Desconsiderarea: cum facem din armăsar ţânţar

[cristina]

In analiza tranzactionala, prin desconsiderare se denumeste ignorarea neconstientizata a unor informatii relevante pentru rezolvarea unei probleme.

"- Daca te-ai lasa de fumat, sigur ai scapa si de tusea asta!
- Care tuse?"
"- In locul tau, nu as accepta ca iubitul sa fie asa violent cu mine.
- Ei, asta e doar modul lui de a-mi arata ca simte ceva pentru mine."
"- Esti in continuare nemultumit de locul tau de munca?
- Da, dar n-ai ce-i face: vrei sa castigi o paine, trebuie sa joci cum iti canta ei."
"- Daca esti nesigur legat de examen, ne putem pregati maine impreuna.
- Da, cred ca as putea face niste exercitii in plus, dar nu cred ca ar ajuta la ceva."
"- Iar te-a repezit seful?
- Of, asa m-am saturat sa o iau in freza! Nu stiu cum reusesc altii sa scape nesifonati din discutiile cu el!"
"- Cum te simti inainte de prezentarea pe care o vei sustine?
- Groaznic, sunt sigura ca iar am sa ma pierd din cauza emotiilor! Dupa cate carti am citit despre problema asta si cat am exersat, nu stiu cum se face ca nu reusesc nicicum sa trec peste ea!"

Oricare dintre noi s-a aflat macar o data de o parte sau de alta intr-o conversatie asemanatoare celor de mai sus. Ce au ele in comun? Faptul ca unul dintre cei doi protagonisti minimalizeaza sau neaga ceva:
- existenta unui stimul: in primul caz, tusea;
- semnificatia unui stimul: in al doilea dialog, comportamentul violent al iubitului e privit ca o dovada de afectiune; in acest fel, este negata si existenta unei probleme - fiind o dovada de afectiune, nu as avea de ce sa vreau schimbarea acelui comportament;
- existenta optiunilor: in cel de-al treilea caz, persoana e constienta ca are o problema privind locul de munca, dar crede ca nu exista solutii;
- posibilitatea de rezolvare a problemei: studentul din al patrulea dialog stie ca exista macar o varianta pentru a incerca rezolvarea problemei, dar nu crede ca acea optiune ar conta cu adevarat;
- propria capacitate de a reactiona diferit: in al cincilea exemplu, angajatul "terorizat" vede ca altii pot rezolva problema pe care o are si el, dar nu are incredere ca el insusi ar putea sa interactioneze altfel cu seful;
- propria capacitate de a folosi optiunile: persoana din ultimul dialog cunoaste solutii pentru stapanirea tracului, incearca sa le aplice, dar isi desconsidera capacitatea de a le pune in practica pana la sfarsit.
Lista aceasta poate fi privita ca o succesiune a nivelurilor la care pot aparea desconsiderari. E important de observat ca o desconsiderare aparuta la un anumit nivel in lista de mai sus aduce cu sine si desconsiderari la toate nivelurile urmatoare. De exemplu, daca ignor existenta unei probleme, cu siguranta nu voi avea de ce sa ma gandesc la posibile solutii pentru ea sau la capacitatea mea de a le aplica. De asemenea, daca sunt convinsa ca problema e de nerezolvat, nu voi vedea moduri in care as putea reactiona diferit pentru a schimba situatia.

Intelegand acest mecanism, ne putem imbunatati comunicarea cu ceilalti atunci cand dorim sa propunem o schimbare. Ce se intampla deseori in astfel de cazuri este ca unul dintre interlocutori "ataca" problema la un nivel inferior celui la care se manifesta desconsiderarea celuilalt. Rezultatul e o discutie in care fiecare vorbeste, practic, despre altceva.

Un exemplu ar fi cel privind copiatul in scoli: un studiu relativ recent arata ca majoritatea studentilor britanici nu au conceptul de plagiat - pentru ei, copierea unor texte de pe internet si predarea lor ca lucrari proprii este un mod perfect valid de a-si pregati temele. In fata unor astfel de studenti, un profesor care anunta sanctiuni pentru cei care copiaza nu isi va transmite eficient mesajul, deoarece studentii nu se vor simti vizati. Pentru a-si atinge scopul, profesorul va trebui intai sa se asigure ca ei cunosc semnificatia actului in discutie - chiar daca pentru el insusi aceasta este clara si pare de la sine inteles ca si studentii ar trebui sa o cunoasca.

De altfel, acesta este modul in care comunicarea poate fi deblocata atunci cand una dintre parti manifesta o desconsiderare: parcurgand in ordine nivelurile listate mai sus, pentru a vedea unde apare blocajul. Desi s-ar putea ca eu sa am deja solutia pregatita pentru problema pe care o vad, voi avea nevoie sa imi infranez, macar temporar, dorinta de a aduce toate argumentele posibile pentru aceasta solutie si sa ma asigur intai ca si celalalt este constient de existenta stimulului, a problemei, a optiunilor, de posibilitatea de rezolvare si de propriile capacitati de schimbare si de aplicare a solutiilor.

De ce avem nevoie pentru a putea folosi cu succes acest algoritm?
- Asa cum am spus deja, de rabdare: s-ar putea sa trebuiasca sa parcurgem impreuna cu celalalt niste pasi al caror raspuns noua ne pare deja clar.
- De o minte deschisa: pentru a pune sub semnul intrebarii faptul ca altcineva ar putea ignora ceva atat de evident precum propria tuse, avem nevoie sa iesim din tiparele certitudinilor noastre.
- De o atitudine pozitiva: desconsiderarile manifestate de altii nu sunt dovezi ale unor defecte care-i caracterizeaza si pentru care sa ii privim cu superioritate, sau a unei rezistente intentionate si rauvoitoare; de multe ori, cauza este o simpla lipsa de informare. Si cine, oare, ar putea detine toate informatiile necesare in toate situatiile prin care trece?
- De exercitiu: sunt mai multe semne care ne indica existenta unei desconsiderari si, cu cat mai mult ne antrenam in descifrarea lor, cu atat mai eficienti devenim in a aborda aceste situatii.

Iata si cateva exemple de indicii ale prezentei unei desconsiderari:
- exagerarea: minimalizandu-mi propria capacitate a face fata unei situatii, exagerez gravitatea situatiei - aspect care s-ar putea sa fie mai usor de perceput in exprimarea mea decat cel al minimalizarii;
- pasivitatea (a nu face nimic): o totala lipsa de reactie atunci cand o reactie e necesara este de obicei semnul unei lipse de incredere in propria competenta;
- supraadaptarea: o persoana care actioneaza asa cum crede ca asteapta ceilalti, fara a se ghida dupa propriile nevoi si dorinte, isi desconsidera capacitatea de a-si urma propriile optiuni;
- agitatia: cand angajatul aflat intr-o sedinta pe care o vede ca fiind ineficienta incepe sa bata darabana cu degetele pe masa, plictisit sau enervat, el isi desconsidera capacitatea de a interveni pentru a schimba modul in care sedinta decurge;
- violenta: un limbaj sau chiar un comportament violent, atunci cand nu sunt imperative pentru auto-aparare, sunt cel mai probabil expresia lipsei de incredere in propria capacitate de a gasi un comportament adecvat pentru o rezolvare reala. Indreptata spre exterior, aceasta rabufnire energetica poate lua forma unui atac verbal sau fizic. Indreptata spre interior, ea se transforma in incapacitare: simptome sau imbolnaviri fizice cu cauza principala psihica - asa ar putea fi o brusca stare de rau in ziua unui examen asteptat cu teama.
Cele prezentate mai sus pot fi folosite ca unealta pentru imbunatatirea comunicarii, dar utilitatea lor se extinde si spre alte contexte. In final, devenind mai receptivi chiar la semnalele propriilor noastre desconsiderari, ajungem sa ne folosim resursele mai eficient, devenind mai impliniti si mai fericiti.