Cu totii si-au facut datoria, parinti, profesori, iubiti, prieteni, toti ne-au servit cate o portie mai mult sau mai putin digerabila de „nu-uri”. Insa, se pare ca in timp, cu totii am dezvoltat o toleranta mai mare, si parca, de multe ori a devenit mai usor sa fii refuzat decat sa refuzi. Si asta pentru ca in copilarie, lectia la care trebuia sa invatam sa spunem „nu” era trecuta la bibliografie suplimentara.
De ce? Simplu, aduceti-va aminte de cate ori spuneam „nu” parintilor atunci cand acestia ne trimiteau sa luam paine, de cate ori spuneam „nu” fratilor, surorilor mai mari, sau bunicului atunci cand trebuia sa-i cumparam tigari si sifon? Tocmai de aceea, inca din copilarie, asociem lipsa acestei negatii din interactiunile noastre cu bunul simt, sau cei sapte ani de-acasa.
Astfel, un „nu” spus celor apropiati poate insemna de cele mai multe ori un lucru extrem de delicat si uneori chiar riscam sa ranim sau sa jignim pe cineva la care tinem sau cu care am petrecut in mod placut anumite momente din viata. Din pacate, nici in educatia unui tanar nu se gaseste lectia – „Cum sa spunem nu”. In consecinta, incercam sa ne descurcam fiecare cum putem si de cele mai multe ori o facem lamentabil.
De cate ori s-a intamplat sa spunem o minciuna pentru a scapa dintr-o stituatie neplacuta, in loc sa spunem pur si simplu – nu? Insa, partea amuzanta este ca o minciuna nu vine niciodata singura, fiind urmata de un lant interminabil de justificari si alte gogomanii.
A invata sa spunem „nu” cererilor exagerate ale celor din jur deschide perspectiva unui „da” care ne va arata sa fim noi insine, mai independenti si mai capabili sa ne sustinem in mod asertiv parerile. A indrazni sa fii diferit, a lua atitudine, chiar daca acest lucru nu este intotdeauna bine inteles de cei din jur, inseamna acceptarea propriilor dorinte si asumarea propriilor alegeri.
Atunci cand coordonatele prieteniei sunt inlocuite cu dependenta si apropiatii nostri incearca sa ne manipuleze exploatand sentimentele si bunavointa noastra, este timpul sa incepem sa fixam limitele spunand simplu „nu”.
In mod aproape paradoxal, atunci cand incepem sa spunem „nu”, cresc si sansele unei comunicari autentice. Precizarea propriilor dorinte si nevoi este un mod prin care incepem sa ne facem cunoscuti si respectati. Veti realiza, ca odata ce veti incepe sa va ascultati propriile dorinte si sa le sustineti intr-un mod neagresiv, si ceilalti, incet incet, vor face acelasi lucru.
Un „nu” lipsit de agresivitate dar ferm va permite o comunicare mai onesta in care cei din jur vor intelege ca avem dorinte proprii si ca viata in comun inseamna in primul rand respectarea identitatii si nevoilor individuale. Atunci cand ni se cere sa ne sacrificam pentru ceilalti, si acest lucru nu este justificat, avem o buna oportunitate de a incepe sa spunem „nu”.
Pe de alta parte, cu ajutorul acestui „nu”, putem ajunge sa ne descoperim si sa ne afirmam propria identitate. Daca reusim sa intelegem ce nu vrem, facem cel mai mare pas pentru a obtine ceea ce dorim.
Sunt convins ca este greu sa ne schimbam foarte repede comportamentul, insa este important sa ajungem sa ne intelegem sentimentele si reactiile pentru ca, in cele din urma, sa avem posibilitatea de a fi responsabili pentru o schimbarea benefica in viata noastra.
Este necesar sa invatam sa spunem „nu”, pentru ca numai asa putem intelege valoarea unui „da” plin de convingere si placere.
Autor: Cristian Manea, psiholog
Alte subiecte postate de Cristian Manea
Perfectionismul
Abuzul asupra adolescentilor
Dragostea, sublimul vietii
Complexele psihosexuale
O ora..., doar atat traim!
Perfectionismul
Abuzul asupra adolescentilor
Dragostea, sublimul vietii
Complexele psihosexuale
O ora..., doar atat traim!
