Posibilităţile de comunicare non-verbală a fiinţelor umane sunt multiple:
- Kinetice, ce ţin de acţiunile corpului (caracteristici fizice, gesturi, posturi, expresii ale feţei şi ohilor, comunicare tactilă etc);
- Ale ambientului( proximitatea, teritorialitatea, temporalitatea, artefactele etc.);
- Paralingvistice ( vocea şi calităţile sale, caracteristici vocale, separatori vocali etc.)
a) Mesaje kinetice. Se pote spune că însăşi prezenţa personală a individului comunică un anumit mesaj.
De asemenea există anumite atitudini privind legătura dintre forma corpului/aspectul exterior şi personalitate.
De exemplu o persoană care „arată bine” este asociată automat cu o persoană care are succes pe plan social, profesional.
Comunicarea prin expresia feţei include mimica ( încruntarea, ridicarea sprâncenelor, încreţirea nasului, mişcarea buzelor), zâmbetul ( prin caracteristici şi momentul folosirii) şi privirea ( contactul sau evitarea privirii, expresia/direcţia privirii).
Astfel faţa poate fi considerată cea mai expresivă parte a corpului şi un mijloc de comunicare extrem de important, în special şi pentru faptul că aceste expresii se produc involuntar, putând fi lesne decodate şi utilizate în înţelegerea intuitivă a intenţiilor partenerului. Pentru decodarea mimicii, în cultura noastră există expresii bine stabilite:
- fruntea încruntată semnifică preocupare, nemulţumire, mânie, frustrare;
- sprâncenele ridicate cu ochii larg deschişi – mirare, surpriză;
- nas increţit – neplăcere;
- nări lărgite – nemulţumire, mânie;
- buze strânse – nesiguranţă, ezitare, ascunderea unor informaţii etc.
În ceea ce priveşte zâmbetul, acesta este un gest extrem de complex, exprimând o gamă largă de stări sufleteşti, de la bucurie şi plăcere/satisfacţie până la jenă sau chiar cinism. Decodarea corectă a sensului unui zâmbet este destul de dificilă tocmai prin multitudinea stărilor exprimate, dar şi prin modificările de sens atribuite lui în diferite culturi.
La rândul său, privirea exprimă nevoia individului de aprobare, acceptare, încredere sau prietenie.
A privi sau a nu privi pe interlocutor capătă un sens. Astfel:
- privirea îndreptată asupra unei persoane semnifică interesul acordat acesteia;
- interceptarea privirii partenerului – dorinţa de a comunica;
- privirea directă poate fi interpretată ca exprimând onestitate la nivelui frunţii şi ochilor, intimitate când coboară sub nivelul bărbiei, dar şi ameninţare în amunite condiţii;
- un contact intermitent şi scurt al privirii poate indica lipsă de prietenie;
- mişcarea ochilor în sus – încercarea interlocutorului de a-şi aminti ceva, iar în jos, tristeţe, modestie, timiditate sau ascunderea unor emoţii;
- a nu privi spre interlocutor denotă lipsă de interes faţă de acesta, răceală;
- privirea într-o parte sau evitarea privirii înseamnă ascunderea sentimentelor/a adevărului, stare de inconfort sau chiar vinovăţie. În general indivizii ce nu sunt siguri de ei, sau au ceva de ascuns vor ocoli privirea interlocutorului prin faptul că se simt ameninţaţi, dar o vor căuta în situaţii favorabile, când doresc sprijinul etc.
Comunicarea prin intermediul corpului are în vedere gesturile, posturile şi modul de mişcare a corpului. În ceea ce priveşte gesturile, cultura noastră are în vedere o controlare aproximativă a acestora, precum şi un mod destul de precis de a le decoda sensurile. Astfel:
- braţele decshise semnifică sinceritate, acceptare;
- pumnii strânşi – fie mânie/ostilitate, fie hotărâre/solidaritate, în funcţie de context;
- capul sprijinit în palmă – oboseală, plictiseală, dar palma(degetele) pe obraz denotă, dimpotrivă interes maxim;
- mâinile ţinute la spate pot exprima fie superioritate, fie încercare de autocontrol;
- încrucişarea picioarelor este asociată în moduri diferite cu formalitatea, competiţia, tensiunea etc.
Postura corpului comunică în principal statutul social al individului, dar şi modul în care indivizii îşi corelează stările atitudinale reciproce. Astfel o persoană cu un statut superior tinde să ţină capul îndreptat în sus, iar cea cu un statut inferior va ţine capul înclinat în jos. Posturile pe care indivizii le adoptă, ca urmare a relaţiilor existente între ei, pot fi clasificate în următoarele categorii:
- de includere/neincludere; prin această postură se defineşte spaţiul disponibil activităţii de comunicare, limitându-se accesul în cadrul grupului.
- de orientare corporală; indivizii preferă să se aşeze faţă în faţă, indică interesul pentru conversaţie, sau paralel(alături), indică neutralitatea.
- de congruenţă/necongruenţă; postura indică intensitatea cu care un individ se implică în ceea ce spune/face interlocutorul; participarea intensă conduce la o postură similară cu a interlocutorului(congruenţa); în cazul în care între parteneri există diferenţe de statut/opinii/divergenţe, posturile vor fi necongruente(indivizii nu se privesc, nu interacţionează, se disociează etc)
În ceea ce priveşte modalităţile de mişcare ale corpului, Joanne Yates ( Advanced Managerial Comunication, 1991) le clasifică în trei categorii având ca punct de pornire mişcarea de strângere a mâinii, dând şi o interpretare a acestora vizând calităţile de personalitate şi comunicare ale individului:
- miscari laterale: daca in momentul in care da mana, partenerul isi misca bratele in laturi, in miscare circulara, cu tendinta de a efectua miscari predominant pe lateral, este un bun comunicator.
- miscari fata – spate: daca partenerul isi extinde mainile direct in fata cand da mana, iar cand vorbeste se inclina in fata, poate fi caracterizat ca un „om de actiune”.
- miscari verticale: in timp ce da mana, partenerul se va desfasura pe verticala, iar la asezarea pe scaun se va aduna si va tine mainile in jos; individul poate fi considerat ca avand putere de convingere.
Comunicarea prin mesaje non-verbale kinetice include si atingerea sau comunicarea tactila, cuprinzand modul de a da mana, luarea de brat, batutul pe umar, imbratisarea, sarutul etc.
Modul cum se realizeaza acest tip de comunicare, precum si decodarea mesajelor incluse aici difera de la o cultura la alta.
De exemplu, japonezii nu apreciaza atingerea, simpla inclinare a capului inlocuind strangerea de mana. Pentru culturile europene si nord-americane, studiile au constatat ca la inceput unei simple conversatii acestia isi dau mana.
b) Mesaje ambientale. Mediul inconjurator, prin spatialitate si temporalitate, poate sa transmita mesaje aupra interlocutorilor si sa influenteze caracterul comunicarii interpersonale. Astfel „proxemica”(initiata ca stiinta de Edward Hall) studieaza modul in care indivizii isi structureaza spatiul din jur in interactiunile zilnice, elementele principale fiind orientarea relativa, distanta fata de interlocutor, spatiul personal si locul ales intr-o incapere.
Relatiile spatiale pot influenta calitatea si cantitatea comunicarii, dimensiunea neadecvata a spatiului inhiband fluxul liber al informatiei. De asemenea, spatiul dintre interlocutori are diverse semnificatii. De aceea, in functie de relatia cu interlocutorul si de contextul comunicarii se fac referiri la spatiul intim, personal, social si public. Atata timp cat aceste zone sunt respectate, comunicarea se desfasoara firesc; incalcarea lor de catre partener poate determina reactii negative, producand disconfort si nervozitate. Astfel:
- o apropiere exagerata de partener pote comunica o atitudine amenintatoare sau incercarea de a crea relatii de natura personala total nepotrivite;
- dimpotriva departarea excesiva poate comunica aroganta, importanta, un statut superior, dorinta de a adopta atitudine distanta.
Si spatiul ca atare poate transmite un anumit mesaj; astfel:
- incaperile mici sunt percepute ca fiind prietenoase, calde, apropiate;
- cele mari sunt asociate cu puterea, statutul, importanta; un interlocutor se poate simti intimidat intrand intr-un spatiu vast, inalt, cu mobilier masiv.
Obiectele inconjuratoare ( mobilier, accesorii) cat si culoarea si iluminarea reprezinta elemente de limbaj non-verbal care contribuie la realizarea unei anumite atmosfere. Astfel:
- lumina scazuta nu indeamna la comunicare si poate fi chiar un element de stres capabil sa conduca la stari depresive;
- iluminarea prea puternica poate genera agitatie.
Culoarea, la randul sau, poate afecta comunicarea:
- culorile calde ( galben, portocaliu, rosu) stimuleaza comunicarea, in timp ce culorile reci ( albastru, verde, gri) o inhiba;
- monotonia si varietatea excesiva de culoare, fie ca inhiba, fie ca distrag.
Vestimentatia ca si lucrurile personale ( locuinta, automobilul, mobila, biblioteca, accesoriile etc.) ca si prelungire a personalitatii umane, transmit de cele mai multe ori – intentionat sau nu – mesaje despre posesor, reflectand statutul social, autoritatea, importanta, preocuparile, modul de viata, avutia etc.
Mesaje pot fi de asemenea transmise si prin modul de percepere a timpului, si anume, corelat cu precizia timpului, temporalitate si “timp” ca simbol. Astfel timpul este perceput ca un bun personal si de valoare, structurarea sa de catre interlocutor comunicand o diferenta de statut. Pentru societatea noastra, a fi punctual sau a intarzia la o intalnire comunica in mod sigur un mesaj privind atitudinea fata de interlocutor, fata de respectiva activitate, statutul si puterea, respectul si importanta acordate. Intarzierea transmite un mesaj ce poate irita sau este considerat ca o insulta. Cu cat oamenii sunt facuti sa astepte mai mult, cu atat ei se simt mai umiliti, se simt desconsiderati si inferiori ca statut social. Astfel, limbajul timpului se poate folosi, in mod voit sau nu, pentru a manipula, supune sau controla, sau pentru a comunica respect si interes.
c) Mesaje paralingvistice. O arie noua de cercetare in domeniul comunicarii non-verbale o constituie mesajele paralingvistice, in care important este si cum s-a emis mesajul, nu numai ce s-a emis. Deprinderea de a folosi in mod adecvat limbajul paralingvistic este foarte importanta in special in comunicarea de influentare, de convingere si suportiva. Paralingvistica ( stiinta vocii umane) are in vedere, in contextul comunicarii, urmatoarele aspecte:
- calitatea vocii: domeniul de frecvente, controlul miscarii buzelor, articularea cuvintelor, rezonanta vocii, vitez de vorbire;
- caracteristicile vocale: ras, plans, oftat, tuse, mormait;
- parametrii vocali: intensitate, inaltime, extensie a vocii;
- separatorii vocali: pauzele, perioadele de tacere, diverse sunete( ii,aa, mm…etc.).
Multe mesaje sunt transmise doar prin aceste multiple fatete ale vocii si cei avizati au multe de aflat prin identificarea si decodarea lor intr-un mod corect. Cercetarile experimentale au indicat ca, daca un mesaj lingvistic este contrazis de cel paralingvistic folosit, se tinde sa se acorde mai multa crezare tonului vocii decat continutului mesajului.
De exemplu, identificarea multiplelor sensuri ale cuvantului “nu” – atribuindu-i chiar si sens pozitiv – in functie de elementele de paralimbaj ce il insotesc. De asemenea ritmul prea rapid poate genera neintelegerea mesajului, iar cel prea lent, plictiseala, indicand la randul sau , indiferenta. O voce blanda, joasa indica simpatie fata de partener, in timp ce o voce inalta indica iritare sau chiar manie.
Pauzele intre propozitii sau cuvinte, separatorii vocali, pot fi folosite pentru a acorda timp de gandire, a accentua anumite parti, a genera anticipatia sau a-l forta pe interlocutor sa spuna mai mult. La randul sau rasul ( ca opus al plansului) poate fi interpretat ca o manifestare a spiritului critic, transmitand mesajul si sub forma ironiei sau a glumei.
Ticurile verbale, ezitarile/repetarile necontrolate reprezinta erori paralingvistice ce trebuie constientizate de interlocutor si eliminate dintr-o comunicare ce se doreste eficienta.
d) Pastrarea tacerii. In cadrul comunicarii, pastrarea tacerii este de o mare importanta, aceasta avand si anumite functii communicative:
- consolideaza sau tensioneaza relatia,
- poate deranja sau incuraja,
- ascunde sau scoate in evidenta informatii,
- exprima acordul sau dezacordul,
- indica o atitudine de precautie sau reflectie etc.
Se poate afirma ca, intrucat tacerea ne permite sa ne organizam gandurile si, in acelasi timp, permite interlocutorului sa reflecteze asupra propriilor idei, reactii sau sentimente, ea este utila in urmatoarele situatii:
- dupa ce s-a exprimat o intrebare,
- dupa ce s-au expus aspecte importante pentru a le spori impactul,
- dupa ce s-au receptionat un volum important de informatii,
- cand exista o stare emotionala puternica.
Alte subiecte postate de CONSTANTA VASILE
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
CUPLUL TANAR SI PARINTII
COMUNICAREA IN CASNICIE
INVIDIA - O EMOTIE PERICULOASA !
AGRESIVITATEA LA COPII
PSIHOZA MANIACO-DEPRESIVA
