte mult in rezultatele obtinute si in alte probleme cu bataie lunga... Doar eu am de pierdut, si nu mai am decat incapatanarea...Cu cat scriu, cu atat imi dau seama de un lucru: trebuie sa te nasti sub o stea norocoasa sa ti se indeplineasca visele. Se spune ca trebuie sa lupti pentru ce e al tau, dar eu insist ca trebuie noroc sa pastrezi ce ai obtinut.La cate nuante de gri patrund azi in toate domeniile, e tare greu sa te pastrezi vertical, tot mai mult se vorbeste de compromisuri. Cu Modestia nu se ajunge la progres, cu Lauda se castiga lauri asa ca cele doua sunt ca un drog, care unor pacienti grav bolnav, le aduce alinare in cantitati bine dozate, iar luat la intamplare provoaca moartea.
Cineva a zis, frumos dealtfel ca "E cam greu, daca nu imposibil, ca ceilalti sa te iubeasca daca tu nu te iubesti!" E clar ca nu ne iubim suficient pe noi insine caci nu suntem in stare sa indeplinim porunca Domnului de a ne iubi unii pe ceilalti. Si mai e un cuvant sora cu cele doua: Invidia! Fi Modest sa nu nasti Invidie, poate te Lauda altul!
Lumina in suflete tuturor!